Verbul a (se) statornici are două semnificaţii fundamentale, în funcţie de cele două valori cu care poate fi folosit. Sensul reflexiv se referă la „a (se) aşeza, a (se) stabili într-un loc, pe timp mai îndelungat sau permanent”. Sinonimele sunt numeroase şi mai precise, în funcţie de context – a consolida, a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a încheia, a înfiinţa, a întări, a întemeia, a organiza.

Celălalt sens, care este tranzitiv, înseamnă „a fixa, a stabili ceva, a face să între în acţiune”, fiind echivalent cu a consfinţi, a decide, a determina, a hotărî, a institui, a orândui, a permanentiza, a preciza, a stabili. Sinonimele sunt mai des folosite, pentru că termenul este vechi (format din statornic, derivat al lui stat după modelul lui datornic, spun dicţionarele). Are, prin urmare, conotaţii arhaice şi pare nepotrivit în cele mai mult dintre situaţii.

Continuare »

Verbul a (se) săvârşi face parte dintre acelea care mie mi se par tare frumos sunătoare. Primul lui sens, cel actual, se lămureşte prin sinonimia cu a face, a înfăptui, a îndeplini – adică „a face să aibă loc, a transforma în fapt”, având uneori şi conotaţie negativă, echivalentă cu a comite. Celelalte două sensuri ale termenului sunt considerate învechite şi regionale, însemnând – pe de o parte – „a duce ceva la bun sfârşit, a termina cu bine”, iar atunci când are valoare reflexivă chiar a muri.

Mulţimea de verbe echivalente regăsite în dicţionarele de sinonime m-a luat complet pe nepregătite; sunt multe şi extrem de variate, referindu-se la tot felul de sfârşituri şi la tot soiul de situaţii. Le înşir aici, fără a le diferenţia după semnificaţie şi înrudiri: a alcătui, a asasina, a celebra, a comite, a compune, a constitui, a deceda, a dispărea, a (se) duce, a executa, a forma, a isprăvi, a încheia, a muri, a oficia, a omorî, a pieri, a prăpădi, a realiza, a răposa, a sfârşi, a (se) stinge, a sucomba, a suprima, a termina, a ucide…

Continuare »

Verbul a (se) încheia are două sensuri importante: unul care se referă la vestimentaţie şi la obiecte, iar altul care se referă la desăvârşirea unor activităţi, de orice fel ar fi acestea. Prin urmare, are în vedere acţiunea de „a prinde cu nasturi, în copci etc. un obiect de îmbrăcăminte”, dar şi varianta reflexivă, de „a-şi strânge haina, cămaşa în nasturi, în copci” ori „a-şi lega şireturile de la încălţăminte”.

Prin generalizare, termenul se poate folosi cu sensul de „a potrivi una într-alta părţile componente ale unui obiect”, sinonimele fiind, în acest caz, a îmbina, a uni. De asemenea, pentru aceste situaţii menţionate mai sus, structurile echivalente ca sens sunt, în funcţie de context, a (se) închide, a (se) îmbumba, a (se) lega, a asambla, a împreuna, a articula; nu sunt foarte numeroase, iar conţinutul nu are complexitatea celeilalte semnificaţii.

Continuare »

Verbul a (se) sfârşi are o mulţime de sensuri, de la cele complet inofensive şi de bun augur – „a duce la capăt un lucru, o activitate”, sinonim cu a termina, a isprăvi –, până la cele care privesc săvârşirea zilelor omului – „a-şi pierde viaţa”, sinonim cu a (se) prăpădi, a muri, chiar a omorî. Între ele, o mulţime de semnificaţii legate de efemeritate, de finitudine.

Se poate termina de vorbit sau de făcut, se poate pune capăt la ceva sau încheia cu cineva, se poate ajunge la capăt fie pentru că acolo e capătul, fie pentru că situaţia nu se mai îngăduie prelungită. Iar sfârşiturile pot să împlinească, să mulţumească – a finaliza, a înfăptui, a realiza – ori pot să distrugă, să frângă brusc şi dureros – a epuiza, a istovi, a slei.

Continuare »

Verbul a (se) uni înseamnă, în primul rând, „a (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot, a face să aibă legătură”. Un al doilea sens se referă la „a încheia o înţelegere, o alianţă, a cădea de acord în vederea unui scop comun”, iar nu departe de acestă explicaţie, o descoperim pe cea care trimite la „a (se) lega prin căsătorie”. Indiferent de sensul pe care îl avem în vedere, sinonimele sunt extrem de numeroase şi de variate: a (se) aglutina, a (se) agrega, a (se) alătura, a (se) alipi, a (se) asambla, a (se) asocia, a (se) căsători, a (se) coaliza, a (se) conjuga, a conveni, a fuziona, a (se) îmbina, a (se) împleti, a (se) încheia, a (se) împreuna, a se înţelege, a (se) învoi, a (se) lega, a (se) lipi, a (se) prinde, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) unifica.

Continuare »

Verbul a istovi s-a născut, poate, din nevoia omului de a-şi pune în vorbe oboseala care îl ajunge, atunci când viaţa pare să fie mai mult decât poate el să ducă, pentru că acest cuvânt apare din atât de frumos sunătorul istov. Dintr-un anumit punct de vedere, sensurile cuvântului acoperă o oarecare lipsă de măsură a stării de oboseală, pentru care, din câte ştiu eu, nu există vreun instrument de măsurare, aşa că omul pune uneori în vorbe ce nu poate să materializeze altfel. Verbul marchează, prin urmare, o stare dată de oboseala peste măsură, de sleirea de puteri din cauza eforturilor depuse sau a consumului nervos, de epuizare, extenuare, de pierdere a forţei şi energiei, ajungând într-o stare de slăbiciune totală. Stabileşte corespondente – printr-o parţială extindere de sens – cu a sfârşi, a termina, a epuiza, a isprăvi, a încheia. Am găsit indicate în dicţionar o serie de cuvinte cu aproximativ acelaşi sens, pe care însă nu le cunoşteam prea bine, precum a deşela, a speti, a dăula, a deznoda (un cal). Însă aspectul care mi-a atras atenţia se referă la folosirea acestui verb pentru a marca terminarea bunurilor materiale, consumarea acestora până la epuizare. Şi atunci s-a născut în mine întrebarea: dacă viaţa e asemenea oricăror „consumabile” pe care le folosim nepăsători?

Continuare »