26 aug.
Verbul a se duce are cu totul alte valenţe decât corespondentul său tranzitiv. Înseamnă, mai întâi, „a merge, a se deplasa, a pleca undeva sau către cineva”. Nu presupune întotdeauna stabilirea unei ţinte precise, a unei finalităţi, putând fi sinonim cu a colinda, a cutreiera, ori referindu-se la „a pluti pe apă sau a zbura în aer”, la voia întâmplării. De asemenea, unul dintre sensurile sale nu are în vedere elemente concrete, ci se foloseşte cu privire la timp, veşti, zvonuri, gânduri, stabilind sinonimie cu a trece, a se răspândi, a se împrăştia. Semnificaţia figurată are sinonime variate, de la a dispărea, a se stinge, până la a se sfârşi, a muri.
Foarte numeroase şi sugestive sunt expresiile în componenţa cărora intră acest verb. Astfel, se poate transmite dorinţa, ardoarea ori nerăbdarea de a ajunge undeva – a se duce drept / într-un suflet / glonţ / puşcă / întins, ori distanţa mare care se parcurge – a se tot duce. În altă ordine de idei, se poate referi la măritiş – a se duce după cineva, ori la distrugere, la prăbuşire – a se duce de râpă / pe copcă / pe gârlă / pe apa sâmbetei. Poate exprima neîncrederea – du-te-ncolo!, agitaţia – du-te-vino, ocara – du-te dracului!. În mod special, structura ducă-se pe pustii! poate denumi epilepsia sau e un eufemism pentru a denumi diavolul (aghiuţă, necuratul).
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!
28 ian.
Verbul a vremui se formează de la substantivul vreme cu sufixul -ui şi se referă la timp, fiind sinonim cu a trece, a curge, a se scurge. Totul e firesc până aici, căci, într-un fel de desfăşurare logică a deducţiilor lingvistice, pare de la sine înţeles sensul. Dar surpriza mea a fost să constat că aceasta este, de fapt, a doua semnificaţie a termenului în discuţie. Primul – şi, deci, cel mai utilizat – sens se referă exclusiv la vremea rea, însemnând adică „a fi sau a se face vreme urâtă, cu ploaie, ninsoare, viscol, vijelie”, sinonimele fiind, în acest caz, a viscoli şi a omeţi… Ce mai! tot ce vă doriţi vreo 6 luni pe an, cum îi stă românului bine!
Când am pornit în căutarea verbului, am fost convinsă că ştiu ce vrea să spună, iar răsucirea asta metaforică spre negativ m-a tulburat puţin. Se pare că – da! – sunt atât de puţine lucruri la fel de puternice ca spaima în faţa vremelniciei!… Că e „bietul om subt vremi” zicea demult cronicarul, iar nouă ne plac vorbele înţelepte, aşa că ne-am apucat a ne căina. E adevărat că nu suntem eterni, dar cine vrea să trăiască o veşnicie când tinereţea, puterea şi frumuseţea durează atât de puţin? Şi e adevărat că nu toţi suntem destinaţi a face lucruri măreţe, dar e absurd să crezi doar în elefanţi când în lume există şi furnici…
Continuare »
Publicat de Iulia Muşat in Limba română, Vorbe despre verbe
Comenteaza! Recomanda!