Rezultate

27 feb.

„On the Way to Kew” de William Ernest Henley

On the way to Kew,
By the river old and gray,
Where in the Long Ago,
We laughed and loitered so,
I met a ghost to-day,
A ghost that told of you –
A ghost of old replies
And sweet, inscrutable eyes
Coming up from Richmond
As you used to do.
Pe drumul spre Kew,
Pe malul bătrânului râu cenuşiu
Pe unde-n Demultul Demult
Hoinăream şi râdeam amândoi,
Astăzi o umbră am întâlnit,
Şi-am stat s-o ascult,
O umbră care de tine spunea,
Dându-mi în şoaptă răspuns,
Cu ochi dulci, de nepătruns
Care din Richmond venea către Kew,
Aşa cum veneai altădată şi tu.
By the river old and gray,
The enchanted Long Ago
Murmured and smiled anew.
On the way to Kew,
March had the laugh of May,
The bare boughs looked aglow,
And old immortal words
Sang in my breast like birds,
Coming up from Richmond
As I used with you.
Pe malul bătrânului râu cenuşiu,
Demultul Demult cel de vrajă
Murmura şi zâmbea iaraşă zglobiuu,
Pe drumul spre Kew,
Martie-avea râsul lui Mai,
Flori vii izbucneau pe golaşe tulpine,
Şi toate cuvintele nemuritoare
Păsări în pieptu-mi erau, cântătoare,
Cum veneam dinspre Richmond
Ca pe vremuri cu tine.
With the life of Long Ago
Lived my thought of you.
By the river old and gray
Flowing his appointed way
As I watched I knew
What is good to know –
Not in vain, not in vain,
Shall I look for you again
Coming up from Richmond
On the way to Kew.
Cu zilele din Demultul Demult
S-a hrănit gândul meu despre tine.
Pe malul bătrânului râu cenuşiu
Ce curge pe-acelaşi făgaş cunoscut,
Aşa cum priveam, am ştiut
Ce-mi face atâta de bine să ştiu:
Nu-n zadar, nu-n zadar
Căutate-voi iarăşi şi iar,
Venind dinspre Richmond
Pe drumul spre Kew.
William Ernest Henley traducere de Dan Duţescu

21 nov.

„The Lighthouse” de Wilfrid Gibson

Just as my watch was done the fog had lifted,
And we could see the flashing of our light,
And see once more the reef beyond the Head
Over which six days and nights the mist had drifted,
Until it seemed all time to mist had drifted
And day and night were but one blind white night.
Când am ieșit din schimb, plecase ceața;
Lumina farului, din când în când,
Descoperea și stânca de la Cap
Deasupra cărei șase nopți și zile;
Părea că însăși Timpul devenise
O nesfârșită beznă albă, oarbă.


Continuare »

25 iul.

„Roadways” de John Masefield

One road leads to London,
One road leads to Wales,
My road leads me seawards
To the white dipping sails.
Un drum duce la Londra,
Spre Wales un altul duce;
Al meu spre mări cu albe
Catarguri face cruce.
One road leads to the river,
And it goes singing slow;
My road leads to shipping,
Where the bronzed sailors go.
Un drum duce spre fluviul
Cu molcomul său cânt,
Al meu spre dana unde-s
Matrozi bătuți de vânt.
Leads me, lures me, calls me
To salt green tossing sea;
A road without earth’s road-dust
Is the right road for me.
Mă poartă el, mă cheamă
Spre marea verde, vie;
Al meu e numai drumul
Ce pulberea n-o știe.
A wet road heaving, shining,
And wild with seagull’s cries,
A mad salt sea-wind blowing
The salt spray in my eyes.
Ud, unduios, sălbatic,
Cu pescăruși ce țipă,
Cu vântul care muge
Și spumele-nfiripă,
My road calls me, lures me
West, east, south, and north;
Most roads lead men homewards,
My road leads me forth.
El cheamă și mă-ndeamnă
Spre vest, est, nord și sud;
Nu duce către casă,
Ci-aiure, drumul ud.
To add more miles to the tally
Of grey miles left behind,
In quest of that one beauty
God put me here to find.
Mi-e dat să-nscriu noi mile
Pe vechi răbojul meu,
Să caut frumusețea
Și s-o găsesc mereu.
John Masefield traducere de Tudor Dorin

23 oct.

„Elizabeth Childers” de Edgar Lee Masters

Dust of my dust,
And dust with my dust,
O, child who died as you entered the world,
Dead with my death!
Not knowing Breath, though you tried so hard,
With a heart that beat when you lived with me,
And stopped when you left me for Life.
It is well, my child. For you never traveled
The long, long way that begins with school days,
When little fingers blur under the tears
That fall on the crooked letters.
And the earliest wound, when a little mate
Leaves you alone for another;
And sickness, and the face of Fear by the bed;
The death of a father or mother;
Or shame for them, or poverty;
The maiden sorrow of school days ended;
And eyeless Nature that makes you drink
From the cup of Love, though you know it’s poisoned;
To whom would your flower-face have been lifted?
Botanist, weakling? Cry of what blood to yours?—
Pure or foul, for it makes no matter,
It’s blood that calls to our blood.
And then your children—oh, what might they be?
And what your sorrow? Child! Child!
Death is better than Life!
Ţărâna din ţărâna mea,
Şi ţărâna cu ţărâna mea,
O, copil care ai murit intrând în lume,
Mort o dată cu moartea mea!
Fără să fi cunoscut respiraţia, deşi ai luptat din greu,
Cu o inimă care a bătut cât ai trăit în mine
Şi care s-a oprit când m-ai părăsit pentru a intra în Viaţă.
E mai bine aşa, copilul meu.
Tu nu ai parcurs niciodată
Drumul lung, lung, care începe cu anii de şcoală,
Când degetele mici abia se văd prin ceaţa lacrimilor
Care cad peste litere contorsionate.
Tu n-ai cunoscut cea mai timpurie rană,
Când un mic prieten te părăseşte pentru alt prieten,
Nici boala şi nici chipul
Spaimei de lângă sau din pat;
Nici moartea unui tată sau a unei mame,
Sau sentimentul de ruşine pentru proprii părinţi, sau săracia;
Şi nici primul regret acut când anii de liceu au luat sfârşit;
Ţi-a rămas necunoscută perversitatea naturii oarbe care te face să bei
Din cupa iubirii, deşi ştii că este otrăvită.
Cine va fi ridicat floarea feţei tale?
Ce searbăd botanist?
Sângele cui va chemat sângele tau? –
Pur sau corcit, nu contează,
Întotdeauna sângele cuiva va striga după sângele nostru.
Şi, apoi, copii tăi – oh, ce se va fi ales de ei?
Ce mâhniri te aşteptau?
Mai bine Copil in Eternitate decât în Viaţă.
Edgar Lee Masters traducere de Petru Dimofte

29 iul.

a (se) rătăci

Verbul a (se) rătăci are mai multe sensuri, diferenţiate în funcţie de valoarea activă sau reflexivă. Se referă, în primul rând, la „a pierde sau a încurca drumul, a greşi direcţia, a nu mai şti unde se află”, putând avea în vedere şi piederea de o altă persoană (situaţie în care poate fi sinonim cu a se răzleţi). Atunci când are valoare tranzitivă, verbul înseamnă „a nu mai şti unde a fost pus sau unde se găseşte cineva sau ceva” ori „a ajunge sau a se afla într-un loc unde nu se aştepta nimeni”, stabilind sinonimie cu a (se) pierde.

Într-o accepţie mai relaxată, termenul înseamnă „a umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la ţintă; a merge din loc în loc fără un scop precis”, fiind similar ca sens cu a hoinări, a colinda, a vagabonda, a umbla, chiar cu a pribegi, dar şi a se aciua, a se oploşi, a se pripăşi – atunci când are în vedere aşezarea într-un loc străin. Dincolo de toate acestea, sensul figurat cel mai des utilizat al acestui verb se referă la „a se abate de la calea cea dreaptă”.

Continuare »

31 oct.

„A Grammarian’s Funeral” de Robert Browning

Shortly after the revival of learning in Europe. Curând după începutul Renaşterii în Europa.
Let us begin and carry up this corpse,
Singing together.
Leave we the common crofts, the vulgar thorpes
Each in its tether
Sleeping safe on the bosom of the plain,
Cared-for till cock-crow:
Look out if yonder be not day again
Rimming the rock-row!
That‘s the appropriate country; there, man‘s thought,
Rarer, intenser,
Self-gathered for an outbreak, as it ought,
Chafes in the censer.
Leave we the unlettered plain its herd and crop;
Seek we sepulture
On a tall mountain, citied to the top,
Crowded with culture!
All the peaks soar, but one the rest excels;
Clouds overcome it;
No! yonder sparkle is the citadel‘s
Circling its summit.
Thither our path lies; wind we up the heights:
Wait ye the warning?
Our low life was the level‘s and the night‘s;
He‘s for the morning.
Step to a tune, square chests, erect each head,
‘Ware the beholders!
This is our master, famous calm and dead,
Borne on our shoulders
Săltaţi coşciugul, dar, cântând în cor.
Noi vom lăsa în urmă,
Împiedicate în priponul lor,
Cătun, ogradă, turmă,
Dormind ferite pe câmpie până
Vor trâmbiţa cocoşii.
Priviţi spre buza crestei cum se-ngână,
Cu bezna, zorii roşii!
Acolo-n vârf, pe nenfricatul stei,
Gândirea mult aleasă,
Ca din cădelniţă, din sinea ei,
Se zbate ca să iasă.
Lăsăm cireada şesului – noi sus
Va să-i săpăm mormântul,
Pe-un munte-ncins de-oraş, unde şi-a spus
Cultura greu cuvântul!
Înalt e orice pisc, ci unul doar
Mai sus de nouri suie.
Priviţi! L-încearcănă ca un pojar
Lumini din cetăţuie.
Poteca-aceasta urcă spre tării.
Ce aşteptaţi? Noi, bieţii,
Suntem ai nopţii şi-ai câmpiei fii;
El este-al dimineţii.
Păşiţi făr-a privi, cu pieptul plin,
Semeţi, în pas cu corul.
Pe umeri ducem, renumit, senin
Şi mort, pe-nvăţătorul.


Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro