Înţelesul verbului a dezaproba presupune „a se declara împotriva unui lucru” ce a fost spus sau făcut de altcineva. Justificarea acestui act se poate identifica în „a considera ca fiind inacceptabil, a găsi rău sau reprobabil” respectivul cuvânt sau gest al cuiva. Explicaţiile verbului nu se ocupă însă de gradele diferite de intensitate, de vehemenţa pe care uneori o poate avea dezaprobarea. Ceea ce face să fie cu atât mai interesante sinonimele, care surprind o gamă largă de moduri de realizare, de la banalul a nu aproba, ori a reproba, a respinge, a dezavua, a protesta, sau a mustra, a blama, a condamna, până la a înfiera, a stigmatiza, a sancţiona, a proscrie şi a osândi.

Continuare »

Verbul a pedepsi apare ca un răspuns firesc la eroarea umană, cu grade diferite de gravitate. Înseamnă „a aplica cuiva o pedeapsă”, fie pentru o greşeală, fie pentru o infracţiune săvârşită. Termenul se poate referi la „a supune unor chinuri” ce pot fi de natură fizică sau morală, dintre toate acestea cea mai dură fiind (dacă e făcută bine şi cu reale remuşcări) auto-pedepsirea – a se chinui, a se tortura, a suferi. Foarte interesante mi s-au părut a fi sinonimele, extrem de numeroase şi diferite din punct de vedere semantic, în funcţie de domeniul de aplicabilitate.

Cea mai răspândită utilizare se circumscrie spaţiului juridic, mergând de la a sancţiona, până la a condamna, a osândi. Una dintre cele mai aprige instanţe de pedepsire este însă cea divină, motiv pentru care, foarte des, Dumnezeu bate, ceartă, obliceşte, răsplăteşte ori răzbună. Iar sinonimele utilizate în spaţiul sacrosanct al Bisericii sunt a canoni, chiar a chinui şi a căzni. Forme extreme ale pedepselor pot face trimitere la termeni având conotaţii mai dure, precum a schingiui sau a tortura. E ciudat… într-o religie în care verbul fundamental este a ierta, cu întoarcerea celuilalt obraz – deci antonimul perfect…

Continuare »