Verbul a (se) speria are origine incertă, cea mai probabilă variantă fiind un latinesc derivat din pavor („stare de groază, provocată de imagini terifiante, în timpul somnului”). Primul sens se referă la „a (se) umple de frică, de spaimă”, fiind sinonim cu a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. Valoarea tranzitivă înseamnă „a face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă”, iar prin restrângere de sens, are în vedere acțiunea de „a stârni un animal din culcuș”.

Sunt destul de numeroase expresiile în care apare: se sperie și de umbra lui se spune despre o ființă foarte fricoasă, a-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul înseamnă a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. Tot astfel, a speria lupul cu pielea oii presupune a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. În afară de acestea, termenul are și o conotație pozitivă, folosită mai ales în registrul familiar, similară cu a fi surprins sau a uimi, a ului (prin splendoare, frumusețe, calități), de unde locuțiunea de speriat (ieșit din comun, uimitor; extraordinar).

Continuare »

Verbul a teroriza nu are foarte multe sensuri, dar are sinonime interesante. A pătruns la noi pe filieră franceză – din terroriser – şi înseamnă „a inspira cuiva groaza prin ameninţări sau prin alte mijloace de intimidare”. Mai are, de asemenea, o semnificaţie care presupune o prelungire în timp a acestei stări, deci „a face să trăiască într-o continuă stare de frică, de groază”.

Cu referire precisă la substantivul înrudit, termenul se poate explica prin „a supune prin sau a ţine sub regim de teroare”. Sinonimele nu sunt foarte numeroase, dar sunt foarte expresive, vizând, pe de o parte, efectul asupra victimei – a îngrozi, a înfricoşa, a înspăimânta, iar pe de altă parte instalarea unui astfel de regim pe o durată mai mare de timp – a tiraniza, cu forme vechi şi populare a tiranisi şi a tirăni.

Continuare »

Verbul a (se) cutremura are două contexte fundamentale, şi poate presupune grade diferite de intensitate. Sensul propriu se referă la mişcarea dintr-o parte în alta, din cauza unui seism, situaţie în care e sinonim cu a (se) clătina, a (se) legăna, a (se) scutura, a dârdâi ori a du(r)dui, sau chiar cu unele ce au conotaţii mai violente – a (se) zdruncina, a (se) zgâlţâi, a (se) zgudui. Există şi câteva lexeme din registrul arhaic ori regional, precum a (se) clăti şi a (se) smăcina.

În spaţiul figurat, verbul are în vedere planul psihologic, al mentalului ori al afectivităţii umane. Lexemele echivalente ca semnificaţie pornesc de la a tresări, a (se) înfiora, a (se) speria, a tremura, iar prin extindere de sens accentuează, până la dezechilibru emoţional şi reacţie iraţională, rezultatele acestei acţiuni – a (se) înspăimânta, a (se) îngrozi, a terifia. Ceea ce mi s-a părut interesant a fost felul în care cele două seturi de sinonime par a se polariza: cele proprii au în vedere cauza, cele figurate – efectul (imperceptibil ori devastator).

Continuare »

Rostul cel mai firesc al verbului a (se) mira este de a sublinia surpriza asociată vederii, auzirii sau aflării unei informaţii, stabilind sinonimie cu a (se) întreba, a (se) nedumeri, a (se) minuna, a (se) uimi. Dicţionarele de sinonime, însă, par a ne azvârli într-o dimensiune întunecată a cuvântului, pentru că majoritatea termenilor pe care îi consemnează sunt conotaţi negativ: a tremura, a (se) cutremura, a (se) încrâncena, a (se) înfiora, a (se) înfricoşa, a (se) îngrozi, a (se) înspăimânta, a zgudui.

Contrar acestora, mie mi-s dragi în mod deosebit expresiile. „Te miri ce” sau „te miri cine”, „te miri cum” şi „te miri unde” sugerează, utilizând un tu generic, o universalizare a reacţiei omeneşti în faţa surprizelor de tot felul. Cumva dimpotrivă, construcţiile de tipul „mă miram eu să” ori „mă miram eu să nu” subliniază o oarece anticipare, o aşteptare ce pare a fi contrazisă iniţial, pentru a fi apoi definitiv confirmată.

Continuare »