Verbul a induce vine din latinescul inducere, cu sensuri după franțuzescul induire. Înseamnă, în primul rând, „a împinge, a îndemna pe cineva să facă un lucru”, iar folosit în logică se referă la „a face un raționament inductiv”, adică „a afla prin inducție” – în opoziție cu a deduce. Cel de-al doilea sens se utilizează în fizică, având în vedere acțiunea de „a produce un câmp electric prin inducție electromagnetică”.

Sinonimele sunt destul de numeroase, verbul fiind, în funcție de context, echivalent al lui a cauza, a conduce, a determina, a incita, a împinge, a produce, a provoca. Dintr-un alt punct de vedere privind lucrurile, o altă serie sinonimică este a amăgi, a înșela, a păcăli, a șmecheri – când termenul este folosit în expresia „a induce în eroare”, adică „a face pe cineva să creadă sau să i se pară că ceva este altfel decât e în realitate; a face să ia un neadevăr drept adevăr”.

Continuare »

Verbul a (se) declanșa este un neologism venit din franceză – déclencher, având valoare reflexivă și tranzitivă. Astfel, el poate fi sinonim cu a (se) dezlănțui, a irupe, a (se) isca, a izbucni, a (se) porni, a (se) stârni, sau se poate referi la provocarea, prin comandă, a intrării rapide în funcție a unui mecanism sau a unui dispozitiv, înlăturând o piedică sau suprimând o piedică de blocare, ori la declanșarea automată a unui aparat.

Deși deseori se utilizează pentru elemente mecanice și tehnice („a desface, a deschide, a pune în funcțiune”), termenul poate avea în vedere și pornirea unor acțiuni de mari proporții sau provocarea subită a unor crize, stări ori discuții, precum și începutul brusc și cu violență al unei furtuni ori al altor fenomene naturale.

Dacă, în anumite contexte mai complexe, este menționată și o cauză, verbul este echivalent cu a cauza, a determina, a genera, a naște ori a pricinui, a produce, a provoca. Probabil că unul dintre cele mai frumoase sinonime este a se aprinde, fără a fi, în mod necesar, vorba despre foc, iar dintre antonime, dicționarele amintesc de a anclanșa și a inhiba.

Continuare »

Verbul a (se) isca are o utilizare reflexivă, însemnând „a se naşte, a lua fiinţă”, sinonim cu a apărea, a se ivi, a începe, a se întâmpla, a se porni. De asemenea, are şi valoare tranzitivă, care se referă la „a face să se nască, a face să se ivească, a scoate la iveală”, sinonim cu a dezlănţui, a provoca, a stârni. Indiferent de accepţie, termenul are în vedere şi felul în care se petrece această acţiune, conotaţia sa fundamentală bazându-se pe surpriză – „pe neaşteptate, deodată, brusc”.

Prin urmare, cuvântul poate face trimitere la un element primar ce justifică, printr-o relaţie de cauzalitate, apariţia nebănuită a altora – „a avea drept efect”, situaţie în care stabileşte sinonimie cu a cauza, a pricinui, a produce, a provoca. În plus, am remarcat un sens secundar, mai rar folosit, care are în vedere faptul de „a i se năzări cuiva, a-i trece prin minte”, de la care, cel mai probabil, a apărut prin extindere de sens sinonimia cu a inventa, a născoci.

Continuare »

Verbul a cauza nu ridică foarte multe probleme din punct de vedere semantic. Înseamnă (banal şi lipsit de conotaţii) „a fi cauza unui fenomen, a unei întâmplări”, ori într-o accepţie mai relaxată „a face să se producă”. Nici sinonimele nu sunt foarte multe, dar sunt mai puţin tehnice, mai bogate în sensuri figurate şi mai des folosite – a aduce, a determina, a pricinui, a produce, a provoca, a stârni.

Întotdeauna mi s-a părut că vorba asta suferă o mare nedreptate, pentru că este foarte puţin folosită, în raport cu importanţa pe care o are în lumea – aşa cum o cunoaştem noi – în care aproape totul funcţionează pe baza unor legi (uneori obscure, ascunse nouă şi rar de tot înţelese cu adevărat) de cauză-efect. Substantivul cauză se aude mult mai des, verbul are însă nevoie de un context sobru, serios, oarecum oficial.

Continuare »