24 mai

„Shakespeare” de Matthew Arnold

Others abide our question. Thou art free.
We ask and ask—Thou smilest and art still,
Out-topping knowledge. For the loftiest hill,
Who to the stars uncrowns his majesty,
Planting his steadfast footsteps in the sea,
Making the heaven of heavens his dwelling-place,
Spares but the cloudy border of his base
To the foil’d searching of mortality;
And thou, who didst the stars and sunbeams know,
Self-school’d, self-scann’d, self-honour’d, self-secure,
Didst tread on earth unguess’d at.—Better so!
All pains the immortal spirit must endure,
All weakness which impairs, all griefs which bow,
Find their sole speech in that victorious brow.
Tu, calm, surâzi când cercetării noastre
Toţi ceilalţi se supun… Întreci în preţ
Tot ce cunoaştem. Ca un pisc măreţ
Ce falnic năzuieşte către astre,
Dârz pătrunzând în mările albastre
Şi-având lăcaş în slăvi de slăvi cereşti,
Laşi iscodirii vane, omeneşti,
Doar poalele, nu crestele sihastre;
Ai cunoscut şi soarele-aprins şi stea,
Tu însuţi mentor ţie, critic, scut;
Puţini te-au presimţit… Mai bine-aşa!
Tot răul ce în suflete-a-ncăput,
Tot ce poceşte, orice cazne crunte
Le dă-n vileag biruitoarea-ţi frunte.
Matthew Arnold traducere de Tudor Dorin

03 mai

„Sonnet XXXI” de Elizabeth Barrett Browning

Thou comest! all is said without a word.
I sit beneath thy looks as children do
In the noon-sun, with souls that tremble through
Their happy eyelids from an unaverred
Yet prodigal inward joy. Behold, I erred
In that last doubt! and yet I cannot rue
The sin most, but the occasion—that we two
Should for a moment stand unministered
By a mutual presence. Ah, keep near and close,
Thou dovelike help! and, when my fears would rise,
With thy broad heart serenely interpose:
Brood down with thy divine sufficiencies
These thoughts which tremble when bereft of those,
Like callow birds left desert to the skies.
Fără cuvinte, totu-i spus când vii.
În preajmă-ţi stau, ca pruncii la amiază,
În soare, când sub pleoapa lor vibrează
Atât de pline, dense bucurii.
Vezi, încă rătăceam în îndoială;
Doar pricinile-i plâng, căci altfel noi
Eram sortiţi alături amândoi.
Ajută-mi, stai în preajmă! De mă-nşală
Iar temerile-mi, inima ta mare
Ridic-o între mine şi-ntre ele,
Şi-alungă-le cu sufletul senin.
Şi ocroteşte-mi gândurile-amare
– pui părăsiţi în cer pustiu, ce vin
Şi pleacă fără tine printre stele.
Elizabeth Barrett Browning traducere de Veronica Porumbacu

15 feb.

„Sonnet XLIII” de Elizabeth Barrett Browning

How do I love thee? Let me count the ways.
I love thee to the depth and breadth and height
My soul can reach, when feeling out of sight
For the ends of being and ideal grace.
I love thee to the level of every day’s
Most quiet need, by sun and candle-light.
I love thee freely, as men strive for right.
I love thee purely, as they turn from praise.
I love thee with the passion put to use
In my old griefs, and with my childhood’s faith.
I love thee with a love I seemed to lose
With my lost saints. I love thee with the breath,
Smiles, tears, of all my life; and, if God choose,
I shall but love thee better after death.
Cum te iubesc? Mai mult decât cuprind
Ce pot cuprinde fără de hotar
Cu sufletul, când spre supremul har
Mă simt cu-nfrigurare năzuind.
Mi-eşti drag ca zilnica-ndeletnicire
A gospodinei; te iubesc deplin
Precum cei însetaţi de-un drept destin,
Pur, ca acei ce fug de linguşire;
Ascuns, ca o copilă tulburată
De-nfiriparea unui gând lumesc
Şi cu credinţa ce s-a stins odată
Cu sfinţii ce-am pierdut; iubirea mea
E-ntreaga-mi viaţă; şi-am să te iubesc
Şi mai mult, poate, când te voi lăsa.
Elizabeth Barrett Browning traducere de Leon Leviţchi

08 feb.

„The Sonnet IV” de William Wordsworth

Why art thou silent! Is thy love a plant
Of such weak fibre that the treacherous air
Of absence withers what was once so fair?
Is there no debt to pay, no boon to grant?
Yet have my thoughts for thee been vigilant–
Bound to thy service with unceasing care,
The mind’s least generous wish a mendicant
For nought but what thy happiness could spare.
Speak–though this soft warm heart, once free to hold
A thousand tender pleasures, thine and mine,
Be left more desolate, more dreary cold
Than a forsaken bird’s-nest filled with snow
‘Mid its own bush of leafless eglantine–
Speak, that my torturing doubts their end may know!
Tu taci, de ce? Iubirea ta e-o floare,
Aşa plăpândă-ncât o uscă vântul
Absenţei, vechiu-i farmec mohorându-l!
Nimic să dărui nu te simţi datoare?
Eu totuşi te-am învăluit cu gândul,
În slujba-ţi fără preget, cu fervoare,
Căci dorul meu, milogul şi flămândul,
Doar grija fericirii tale are.
Să-mi spui: acest cald suflet, care-odat’
Cu-a noastre dulci huzururi se hrănea,
Rămâne-va mai gol, mai îngheţat
Decât un cuib uitat şi-al nimănui
Printre măceşi uscaţi, şi plin de nea?
Mai scap de-al îndoielii chin? – să-mi spui…
William Wordsworth traducere de Tudor Dorin

13 iul.

„The Sonnet I” de William Wordsworth

Nuns fret not at their convent’s narrow room,
And hermits are contented with their cells,
And students with their pensive citadels;
Maids at the wheel, the weaver at his loom,
Sit blithe and happy; bees that soar for bloom,
High as the highest peak of Furness fells,
Will murmur by the hour in foxglove bells:
In truth the prison unto which we doom
Ourselves no prison is: and hence for me,
In sundry moods, ‘twas pastime to be bound
Within the Sonnet’s scanty plot of ground;
Pleased if some souls (for such there needs must be)
Who have felt the weight of too much liberty,
Should find brief solace there, as I have found.
Monahi ori maici în strâmte chilioare
De schit, sunt mulţumiţi să se încuie,
Război şi furci le fac pe ţesătoare
Ferice mult; când vrea spre flori să zboare
Albina hăt în pisc de munţi se suie
Şi zumzăie-n brânduşa cea gălbuie;
În fapt, de noi aleasa închisoare
Nu-i temniţă; şi mie, prin urmare,
În orice toane-aş fi, îmi e pe gust
Să am drept cuib Sonetul cel îngust;
Să guste-aş vrea o scurtă alinare
Prin el acei (căci sunt) ce ştiu ce-amare
Sunt multe libertăţi, cum însumi gust.
William Wordsworth traducere de Tudor Dorin

28 oct.

„Death, be not proud (Holy Sonnet 10)” de John Donne

Death, be not proud, though some have called thee
Mighty and dreadful, for thou are not so;
For those whom thou think’st thou dost overthrow
Die not, poor Death, nor yet canst thou kill me.
From rest and sleep, which but thy pictures be,
Much pleasure; then from thee much more must flow,
And soonest our best men with thee do go,
Rest of their bones, and soul’s delivery.
Thou’art slave to fate, chance, kings, and desperate men,
And dost with poison, war, and sickness dwell,
And poppy’or charms can make us sleep as well
And better than thy stroke; why swell’st thou then?
One short sleep past, we wake eternally,
And death shall be no more; Death, thou shalt die.
Să nu te-ngâmfi tu, Moarte, căci nu eşti
Mult vajnică şi rea precât se spune;
Iar toţi acei ce crezi că-i vei răpune
Nu mor; nici viaţa n-ai să mi-o răpeşti.
Ca Somnu-arăţi, ca Tihna – deci mai bune
Desfătări s-ar cădea să izvodeşti;
Pe cei mai vrednici inşi curând momeşti
În tihna-ţi duh şi oase spre-a-şi depune!
Slujeşti al soartei zar, pe laşi, pe regi,
Te-ncuibi în boli, otrăvuri şi-n război;
Ci mac sau vrăji la fel ne-adorm pe noi
Ca ghiontul tău… De ce fălite-ai deci?
Scurt somnul ni-i, mereu trezi fi-vom, şi
Pieri-va Moartea: Moarte, vei muri!
John Donne traducere de Tudor Dorin

© 2021 blog.ro-en.ro