Verbul a intervieva este un neologism venit din limba franceză – interviewer, plecat și el din englezescul interview. Se folosește destul de rar, fiind preferată structura echivalentă (care constituie, în același timp, și explicația sa) – „a lua cuiva un interviu, a supune unui interviu”.

Interviul este o convorbire a unui ziarist cu o personalitate politică ori culturală (și nu numai), care presupune adresarea unei serii de întrebări, pentru a afla părerea celui intervievat despre o seamă de probleme, de obicei de actualitate. De obicei, se are în vedere publicarea acestuia în presă ori difuzarea la radio/televiziune, ca și răspândirea prin intermediul internetului.

Un interviu reușit este, cu adevărat, rezultatul întâlnirii dintre întrebările unui bun reporter, care știe să scoată la suprafață lucruri ce merită știute, și răspunsurile unui om cu multe de spus, care este dispus să de deschidă, să dezvăluie din secretele sale, pentru ca ceilalți să poată pătrunde în lumea artei sau talentului său.

De două ori în viață, am fost și eu onorată cu o astfel de atenție. Evident, fără să fiu vreo vedetă și fără să am, musai, mare secrete de dezvăluit. Acum câțiva ani, am avut un concediu care i-a lăsat descoperiți pe elevii mei de la clasa a XII-a, cu care am păstrat legătura și pe care am încercat să-i ajut cum am putut pentru examen, chiar folosind platforma Facebook, aflată la începuturile sale. Un reporter de la Radio România a aflat, cumva, și ne-a invitat să stăm de vorbă.

A doua oară e mai recentă. Copiii s-au hotărât să-și facă o revistă a școlii și m-au invitat să le răspund la câteva întrebări, lucru pe care l-am făcut cu plăcere. Sunt interesați de poveștile noastre, de felul adulților de a privi lumea, de a căuta rezolvări la problemele din jurul lor. Este interesant să-i vezi curioși, să-i auzi punând întrebări și căutând soluții. Am fost, cu adevărat, onorată de invitația lor.