| A-nceput de ieri să cadă Câte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. |
Straying flakes have dropped since last night Until now – and it‘s fine weather; Clouds, like bags of blue-black leather, Westwards burst, yet o‘er the village Hang together. |
| The burden of fair women. Vain delight, And love self-slain in some sweet shameful way, And sorrowful old age that comes by night As a thief comes that has no heart by day, And change that finds fair cheeks and leaves them grey, And weariness that keeps awake for hire, And grief that says what pleasure used to say; This is the end of every man’s desire. |
Povara frumuseţii. Joc obscur, Iubire sinucisă fără rost Şi vârstă sosind noaptea ca un fur Ce-n timpul zilei bestie a fost; Schimbare-a dimineţii în apus, Urtât ce, treaz, se-aşteaptă-nchiriat Şi chin spunând ce poftele-au mai spus: Aşa sfârşesc dorinţele unui bărbat. |
| If aught of oaten stop, or past’ral song, May hope, chaste Eve, to soothe thy modest ear, Like thy own solemn springs, Thy springs and dying gales, O nymph reserved, while now the bright-haired sun Sits in yon western tent, whose cloudy skirts, With brede ethereal wove, O’erhang his wavy bed; Now air is hushed, save where the weak-ey’d bat With short shrill shriek flits by on leathern wing, Or where the beetle winds His small but sullen horn As oft he rises ‘midst the twilight path Against the pilgrim, borne in heedless hum: Now teach me, maid composed, To breathe some softened strain, Whose numbers stealing through thy dark’ning vale May not unseemly with its stillness suit, As musing slow, I hail Thy genial loved return. For when thy folding star arising shows His paly circlet, at his warning lamp The fragrant Hours, and elves Who slept in flowers the day, And many a nymph who wreathes her brows with sedge And sheds the fresh’ning dew, and lovelier still, The pensive pleasures sweet Prepare thy shad’wy car. Then lead, calm votress, where some sheety lake Cheers the lone heath, or some time-hallowed pile Or upland fallows grey Reflect its last cool gleam. But when chill blust’ring winds, or driving rain, Forbid my willing feet, be mine the hut That from the mountain’s side Views wilds, and swelling floods, And hamlets brown, and dim-discovered spires, And hears their simple bell, and marks o’er all Thy dewy fingers draw The gradual dusky veil. |
Dacă vreun viers de trișcă ori de-oier, Ţi-ar alinta auzul, Evă castă, Ca mândrele-ţi izvoare, Zefiri şi primăveri… Acum, o, Nimfă, când bălaiul soare Stă-n cortul cel de-amurg, cu nori pe poale, Ţesuţi din tort ceresc Peste-aşternut de unde; Văzduhu-i mut; doar lilieci miopi Pe-aripi de piele zbor, ţipând strident Şi-un cărăbuş tot suflă Ursuz în cornul crân, Zburând la scăpătat, pe cărărui Spre peregrini, zănatic zumzăind; Mă-nvaţă-acum, fecioară, Să-ngân un cântec blând, Al cărui stih plutind prin pâcla văii Să nu se-mbie strâmb cu pacea ei, Când, visător, slăvesc Întoarcerea-ţi duioasă! Căci steaua ta, nălţată, când şi-arată Inelul pal pe lampa ce vesteşte Ceas de balsam, iar elfii Câţi ziua dorm prin crâng, Şi multe nimfe cu cununi de stuf Împrăştie-mprospătătoare rouă, Iar dulci visări gătesc Umbroasa ta caleaşcă – Atunci ne du spre lacul neted care Plai gol şi vechi columne-nviorează, Sau munţi pustii răsfrânge În recele lui licăr. Iar când abraşul crivăţ, şfichiul ploii Mă-mpiedică să merg, coliba dă-mi-o Ce din pripor priveşte Spre-avanele puhoaie, Spre sate mici, spre turle-abia zărite – Şi clopotul le-ascultă şi peste tot ia seama Cum tu cu mâini de rouă Ţeşi molcomul amurg… |
| While Spring shall pour his showers, as oft he wont, And bathe thy breathing tresses, meekest Eve; While Summer loves to sport Beneath thy ling’ring light; While sallow Autumn fills thy lap with leaves; Or Winter, yelling through the troublous air, Affrights thy shrinking train And rudely rends thy robes; So long, sure-found beneath the sylvan shed, Shall Fancy, Friendship, Science, rose-lipp’d Health, Thy gentlest influence own, And hymn thy fav’rite name! |
Cât timp vor fi iuţi ploi de Primăvară, Să-ţi spele ţie pleata, blândă Evă, Iar Vara va să zburde Sub zarea ta târzie, Şi-n frunze o să scalde smeada Toamnă, Şi cât urlând prin vajnic vifor, Iarna Îţi va goni alaiul Şi straiele-ţi va smulge – Tot atât timp, sclavi gingăşiei tale, Ştiinţa, Pacea, Visul şi Blândeţea Îţi vor purta pecetea Şi numele-ţi iubi-vor! |
| William Collins | traducere de Tudor Dorin |
| The soote season, that bud and bloom forth brings, With green hath clad the hill and eke the vale: The nightingale with feathers new she sings; The turtle to her make hath told her tale. Summer is come, for every spray now springs: The hart hath hung his old head on the pale; The buck in brake his winter coat he flings; The fishes flete with new repairèd scale. The adder all her slough away she slings; The swift swallow pursueth the flies smale; The busy bee her honey now she mings; Winter is worn that was the flowers’ bale. |
Dulce-anotimp când muguri ies, şi flori, Când văi primesc strai verde, şi muncele, Când cântă,-n nou penet, privighetori Iar turtureii vin la turturele. Se face cald, cresc lujerii priori; Prin strungi pierd cerbii coarne vechi şi grele; Şi năpârlesc prin cătini căpriori; Înoată ştiuci, în zale noi şi ele. Vezi iuţi lăstuni de gâze vânători; Îşi leapădă năpârca-ntreaga-i piele; E dusă iarna – gâde-al florilor; Strâng miere-acum albine hărnicele. |
| And thus I see among these pleasant things Each care decays, and yet my sorrow springs. |
Şi-n raiu-acesta orice păsuri mor – Doar eu rămân aleanului dator… |
| Henry Howard | traducere de Tudor Dorin |
| Shortly after the revival of learning in Europe. | Curând după începutul Renaşterii în Europa. |
| Let us begin and carry up this corpse, Singing together. Leave we the common crofts, the vulgar thorpes Each in its tether Sleeping safe on the bosom of the plain, Cared-for till cock-crow: Look out if yonder be not day again Rimming the rock-row! That‘s the appropriate country; there, man‘s thought, Rarer, intenser, Self-gathered for an outbreak, as it ought, Chafes in the censer. Leave we the unlettered plain its herd and crop; Seek we sepulture On a tall mountain, citied to the top, Crowded with culture! All the peaks soar, but one the rest excels; Clouds overcome it; No! yonder sparkle is the citadel‘s Circling its summit. Thither our path lies; wind we up the heights: Wait ye the warning? Our low life was the level‘s and the night‘s; He‘s for the morning. Step to a tune, square chests, erect each head, ‘Ware the beholders! This is our master, famous calm and dead, Borne on our shoulders |
Săltaţi coşciugul, dar, cântând în cor. Noi vom lăsa în urmă, Împiedicate în priponul lor, Cătun, ogradă, turmă, Dormind ferite pe câmpie până Vor trâmbiţa cocoşii. Priviţi spre buza crestei cum se-ngână, Cu bezna, zorii roşii! Acolo-n vârf, pe nenfricatul stei, Gândirea mult aleasă, Ca din cădelniţă, din sinea ei, Se zbate ca să iasă. Lăsăm cireada şesului – noi sus Va să-i săpăm mormântul, Pe-un munte-ncins de-oraş, unde şi-a spus Cultura greu cuvântul! Înalt e orice pisc, ci unul doar Mai sus de nouri suie. Priviţi! L-încearcănă ca un pojar Lumini din cetăţuie. Poteca-aceasta urcă spre tării. Ce aşteptaţi? Noi, bieţii, Suntem ai nopţii şi-ai câmpiei fii; El este-al dimineţii. Păşiţi făr-a privi, cu pieptul plin, Semeţi, în pas cu corul. Pe umeri ducem, renumit, senin Şi mort, pe-nvăţătorul. |
| – „Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ?” – „De ce nu m-aş legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creşte Şi frunzişul mi-l răreşte. Bate vântul frunza-n dungă – Cântăreţii mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte – Iarna-i ici, vara-i departe. Şi de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Şi norocul meu cu ele. Şi se duc pe rând pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Şi se duc ca clipele, Scuturând aripele, Şi mă lasă pustiit, Veştejit şi amorţit Şi cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el!” |
„Why do you wail, o forest trees, Forest, without rain or breeze, Your branches ill at ease?” „How indeed should I not wail When the hours of summer fail! Nights grow longer, days get short, On my branches few leaves caught, And the winds with bitter sword Drive my chorister abroad; Autumn winds that forest flay, Winter near, spring far away. How indeed should I not groan When my singing birds have flown, And across the frozen sky Flocks of swallows hurry by, And with them my fancies fly Leaving me alone to sigh; Hurry on as time in flight Turning day half into night, Time that o’er the forest rings With a fluttering of wings… And they pass and leave me cold, Nude and shivering and old; For my thoughts with them have flown, And with them my gladness gone!” |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |
© 2024 blog.ro-en.ro