13 ian.
„Sonet LIV” de William Shakespeare
| O how much more doth beauty beauteous seem By that sweet ornament which truth doth give! The rose looks fair, but fairer we it deem For that sweet odour which doth in it live. |
O, mai frumoasă este frumuseţea, când adevărul o împodobeşte frumoasă-i roza însă nu svelteţea ci dulcele parfum o nemureşte. |
| The canker blooms have full as deep a dye As the perfumed tincture of the roses, Hang on such thorns and play as wantonly When summer’s breath their masked buds discloses; |
Culorile ce zugrăvesc măceşul şi trandafirului i-aduc belşuguri aceiaşi ghimpi, rodiţi, şi-acelaşi, vrejul, înalţă în suflarea verii muguri. |
| But for their virtue only is their show They live unwooed and unrespected fade, Die to themselves. Sweet roses do not so; Of their sweet deaths are sweetest odours made: |
Tot farmecul ce-l are-i dat privirii, puirea lui e neluată-n seamă, moare fără-a trăi dar trandafirii murind, ei în miresme se destramă. |
| And so of you, beauteous and lovely youth, When that shall fade, by verse distils your truth. |
Ani tineri, versul în cernite zile credinţa voastră-n vers o s-o distile! |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |