07 feb.

a cârcoti

Aşa cum l-am găsit prin dicţionare, verbul a cârcoti are două sensuri – în opinia mea, unul bun şi unul rău. Adică nu e nimic greşit în „a-ţi arăta nemulţumirea” atunci când lucrurile nu merg aşa cum consideri că ar trebui sau ţi-ar fi bine, dar nu cred că „ a se certa, a se sfădi mereu” este o soluţie pentru nimic. Dus până la extrem, termenul se poate referi la o atitudine constantă de manifestare a nemulţumirii, bombănind şi căutând motiv de ceartă, iar sinonimele cele mai des utilizate sunt a se certa, a se învrăjbi, a se supăra.

Verbul are ca origine substantivul cârcotă, sinonim cu neînţelegere, ceartă, gâlceavă, provenit din sârbescul krkotja „lipsă de mlădiere, inflexibilitate”, al cărui sens pare să-l fi moştenit într-o oarecare măsură. Acoperă însă o gamă mult mai amplă de manifestări – de la diferend, divergenţă, dezacord, discuţie, neînţelegere, până la animozitate, conflict, dezbinare, discordie, învrăjbire, sfadă, gâlceavă, vrajbă, zâzanie, dispută, litigiu. În ceea ce priveşte expresiile, a dat a intra/a se băga în cârcotă cu cineva.

Continuare »

10 aug.

a certa

Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »

© 2021 blog.ro-en.ro