| Off an ancient story Ile tell you anon, Of a notable prince that was called King Iohn, In England was borne, with maine and with might; Hee did much wrong and mainteined litle right. |
Povestea veche ce veţi asculta E despre John, crai mare-n vremea sa, Născut englez, tronând ca un satrap; În toate celea şi-a făcut de cap. |
| As kingfishers catch fire, dragonflies draw flame; As tumbled over rim in roundy wells Stones ring; like each tucked string tells, each hung bell’s Bow swung finds tongue to fling out broad its name; Each mortal thing does one thing and the same: Deals out that being indoors each one dwells; Selves — goes itself; myself it speaks and spells, Crying Whát I dó is me: for that I came. |
Aşa cum pescăruşii iau foc, tot astfel şi libelulele se-aprind şi cum, de pietre rostogolite peste ghizduri, sună fântâna cea rotundă, ciupite, strunele vorbesc, iar fiecare arcuită undă de clopot află-o limbă, să-şi zvârle numele făţiş, cu jind. Creaturile, cu unul şi acelaşi lucru ocupate fiind, despică de fapt unicitatea fiinţei ce-o adăpostesc profundă; cu un perpetuu eu însumi locvace, fascinant, oricare se confundă. El ţipă: Pentru-a mă făuri pe mine doar mă vezi viind. |
| I say móre: the just man justices; Keeps grace: thát keeps all his goings graces; Acts in God’s eye what in God’s eye he is — Chríst — for Christ plays in ten thousand places, Lovely in limbs, and lovely in eyes not his To the Father through the features of men’s faces. |
Dar eu spun altfel: cel drept iradiază un spirit justiţiar, păstrează harul şi astfel îl dăruie faptelor lui toate, devine în ochii lui Dumnezeu ceea ce este pentru El – chiar un Hristos, deoarece Hristos apare-n joacă în locuri depărtate, desăvârşit în fiinţă, desfătător pentru privire, dar nu a lui ci-a Tatălui, prin chipuri în eternă varietate. |
| Gerard Manley Hopkins | traducere de S.G. Dima |
| I am poor brother Lippo, by your leave! You need not clap your torches to my face. Zooks, what‘s to blame? you think you see a monk! What, ‘tis past midnight, and you go the rounds, And here you catch me at an alley‘s end Where sportive ladies leave their doors ajar? The Carmine‘s my cloister: hunt it up, Do,‒harry out, if you must show your zeal, Whatever rat, there, haps on his wrong hole, And nip each softling of a wee white mouse, Weke, weke, that‘s crept to keep him company! Aha, you know your betters! Then, you‘ll take Your hand away that‘s fiddling on my throat, And please to know me likewise. Who am I? |
Îngăduiţi! sunt bietul frate Lippo! Nu-mi scoateţi ochii cu aceste torţe! Ce naiba! Nu arăt eu a călugăr? Cum? E trecut de miezul nopţii Şi voi vă faceţi rondul şi m-aţi prins Aici, la capătul aleii unde uşa O las‘ crăpată fetele sprinţare? Sunt din Carmine. ‒ Scotociţi, dar ‒ hai! De vreţi să v-arătaţi zeloşi, stârpiţi Orice guzgan ieşit din vizuină Şi gâtuiţi ‒ chiţ! ‒ şoricelul alb Deprins cu-asemenea tovărăşie! Aha! Ţi-e teamă de superiori? Atunci ia mâna de pe beregată, Că nu e scripcă şi ‒ să mă prezint. |
| Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte, Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte… Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino, Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele. Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte; Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde; Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari; Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri Mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor, Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ. |
A Sultan among those who over a language reign, Who where the flocks are pastured, there stretches their domain, Was sleeping on the hillside, his head laid on his arm, When came to him a vision that did his spirit charm: He saw the moon that nightly across the heavens ranged Turn from her wonted journey and to a maiden changed, He saw her glide towards him, with lovely downcast head, And there was sorrow in her eyes; but spring bloomed at her tread; While all the forest trembled, so wondrous war her grace, And a thrill of silver ripples ran o ‘er the water’s face. A mist like sparkling diamonds that did the vision daze Lay on the earth enchanted, a bright illumined haze, While the sound of whispered music sang through that wonderland, And o ‘er the starry heavens a midnight rainbow spanned… Her hair in raven tresses about her shoulders fell, And taking his hand in hers, she these grave words did tell: „Let be our lives united, my pain let yours enfold That through your sorrow’s sweetness my sorrow be consoled… Writ was it through the ages and all the stars record That I shall be your mistress, and you shall be my lord.” Now, as the Sultan marveled, softly she withdrew And he felt as if within him a wondrous tree upgrew; A tree that in an instant raised loftily its head And to the far horizons its thrusting branches spread; A tree of such a stature that even at midday The farthest lands and oceans under its shadow lay. While at the earth’s four corners rose up against the sky Atlas, Caucasus, Taurus and the Balkan mountains high; The wide Euphrates, Tigris, the Nile, the Danube old, All ‘neath its boughs protecting their mighty waters rolled. Asia, Europe, Africa and the desert stretching far, The boats that on the lakes and seas and on the rivers are, Billowing, boundless cornfields that tossed emerald locks, And shores, and ships, and harbours with castles on the rocks, All these spread like a carpet his vision did embrace, Country next to country set, and race to race… All these as in a mist of silver did he see, A vast extending kingdom ‘neath the shadow of a tree. The eagle that aspires the sky does dawdle not With lazy wings, nor in among the branches squat ; And now a wind of conquest the ancient forest fills And shouts of Allah ! Allah ! echo among the hills, As though a rising tempest does o’er the ocean roar The deafening clash of battle, the thunderous clang of war; Till loudly does the forest to that great gale resound And bow before new Rome its branches to the ground. |
Verbul a descânta face parte dintre acele cuvinte care pe mine mă încântă: acelea care vorbesc despre ele însele. Mi se par fantastice înlănţuiri de sunete care spun că darul lor este acela de a crea. Dicţionarul ni-l explică prin descrierea ritualului de descântare, care include rostiri de versuri, gesturi magice şi puterea de îndepărtare a farmecelor rele sau de vindecare a unei boli. În această accepţie a termenului nu are sinonime, însă, prin lărgire de sens, este echivalent cu a fermeca, a vrăji. În registru familiar, acumulează sensuri similare cu a certa, a mustra, a bate la cap; şi întotdeauna o să mi-o amintesc pe mama încruntându-se la mine „să nu mai descânt atâta mâncarea aia”. M-a surprins partea etimologică, pentru că verbul e moştenit din latinescul discantare, dar substantivul descântec (formula magică) e un derivat al lui cântec, cu prefixul des-. Vine, prin urmare, de departe şi cu multă poveste.
Continuare »
© 2024 blog.ro-en.ro