Este vorba despre o femeie vădană care avea şapte feciori şi atunci când torcea pe prispă s-a oprit un călăreţ şi a spus: eu sunt Ştefan, turci ne-au învins. Şi noi i-am învins pe turci fiindcă pe unul la omorât cu sabia, adică l-a tăiat la gât, şi atunci Ştefan cel Mare s-a dus cu calul la el şi-a spus ia uite cum îi curge sânge şi au venit ceililanţi colegi de-ai lui şi-a zis şi ei ia uite cum îi curge sânge. Atunci Ştefan cel Mare a plecat şi calul era plin numai de spumă şi s-a întors la castel şi Ştefan era rănit la mână călare pe cal şi Ştefan a ciocănit în poartă şi a spus: eu sunt Mamă dă-mi drumul să intru fiincă sunt rănit la mână. Dar dăschideţi poarta, nu vezi că turci ne conjor. Bine, am să-ţi dau drumul. Ce bini-mi pare, fiindcă şi calul îngheaţă de frig. Şi până la urmă i-a dat drumul.

Verbul a (se) mulțumi are o origine foarte interesantă (din formula de urare la mulți ani!). Se folosește, în primul rând, cu valoare intranzitivă – „a exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut”, dar și ca tranzitiv – „a răsplăti, a recompensa pe cineva” sau „a satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura”. Accepția reflexivă a termenului se referă fie la „a fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult”, fie la utilizarea lui în registrul popular „a se lăsa de ceva, a renunța la…, a se sătura de…”.

De asemenea, poate însemna „a rosti o urare către cineva” sau „a închina paharul cu băutură”, dar și „a saluta pe cineva, urându-i bună ziua”. Cuvântul este folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă, pentru „a răspunde cu recunoștință, căldură etc. la un salut sau la o urare” ori „a exprima recunoștința pentru ospitalitate, pentru un dar, un ajutor, un sfat etc.”

Există o serie de structuri care au același sens, în contexte diferite: a aduce mulțumiri, a-și arăta recunoștința, a arăta gratitudine, a refuza cu politețe. Iar sinonimele sunt foarte numeroase: a accepta, a admite, a aproba, a blagodari (divinității), a compensa, a consimți, a despăgubi, a încuviința, a îndupleca, a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite, a primi, a răsplăti, a recompensa, a satisface.

Sunt puține cuvinte atât de potrivite la finalul unui an și începutul unuia nou. Dincolo de tradiționala urare din care derivă (acel „la mulți ani!” care se referă la vremurile frumoase ce vor veni), se cuvine să aducem mulțumiri pentru toate cele trecute. Cred că uităm deseori să facem asta, pentru că e în firea omului să-și dorească mai mult pentru mâine, uitând să aprecieze ce are azi.

Prin urmare, m-aș gândi să mulțumesc acum pentru toată frumusețea anului ce a trecut, dar și pentru toate lacrimile, pentru sănătatea celor care au rămas cu noi, fără a uita de liniștea celor care au plecat. Mulțumiri pentru toate reușitele și pentru învățăturile venite din eșec, pentru toate bucuriile și toate enervările, pentru toate călătoriile extraordinare, pentru toate prieteniile neuitate, pentru toate cele înțelese ori iubite făr-a le pricepe. Pentru toate planurile împlinite sau amânate. Pentru toate iubirile apuse și, deopotrivă, pentru cele ce vor veni. Un an bun să avem!

Continuare »

Continuare »

Verbul a intervieva este un neologism venit din limba franceză – interviewer, plecat și el din englezescul interview. Se folosește destul de rar, fiind preferată structura echivalentă (care constituie, în același timp, și explicația sa) – „a lua cuiva un interviu, a supune unui interviu”.

Interviul este o convorbire a unui ziarist cu o personalitate politică ori culturală (și nu numai), care presupune adresarea unei serii de întrebări, pentru a afla părerea celui intervievat despre o seamă de probleme, de obicei de actualitate. De obicei, se are în vedere publicarea acestuia în presă ori difuzarea la radio/televiziune, ca și răspândirea prin intermediul internetului.

Continuare »

Cu verbul a ticlăzi m-am întâlnit din întâmplare, într-o poveste a unui amic pentru care cuvântul nu era străin, dar care rămăsese surprins să-l audă într-un context atipic. Pentru că termenul este un regionalism pe care cu mare greutate l-am găsit chiar şi în dicționare, unde apare mai curând substantivul corespunzător – ticlăzău, care înseamnă „fier de călcat”.

Prin urmare, dacă vrei „să ticlăzăşti”, musai îți trebuie un ticlăzău, pe care, dacă nu-l ai în casă, îl găseşti la Vişeu: „S-o dus lelea la Vișeu / Să-și cumpere ticlăzău”. Termenul a pătruns în româneşte din limba maghiară – téglázó, şi are chiar şi un sinonim regional – voşorlău. Dacă e prea greu, ziceți-i „fier de călcat” şi pace, dar nu vă prefaceți, de-acum încolo, că nu ştiți despre ce e vorba.

Continuare »