Verbul a deznădăjdui înseamnă „a-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a ajunge în stare de deznădejde, a face să-și piardă speranța”. Termenul este format prin derivare de la a nădăjdui, rudă apropiată a substantivului nădejde, venit din limba slavă. Dintre sinonime, ar trebui amintit a dispera sau învechitul a apelpisi, antonimele fiind, desigur, a nădăjdui și a spera.

Câteodată e bine să scrii despre deznădejde când ești deznădăjduit. Mai târziu nu vei mai înțelege nimic din rândurile așternute pe hârtie (ori pe ecranul computerului), ți se va părea că vorbele acelea n-au cum să-ți aparțină, pentru că nu seamănă, în mod evident, cu tine, nu-ți răsună cunoscut și aproape că ți-e rușine cu ele. Dar dacă nu le scrii, le vei pierde definitiv și nu vei mai găsi nicăieri, niciodată, puterea de a le repeta.

Continuare »

Verbul a (se) obidi face parte din registrul arhaic al limbii şi este extrem de rar folosit în limba vorbită curent, dar are, pentru mine, o sonoritate minunată şi o semnificaţie năucitoare, extrem de dragă sufletului meu. Forma reflexivă înseamnă, în primul rând, „a se lăsa pradă deznădejdii sau durerii”, fiind sinonim (în ordinea crescătoare a intensităţii) cu a se indispune, a se necăji, a se amărî, a se mâhni, a se îndurera, a jeli, a deznădăjdui.

S-a format din substantivul obidă, care mie îmi pare la fel de complex ca şi dorul pe care atâta ni-l lăudăm. Căci e, (aproape) simultan, întristare (adâncă), durere (sufletească), mâhnire, amărăciune, jale, necaz, ciudă, mânie, nedreptate, asuprire, jignire, insultă, umilire. Deci, mai aproape de rostul etimologic este forma tranzitivă a verbului, echivalentă cu a asupri, a împila, a năpăstui, a oprima, a oropsi, a urgisi…

Continuare »