! a se încăibăra are etimologie necunoscută, un regionalism sinonim cu a se încăiera; trece în clasa reflexivelor şi are indicativul prezent eu mă încaibăr, tu te încaiberi, el se încaibără, iar conjunctivul este să se încaibere (toate formele păstrează silaba -cai-)

! a se încăpăţâna are, şi el, valoare reflexivă, având indicativul prezent el se încăpăţânează

! a încăpuşa / încăpuşí are două forme acceptate; este regionalism sinonim cu a înmuguri, având indicativul prezent el încăpuşează/încăpuşeşte, imperfectul el încăpuşa/încăpuşea şi conjunctivul prezent să încăpuşeze/încăpuşească

! a se încâina / încâini („a deveni rău, câinos; a se încăpăţâna”) apare ca termen învechit şi popular, reflexiv cu două forme corecte; are indicativul prezent el se încâinează/încâineşte; imperfectul el se încâina/încâinea şi conjunctivul prezent să se încâineze/încâinească

! a se încârdoşa e regionalism, echivalent al lui a se înhăita; verb reflexiv, are indicativul prezent el se încârdoşează, noi ne încârdoşăm, conjunctivul prezent să se încârdoşeze şi gerunziul încârdoşându-se

Verbul a încolţi se foloseşte, cu foarte puţine excepţii metaforice, numai la persoana a treia. Cel mai comun sens se referă la plante (seminţe, tuberculi, bulbi), atunci când dau colţ şi răsar din pământ, stabilind sinonimie cu a germina. Şi, dată fiind delicateţea fenomenului, verbul se poate referi – în mod similar – la idei, atitudini, sentimente care încep să se dezvolte, să se contureze, să prindă consistenţă, fiind deci sinonim cu a apărea, a se ivi, a se naşte, a înmuguri, a se deştepta, a se înfiripa.

Când vine însă vorba despre alte feluri de colţi, lucrurile se complică puţin, căci sensul propriu poate face trimitere la lumea animală – „a înfige colţii spre a muşca; a apuca cu colţii”. Pornind de aici, termenul mai are două accepţii, una având în vedere acţiunea de „a înconjura ameninţător din toate părţile (fără a da posibilitate de retragere)” ori de „a prinde (fie şi figurat) pe cineva la strâmtoare”. Cealaltă pune accentul pe duritatea unui atac verbal, vehement şi cu răutate, care poate produce răni dureroase.

Continuare »

Verbul a (se) deştepta se referă la elemente dintre cele mai neaşteptate şi mai puţin apropiate ca semnificaţie. Este extrem de controversat din punct de vedere etimologic, pentru că cercetătorii nu pot cădea de acord asupra termenului de origine. Pare însă a funcţiona de multă vreme în limbă, lucru ce explică multitudinea de trimiteri semantice. Sensul denotativ (principal) al termenului sugerează ieşirea dintr-o stare… vegetativă, identică sau similară cu somnul, de pildă letargia, ameţeala, reveria sau visarea. În acesta caz, sinonimele sunt a (se) trezi, a (se) scula.

Prin extindere, verbul se poate folosi pentru orice alte forme vii, incluzând aici revenirea la viaţă, învierea naturii primăvara, sau pentru toate tipurile de trăire afectivă (sentimente, dorinţe, chiar idei), cu grade diferite de intensitate, de la a (se) ivi, a apărea, a (se) înfiripa, a înmuguri, a încolţi, a (se) contura, până la a suscita, a stimula, a (se) înviora, a (se) însufleţi, chiar a (se) stârni, a (se) dezlănţui. Sensul cel mai complex se referă la trezirea dintr-o formă de „adormire” mai subtilă, pentru a ajunge la starea de sesizare conştientă a vieţii şi a ceea ce se întâmplă, deci „a deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realitate”, chiar „a căpăta mai multă inteligenţă”.

Continuare »