| Dintr-alte ţări, de soare pline, Pe unde-aţi fost şi voi străine, Veniţi, dragi păsări, înapoi Veniţi cu bine! De frunze şi de cântec goi, Plâng codrii cei lipsiţi de voi. |
From sunny countries and skies blue From which last automn-tide you flew, Return, dear birds, where you belong, Most welcome, you! The woods, bereft of leaf and song, Weep for they have missed you too long. |
| Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea este ţapa care plânge, ochiul călcâiului care plânge. O voi, prieteni, poezia nu este lacrimă ea este însuşi plânsul, plânsul unui ochi neinventat, lacrima ochiului celui care trebuie să fie frumos, lacrima celui care trebuie să fie fericit. |
Poetry is the weeping eye it is the weeping shoulder the weeping eye of the shoulder it is the weeping hand the weeping eye of the hand it is the weeping soul the weeping eye of the heel. Oh, you friends, poetry is not a tear it is the weeping itself the weeping of an uninvented eye the tear of the eye of the one who must be beautiful of the one who must be happy. |
| Nichita Stănescu | Traducere de Thomas Carlson & Vasile Poenaru |
| Tăcerea se izbeşte de trunchiuri, se-ncrucise, se face depărtare, se face nisip. Mi-am întors către soare unicul chip, umerii mei smulg din goană frunzişe. Câmpul tăindu-l, pe două potcoave calul meu saltă din lut, fumegând. Ave, mă-ntorc către tine, eu. Ave! Soarele a izbucnit peste lume strigând. |
Silence strikes the tree trunks, upon itself retracing, turns to distance, turns to sand. I have turned my only face toward the sun, my shoulders scatter leaves in this racing. Cutting through the field – up on two shoes my horse leaps, steaming, from the clay. Ave, I am turning to you, I, Ave! The sun has burst across the heavens, crying. |
Un englez umbla prin Carpaţii noştri ca să culeagă folclor. Coborând o vale, vede un ţăran cosind. Fericit că poate să-şi demonstreze veleităţile lingvistice, intră în vorbă cu ardeleanu’, spunând cu accentul tipic britanic:
– Ziua bună, bade! Ce faci, coseşti?
Ţăranul se uită la omuleţul ciudat, se scărpină pe creştet şi îşi văzu de cosit mai departe. Englezul scoate ghidul de conversaţie din buzunar, verifică prin el, apoi încearcă iar:
– Ce faci, bade? Coseşti?
Ţăranul îl ignoră câteva clipe, apoi se uită la englez, îşi dă clopul pe spate şi-i zice:
– Man, I think you have an obsession…
Tehnologia a adus o revoluţie în comunicare prin SMS şi programele de tip instant messenger (expresie tradusă uneori ca „mesagerie instant” – o traducere nefericită, după părerea mea). Oamenii îşi pot trimite „instant” mesaje text şi pot reacţiona la fel de rapid. Probabil că în toată istoria omenirii nu s-a scris atât de mult. Însă cum se scrie?
Continuare »
© 2024 blog.ro-en.ro