Verbul a (se) susține este unul destul de des utilizat și are foarte multe sensuri, precum și numeroase sinonime; vine din limba latină – sustinere, formându-se de la a ține, conform franțuzescului soutenir. Prima accepție a termenului este cea proprie, care funcționează în planul concretului, referindu-se la „a servi de suport (unui lucru), a face să se țină în poziție ridicată (ca să nu se răstoarne)”, dar și „a ajuta, a sprijini pe cineva (să nu cadă)”. Cel de-al treilea sens propriu aparține formei reflexive a verbului și înseamnă „a se ține în picioare”, dar și „a-și câștiga existența, a se întreține singur”.

Toate celelalte semnificații ale termenului se situează în sfera figurată, fie că are în vedere „a lua atitudine favorabilă față de o acțiune, de o cauză”, fie că se referă la „a aduce argumente în sprijinul unui principiu, al unei teorii, a afirma cu tărie ceva, a apăra cu fermitate”, la „a ajuta, a întreține cu mijloace materiale o instituție, o persoană” ori chiar la „a se menține pe poziție, a-și păstra poziția (socială)”. O utilizare aparte a verbului are în vedere acțiunea de „a prezenta în fața unei comisii sau a unui consiliu (în vederea unei calificări), a se prezenta la un examen sau la un concurs pentru a obține un titlu, un grad sau un post”.

Continuare »

Verbul a ordona vine din franceză (ordonner) și are două sensuri principale. De fapt, privind lucrurile dintr-un punct de vedere foarte tehnic, DOOM le așază în articole diferite (ca pe doi termeni diferiți), întrucât ele au și forme diverse în paradigmă. Deosebirile vin, probabil, din faptul că unul dintre sensuri pleacă de la substantivul ordin, iar celălalt de la ordine.

Prima semnificație se referă la „a da un ordin, a cere în mod autoritar (și oficial) printr-un ordin”, verbul fiind urmat, de obicei, de o propoziție completivă construită cu ajutorul conjunctivului. Sinonimele pe care termenul le are pentru aceste situații pot fi: a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a impune, a porunci, a pretinde, a rândui, a soroci, a stabili, a statornici.

Cel de-al doilea sens are în vedere acțiunea de „a pune într-o anumită ordine, a grupa într-un anumit fel”, stabilind sinonimie cu a alinia, a aranja, a așeza, a clasa, a orândui, a organiza, a rândui. Un derivat special al acestei semnificații se folosește în matematică – „a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi”.

Continuare »

Verbul a cere are foarte multe sensuri şi foarte multe sinonime, fiinţând în limbă încă de la începuturile sale. Se referă, în primul rând, la „a-şi manifesta dorinţa de a avea ceva, a se adresa cuiva pentru a obţine ceva, pentru a-l convinge să îndeplinească o dorinţă”, apoi la „a face unei fete propuneri de căsătorie” (adică a peţi). Cel de-al treilea sens trimite la „a cere de pomană, a implora”, stabilind sinonimie cu a cerşi, şi abia spre finalul articolului explicativ apare şi ideea „a pretinde ceva în baza unui drept, pornind de la prevederile legii”, cu sinonime ca a exige, a reclama, a revendica, a solicita. Presupun că ordinea este stabilită de evoluţia pe axa temporală şi de răspândirea sensului, însă rămâne interesant faptul că termenul e mai curând asociat cu cerşetoria decât cu revendicarea.

Dintr-un alt punct de vedere privind lucrurile, verbul poate avea între conotaţii obligativitatea, adică „a impune, a face să fie necesar”, cu sinonime ca a comporta, a implica, a necesita, a reclama, a pretinde (în structuri precum „copilul cere atenţie” ori „se cere să…”). Ori dimpotrivă, se poate referi, pur şi simplu, la simplul moft – a dori, a pofti, a voi, a vrea. Foarte interesante sunt expresiile, dintre care folosim des a cere voie – „a stărui pe lângă cineva, a ruga pe cineva pentru a obţine permisiunea”, a cere socoteală/cont/seamă – „a trage la răspundere, a pretinde lămuriri de la cineva”, a cere satisfacţie – „a pretinde compensaţie morală în urma unei jigniri sau a unei insulte”, ori celebra vorbă ochii văd, inima cere – structură care traduce dorinţa, pofta, voinţa de ceva ori de cineva.

Continuare »

Verbul a prezice are două sensuri fundamentale, amândouă referindu-se deopotrivă la a spune, a anunţa dinainte ce se va întâmpla, a aduce la cunoştinţă ceea ce a fost anticipat sau stabilit din timp. Diferenţa dintre cele două utilizări apare în momentul în care se explică baza prezicerilor, pentru că unele se pot orienta după anumite indicaţii prezente şi după realităţi verificate, stabilindu-se prin deducţie. Atâta timp cât raţionamentul este perceput ca fiind corect, rezultatele sunt acceptate de majoritatea dintre noi. Lucrurile se schimbă fundamental, însă, atunci când prezicerile se bazează pe intuiţie, o capacitate a gândirii individuale pe care cei din jur nu o acceptă automat ca validă, deoarece lipseşte infrastructură logică ce ar putea să o explice.

Continuare »