Verbul a (se) obidi face parte din registrul arhaic al limbii şi este extrem de rar folosit în limba vorbită curent, dar are, pentru mine, o sonoritate minunată şi o semnificaţie năucitoare, extrem de dragă sufletului meu. Forma reflexivă înseamnă, în primul rând, „a se lăsa pradă deznădejdii sau durerii”, fiind sinonim (în ordinea crescătoare a intensităţii) cu a se indispune, a se necăji, a se amărî, a se mâhni, a se îndurera, a jeli, a deznădăjdui.

S-a format din substantivul obidă, care mie îmi pare la fel de complex ca şi dorul pe care atâta ni-l lăudăm. Căci e, (aproape) simultan, întristare (adâncă), durere (sufletească), mâhnire, amărăciune, jale, necaz, ciudă, mânie, nedreptate, asuprire, jignire, insultă, umilire. Deci, mai aproape de rostul etimologic este forma tranzitivă a verbului, echivalentă cu a asupri, a împila, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a urgisi…

Continuare »

Verbul cel mai potrivit zilelor acestora pare să fie a (se) înveseli. Cel puţin dacă vorbim despre pulsul nestăvilit al naturii, care începe să fiarbă şi să bolborosească în sinele său clocotitor. Semnificaţia de bază a termenului se referă la „a deveni sau a face să fie vesel, voios, binedispus”, stabilind sinonimie cu a (se) (bine)dispune, a (se) distra, a (se) îmbucura, a (se) învoioşa, a (se) veseli. Foarte multe dintre antonime se circumscriu mai curând acestei sfere a sensurilor – a (se) indispune, a (se) întrista, a (se) mâhni, a (se) mohorî, a (se) posomorî, a (se) scârbi. Însă verbul funcţionează, de asemenea, şi în dimensiunea figurată, însemnând „a face să fie mai puţin mohorât, întunecat, monoton”, devenind, astfel, sinonim cu a (se) însenina, a (se) deschide, a (se) lumina.

Continuare »