Verbul a vizita are o mulţime de explicaţii prin dicţionare. Parcurgându-le cu răbdare, am constatat că structura care sintetizează cel mai bine sensul termenului este „a vedea, făcând o vizită”. Se poate referi la obiceiul de a merge la prieteni ori a face vizite protocolare, sau la acela de a face inspecţii de tot soiul, care cer examinare atentă la faţa locului – vizitele medicale fiind cele mai cunoscute (la domiciliu sau în saloane). Citind articolele explicative, am avut parte şi de două surprize referitor la utilizări ale termenului pe care nu le cunoşteam.

Există un joc – de fapt, o problemă enigmistică – ce se cheamă vizită, a cărei dezlegare se obţine prin „anagramarea literelor dintr-un nume dat pentru a se obţine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.” De asemenea, am descoperit o expresie interesantă – a fi în vizită cu cineva, deci a avea relaţii de prietenie, a face vizite reciproce. Sinonimele sunt, fără excepţie, din sfera populară sau regională atât pentru verb (a cerca, a cerceta, a petrece, a socoti), cât şi pentru substantivul corespunzător (ospeţie, vedere); extraordinar de plastice mi se par cele din registrul familiar – musaferea, musafirlâc.

Continuare »

Verbul a observa îşi diferenţiazǎ sensurile în funcţie de prezenţa sau absenţa intenţionalitǎţii în realizarea acţiunii, şi de scopul acesteia. Prin urmare, se poate referi la o banalǎ bǎgare de seamǎ, la simpla remarcǎ involuntarǎ, fiind sinonim cu a percepe, a sesiza, a constata, sau pur şi simplu a zǎri, a vedea, a distinge fugitiv cu privirea, reţinând rapid detalii. Pe de altǎ parte, observarea se poate face sistematic, referindu-se fie la examinarea cu atenţie pentru formarea unei pǎreri sau însuşirea unor cunoştinţe (a studia, a cerceta, a scruta), fie la supravegherea rǎuvoitoare şi urmǎrirea pe ascuns (a spiona, a iscodi, a pândi), care poate avea ca justificare nevoia de a controla.

Într-o altǎ accepţie, verbul poate sǎ aibǎ un rol în comunicare, o finalitate exprimabilǎ, sǎ se refere la a face o remarcǎ, a constata verbal ori a semnala o situaţie, a exprima o observaţie. Şi nici atunci (sau mai ales atunci) lucrurile nu sunt deloc simple, pentru cǎ atragerea atenţiei cuiva poate sǎ aibǎ conotaţii binevoitoare, dar poate fi profund criticǎ în anumite circumstanţe, moment în care observaţia devine sinonimǎ cu dojana şi cu reproşul.

Continuare »