Verbul a găzdui este un derivat, cu sufixul -ui, al substantivului gazdă (termen împrumutat din limba maghiară). Înseamnă „a primi pe cineva în casa sa o anumită vreme, dându-i adăpost (și mâncare), a primi sau a ține în gazdă, a da ospitalitate”.

Din celălalt punct de vedere privind lucrurile, verbul se mai poate referi și la sensul invers al acțiunii, devenind astfel intranzitiv – „a rămâne (să locuiască și să mănânce) câtva timp în casa cuiva, a trage sau a trăi în gazdă, a locui provizoriu undeva”.

Sinonimele sunt destul de numeroase și de variate, cele mai multe dintre ele fiind folosite în registrul popular și arhaic: a adăposti, a primi, a pripăși, a sălășlui, a sălăși, a sălășui, a încortela, a sălui, a conăci, a făgădui, poate chiar a administra.

Continuare »

Verbul a domicilia face parte dintr-o serie foarte importantă în limba română – a celor provenite din franceză (domicilier). Este un verb intranzitiv, care se folosește mai ales în formule administrative, însemnând „a-și avea sau a-și stabili domiciliul undeva”. Sinonimele sunt destul de numeroase, putându-se folosi, în funcție de context, a locui, a fi, a sta, a ședea, iar dintre regionalisme a hălădui, a băciui, a sălășlui, a sălăși sau a sălășui.

În principiu, adresa de domiciliu este cea înregistrată în buletin sau în cartea de identitate. Evident, o persoană poate avea mai multe proprietăți, dintre care o poate alege pe cea mai avantajoasă că domiciliu stabil, așa cum poate indica o altă adresă de corespondență (diferită de cea din acte), în cazul în care locuiește în altă parte, de fapt. Oricum ar fi, povestea asta cu adresele poate deveni, în timp, extrem de complicată.

Continuare »