03 feb.

a repara

Verbul a repara înseamnă, în primul rând, „a face propriu pentru folosire, a readuce în stare bună, a repune în stare de funcţionare, a îndrepta stricăciunile”. Sinonimele pentru acest sens sunt destul de numeroase, dar au o particularitate interesantă: semnificaţia fiecăruia are în vedere temeinicia actului de a repara sau, dimpotrivă, superficialitatea lui – a cârpi, a depana, a drege, a meşteri, a reface, a regla, a retuşa.

Sensul figurat al verbului se referă la „a modifica în bine”, având, de asemenea, o mulţime de sinonime: a corecta, a corija, a îmbunătăţi, a îndrepta, a înlocui, a rectifica. Oarecum înrudită este semnificaţia pe care o are termenul folosit în domeniul juridic, unde înseamnă „a acoperi o pagubă, a plăti daune (pentru o stricăciune, o insultă), adică a compensa, a despăgubi, a şterge (în sens moral).

Continuare »

16 mai

a corecta

A corecta face parte dintre verbele pe care le găsim, în general, conotate pozitiv. Înseamnă, în primul rând, „a îndrepta greşelile/defectele”, stabilind sinonimie cu a corija sau a rectifica, scopul fundamental al acestei acţiuni fiind acela de a repara, a îmbunătăţi. Deşi ca idee verbul acesta pare să fie o mare găselniţă, două hibe am reuşit să găsesc la felul în care oamenii înţeleg să-l utilizeze.

M-am întrebat de multe ori ce rost are folosirea verbului a corecta în cazul tezelor copiilor. Ce se mai corectează acolo? Felul în care se lucrează uneori seamănă mai curând a vânătoare de greşeli şi executare! Aş înclina să cred că ceea ce se face înainte de test poate să completeze goluri – deci să îmbunătăţească, iar acţiuni ulterioare testului ar putea remedia situaţia, pornind de la greşelile comise… Însă verificarea şi notarea răspunsurilor nu par – în sine – să repare greşelile, iar „a corecta lucrări” sună teribil a nonsens uneori! Mai ales când eşti îngropat în ele, presupun!

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro