Verbul a deziluziona vine din franțuzescul désillusionner și este un tranzitiv ce se referă la „a pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a înșela așteptările cuiva”. Sinonimele sunt destul de apropiate ca sens – a decepționa, a dezamăgi, dar există și un termen folosit în registrul familiar – a dezumfla.

Cuvântul pare a fi destul de rar folosit și, spre deosebire de a (se) iluziona, care are o nuanță reflexivă extrem de puternică, el are în vedere mai puțin felul în care ne dezamăgim pe noi înșine, cât modul în care reușesc să o facă alții. În unele variante ale DEX-ului, există însă menționată și această… privire din interior, să-i spunem: a se deziluziona înseamnă „a cădea în deziluzie, a ajunge în stare de deziluzie”.

Continuare »

Pentru verbul a dezamăgi am găsit câteva explicaţii, iar cu una dintre ele nu prea sunt de acord. Spune că acest cuvânt se referă la „a face pe cineva să-şi piardă iluziile”, ceea ce presupune cumva că nu pot fi dezamăgiţi decât pe cei visători, care trăiesc exclusiv într-o lume iluzorie. Ceea ce, ştim foarte bine, nu e adevărat: nimeni nu e scutit de dezamăgiri. Sinonimul a deziluziona îmi pare mai aproape de esenţă, alături de a „a cădea / a ajunge în starea de deziluzie”… Îmi păstrez însă rezervele, şi le accept complet şi cu inima deschisă doar pe a decepţiona şi pe a dezumfla (familiar). Explicaţiile vorbesc la un moment dat despre „pierderea speranţei”. E adevărat, există şi dezamăgiri cumplite, dar cred că speranţa e un lucru ce nu se pierde chiar cu una, cu două.

Continuare »