03 mai
„Sonnet XXXI” de Elizabeth Barrett Browning
| Thou comest! all is said without a word. I sit beneath thy looks as children do In the noon-sun, with souls that tremble through Their happy eyelids from an unaverred Yet prodigal inward joy. Behold, I erred In that last doubt! and yet I cannot rue The sin most, but the occasion—that we two Should for a moment stand unministered By a mutual presence. Ah, keep near and close, Thou dovelike help! and, when my fears would rise, With thy broad heart serenely interpose: Brood down with thy divine sufficiencies These thoughts which tremble when bereft of those, Like callow birds left desert to the skies. |
Fără cuvinte, totu-i spus când vii. În preajmă-ţi stau, ca pruncii la amiază, În soare, când sub pleoapa lor vibrează Atât de pline, dense bucurii. Vezi, încă rătăceam în îndoială; Doar pricinile-i plâng, căci altfel noi Eram sortiţi alături amândoi. Ajută-mi, stai în preajmă! De mă-nşală Iar temerile-mi, inima ta mare Ridic-o între mine şi-ntre ele, Şi-alungă-le cu sufletul senin. Şi ocroteşte-mi gândurile-amare – pui părăsiţi în cer pustiu, ce vin Şi pleacă fără tine printre stele. |
| Elizabeth Barrett Browning | traducere de Veronica Porumbacu |