09 iun.

„Sonet I” de William Shakespeare

From fairest creatures we desire increase,
That thereby beauty’s rose might never die,
But as the riper should by time decease,
His tender heir might bear his memory;
Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare,
iar frumuseţii-un spor de dăinuire
şi-n acest chip, plăpând urmaş transpare
purtându-i umbra, florii-n veştejire.
But thou, contracted to thine own bright eyes,
Feed’st thy light’s flame with self-substantial fuel,
Making a famine where abundance lies,
Thyself thy foe, to thy sweet self too cruel.
Dar tu ce-n ochii tăi îţi afli rug,
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belşug,
însuţi vrăjmaş al dulcelui tău eu.
Thou that art now the world’s fresh ornament
And only herald to the gaudy spring
Within thine own bud buriest thy content,
And, tender churl, mak’st waste in niggarding.
Tu, care eşti podoaba blândă-a firii
şi-al primăverii crainic de nădejde
ţi-ngropi în muguri florile iubirii
şi eşti calicul care risipeşte.
Pity the world, or else this glutton be:
To eat the world’s due, by the grave and thee.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii şi cu gura ta…
William Shakespeare traducere de Gheorghe Tomozei

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro