| Avea şi dânsul trei feciori, Şi i-au plecat toţi trei deodată La tabără, sărmanul tată! Ce griji pe dânsul, ce fiori, Când se gândea că-i greu războiul, N-ai timp să simţi că mori. |
He had three sons and they, all three, When called, for the encampment left; So the poor father was bereft Of rest and peace, for war, thought he. Is hard – one has no time to feel That one has ceased to be. |
Seara târziu vine băiatul de la o întâlnire, supărat, cu ochiul vânăt şi se aşază pe scaun lângă taică-su, care îl întreabă:
– Ce ai păţit, fiule?
– Mi-a dat prietena un pumn şi a plecat, iar acum sunt singur…
– Păi, nu i-ai spus ce te-am învăţat eu, „Timpul se opreşte în loc pentru mine atunci când privesc în ochii tăi”?
– Aaa, aşa era? Eu i-am spus: „Ai o faţă de îmi stă ceasul”…
Eat my dust este unul dintre cele mai expresive „sâc!sâc!-uri” (cu tot cu gestul lovirii pumnilor unul de altul inclus) pe care le-am auzit. Dificultatea e foarte serioasă în momentul în care încerci să găseşti un echivalent în româneşte. Nu că ne-ar fi în vreun fel (Doamne, fereşte!) străină concepţia; mai mult decât atât, popor de oameni care se bucură chiuind la zgomotul prăbuşirii de pe picioare a caprei vecinului, am ridicat principiul la rang de artă. Dar expresie ca „mânca-mi-ai praful!” nu avem. Păcat!
Continuare »
© 2024 blog.ro-en.ro