Verbul a (se) căina vine din slavonă și are două sensuri de bază, lămurite, în dicționare, prin intermediul unor sinonime. Prima accepție are drept termeni echivalenți pe a se boci, a se jeli, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, a se văita, iar cea de a doua pe a deplânge, a deplora, a jeli, a jelui, a compătimi (pe cineva).

Cele mai expresive sunt însă regionalismele ori arhaismele, care sunt extrem de numeroase pentru prima situație: a se aoli, a se mișeli, a se olălăi, a se olecăi, a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, a (se) cânta, a (se) dăuli, a se frăsui, a se glăsi, a se glăsui. Pentru cel de-al doilea sens, sunt mai puține: a căi, a sărăci, a șăinăli.

Continuare »

Verbul a usca are mult mai multe sensuri decât m-am aşteptat, probabil datorită provenienţei din limba latină, lucru ce îl aşază în rândul celor mai vechi termeni pe care îi avem. Sensul general, care le explică într-un fel pe toate celelalte, înseamnă „a scoate sau a-şi pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc”. Nuanţând explicaţia, verbul se poate referi la pământ (a se zbici, a seca, a asana), la conserve (a deshidrata legume, fructe, peşte), la pâine (a se împietri, a se întări), la rufe (a se zvânta), la vegetaţie (a-şi pierde seva, a se veşteji, a se ofili), la organe sau părţi ale corpului (a se atrofia), la oameni cu totul – de durere, jale, dor (a-şi pierde vlaga, a slăbi, a se chinui, a se consuma), ori la ochii/lacrimile lor, atunci când greul trece (a înceta să mai plângă).

Continuare »