Verbul a (se) menține vine din limba franceză (maintenir), formându-și paradigma după modelul lui a ține. Înseamnă, mai întâi de toate, „a păstra ceva (în aceeași stare sau formă în care se afla la un moment dat), a lăsa neschimbat”, iar prin extindere de sens se referă la „a face să dureze”. Nuanța reflexivă sugerează ideea de „a continua să existe sub același aspect, a rămâne neschimbat”.

Ultimul sens se poate particulariza prin raportare la „a-și păstra același loc, același post, aceeași poziție”. Termenul mai are două sensuri mai rar folosite – „a întreține o familie, o persoană etc.” (adică „a asigura cele necesare traiului”) și „a afirma, a susține ceva cu tărie”.

Echivalențele semantice sunt extrem de numeroase, evidențiindu-se, în funcție de context, verbe precum a alimenta, a (se) conserva, a dăinui, a dura, a exista, a fi, a hrăni, a întreține, a locui, a (se) păstra, a păzi, a (se) perpetua, a persista, a petrece, a rămâne, a sta, a stărui, a subzista, a trăi, a (se) ține, a via. Seria antonimică e mai puțin impresionantă: a se modifica, a se preface, a schimba, a se transforma…

Continuare »

Verbul a supravieţui este unul foarte serios şi face parte din categoria verbelor vitale, având la bază unul dintre cele mai vechi şi mai nepervertite instincte ale omului. Sensul principal al termenului se referă la „a rămâne în viaţă după moartea cuiva sau după o catastrofă, un cataclism etc., a scăpa cu viaţă dintr-o nenorocire”, iar sinonimele cele mai folosite sunt, în funcţie de context – propriu, familiar, metaforic – a rămâne, a scăpa, a dăinui; cel din urmă are în vedere sensul de „a continua să existe”, fie şi numai în memoria cuiva.

Pare foarte sărac verbul acesta. Nu răzbate din el dramatismul, încleştarea, pasiunea. Nu se străduieşte să explice, să sugereze, să se umple de sensuri ori sinonimii. Este simplu şi clar ca însăşi viaţa, tot aşa precum e şi instinctul de conservare, rămas neatins în adâncimile noastre, dincolo de spoiala de civilizaţie şi cultură cu care atâta ne lăudăm. E la fel de firesc ca şi negaţia lui, intrate amândouă într-o loterie dincolo de puterile noastre, în care se decide cu paiul mai scurt cine scapă şi cine nu.

Continuare »

* date apare ca noutate în DOOM2, substantiv feminin plural, cu sinonimul „informaţii”

* a se datora funcţionează alături de forma învechită a se datori – cu sensul de „a avea drept cauză”, deci diferit de mai vechiul a datora/datori „a avea o datorie materială sau morală”); formele sunt identice cu ale acestuia din urmă, numai că noul verb este reflexiv – indicativul prezent este se datorează/datoreşte, imperfectul se datora/datorea, conjunctivul prezent să se datoreze/datorească, iar gerunziul datorându-se/datorindu-se

! dayác apare ca adjectiv şi substantiv masculin, cu pluralul dayaci şi femininul dayacă-dayace; termenul se referă, probabil, la o „populaţie băştinaşă din Borneo”, aşa cum am găsit în alte surse. Din aceeaşi familie lexicală, se introduce *dayacă (limbă), substantiv feminin cu genitiv-dativul dayacei.

! a dăinuí (dăi-nu-i) îşi modifică formele (pe ici, pe acolo, prin părţile esenţiale); avem deci indicativ prezent el dăinuie, imperfectul el dăinuia şi conjunctivul prezent el să dăinuie. Lucru pe care îl găsesc în mod special isteţ este faptul că nu mai e dat indicativul prezent pentru persoana I, deşi anterior avea precizate două variante acceptate – eu dăinuiesc/dăinui… Observând formele acceptate de noua normă, nu pot decât să deduc faptul că azi, şi de-a pururea-n vecie – eu dăinui!

! a dăngăni lucrează însă după legea compensaţiei – scoatem dintr-una, punem în alta; prin urmare, el dăngăneşte/dăngăne la indicativ prezent, dăngănea la imperfect şi să dăngănească/dăngăne la conjunctiv prezent; eu nu doresc, mulţumesc!