Verbul a achita este un neologism venit din limba franceză – acquitter, care are atât valoarea tranzitivă, cât și reflexivă. Primul sens consemnat de dicționare se referă la „a declara printr-o hotărâre judecătorească că persoana trimisă în judecată penală este nevinovată; a scoate din culpă”, sinonim cu a absolvi sau cu învechitul a slobozi.

Cea de-a doua semnificație înseamnă „a (-și) plăti, a(-și) îndeplini o obligație materială sau morală”, una dintre expresiile cel mai des folosite fiind a se achita de ceva (adică „a-și îndeplini o obligație, a duce la bun sfârșit o sarcină”). Sinonimele sunt foarte interesante, relația de echivalență stabilindu-se mai ales în registrul figurat, unele fiind surprinzător de apropiate. Cu privire la o datorie bănească, la o obligație morală sau materială etc. se utilizează a plăti, a onora, a exoflisi (grecesc), chiar a lichida, iar argotic (sau familiar), termenul poate semnifica a asasina, a omorî, a ucide, a suprima.

Continuare »

Verbul a ucide vine din limba latină – occidere/uccidere – şi înseamnă „a pricinui moartea unei fiinţe, a lipsi de viaţă (premeditat sau din întâmplare)”, termenul fiind sinonim cu a omorî, a asasina, a răpune. Foarte rar, se foloseşte cu valoare reflexivă, fiind echivalent al lui a se sinucide, a-şi face seama. Sensul figurat pare a fi foarte interesant, referindu-se la a distruge (moraliceşte), a nimici, a desfiinţa.

Există şi o serie de utilizări regionale ale verbului, situaţie în care înseamnă „a snopi în bătaie, a (se) bate foarte tare, a (se) lovi rău”, a zdrobi, a sfărâma, a stâlci, a tăbăci, a făcălui. Foarte interesante sunt compusele formate de la acest verb, majoritatea referindu-se la cel pe care, conform unui tabú adânc înrădăcinat în mentalul popular, nu trebuie să-l numeşti niciodată: ucigă-l-crucea sau ucigă-l-toaca (considerate, amândouă, substantive masculine).

Continuare »

Verbul a asasina a ajuns la noi din limba franceză (termenul este assassiner) şi are două sensuri importante, primul dintre acestea fiind cel propriu – „a omorî pe cineva cu premeditare, a comite un asasinat”. Sensul figurat (în registrul familiar) este aproape distractiv, prin contrast. Înseamnă „a plictisi în cel mai înalt grad, a enerva, a obosi pe cineva cu insistenţele, a importuna foarte”.

Aşa cum se observă la prima vedere, sinonimele ce apar foarte des utilizate sunt a omorî (deja menţionat în definiţie) şi a ucide. Dar lucrurile sunt mai complicate de atât, pentru că, spre deosebire de acestea, asasinatul presupune un plan ce trebuie pus în practică mişeleşte, prin surprindere, şi pare a avea, de asemenea, o miză importantă, de obicei politică sau religioasă.

Continuare »

Verbul a (se) săvârşi face parte dintre acelea care mie mi se par tare frumos sunătoare. Primul lui sens, cel actual, se lămureşte prin sinonimia cu a face, a înfăptui, a îndeplini – adică „a face să aibă loc, a transforma în fapt”, având uneori şi conotaţie negativă, echivalentă cu a comite. Celelalte două sensuri ale termenului sunt considerate învechite şi regionale, însemnând – pe de o parte – „a duce ceva la bun sfârşit, a termina cu bine”, iar atunci când are valoare reflexivă chiar a muri.

Mulţimea de verbe echivalente regăsite în dicţionarele de sinonime m-a luat complet pe nepregătite; sunt multe şi extrem de variate, referindu-se la tot felul de sfârşituri şi la tot soiul de situaţii. Le înşir aici, fără a le diferenţia după semnificaţie şi înrudiri: a alcătui, a asasina, a celebra, a comite, a compune, a constitui, a deceda, a dispărea, a (se) duce, a executa, a forma, a isprăvi, a încheia, a muri, a oficia, a omorî, a pieri, a prăpădi, a realiza, a răposa, a sfârşi, a (se) stinge, a sucomba, a suprima, a termina, a ucide…

Continuare »

Verbul a (se) sfârşi are o mulţime de sensuri, de la cele complet inofensive şi de bun augur – „a duce la capăt un lucru, o activitate”, sinonim cu a termina, a isprăvi –, până la cele care privesc săvârşirea zilelor omului – „a-şi pierde viaţa”, sinonim cu a (se) prăpădi, a muri, chiar a omorî. Între ele, o mulţime de semnificaţii legate de efemeritate, de finitudine.

Se poate termina de vorbit sau de făcut, se poate pune capăt la ceva sau încheia cu cineva, se poate ajunge la capăt fie pentru că acolo e capătul, fie pentru că situaţia nu se mai îngăduie prelungită. Iar sfârşiturile pot să împlinească, să mulţumească – a finaliza, a înfăptui, a realiza – ori pot să distrugă, să frângă brusc şi dureros – a epuiza, a istovi, a slei.

Continuare »

Verbul a (se) muta înseamnă, în primul rând, „a se mişca din locul în care se găseşte şi a se aşeza în alt loc” ori „a se întoarce, a schimba poziţia”. În afară de simpla deplasare, termenul se mai poate referi la schimbări importante din viaţa omului, fie „a (se) transfera dintr-un serviciu în altul, a primi numire în alt loc”, fie „a (se) strămuta, a se stabili (cu locuinţa, cu traiul) în alt loc, a-şi schimba domiciliul” ori „a schimba destinaţia”. Unul dintre cele mai utilizate sensuri are în vedere jocul de şah, însemnând „a modifica poziţia unei piese”.

Expresiile nu sunt prea numeroase, cea mai plastică referindu-se la „a-i muta cuiva fălcile sau căpriorii”, adică „a-i trage o palmă cu putere, a lovi peste obraz”. În plus, se pare că termenul avea un înţeles popular mai vechi, care era echivalent cu a înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva), cu a modifica (direcţia, cursul) şi chiar cu a transforma. De aici, s-a ajuns la expresia „a-şi muta gândul”, cu sensul de „a-şi schimba părerea, intenţiile”, deci a se răzgândi, chiar a renunţa.

Continuare »