ro-en.roBlog
română şi engleză · limbă, cuvinte, gramatică, ortografie
30 iul.

DOOM 2: poșircă - potroacă

! poșircă este un termen folosit în limbaj popular, familiar - „băutură alcoolică slabă, de proastă calitate”; substantivul feminin are genitiv-dativul poșircii și pluralul poșirci

! poșovoaica este numele unui „dans popular românesc, asemănător brâului, răspândit în regiunea Caransebeșului; melodie după care se execută acest dans”, substantiv feminin cu genitiv-dativul poșovoaicii

* potriva apare în structura pe potriva - locuțiune prepozițională (pe potriva cuiva); apare și varianta *potrivă- (locuțiunea prepozițională în structuri de tipul pe potrivă-i)

* potrivit apare cu valoare adverbială ca noutate

* potroacă înseamnă „foarte acru / sărat” și are, ca noutate, valoare adverbială

23 iul.

DOOM 2: postsincron - postverbal

* postsincron (post-sin-cron) este substantiv neutru - „înregistrare în studio a dialogurilor sau a cuvintelor, muzicii, zgomotelor etc. unui film cinematografic, în concordanță cu imaginea filmată în prealabil; postsincronizare, postsincronizație”

! posttonic se folosește despre silabe, sunete - „care se găsește după o silabă tonică sau după un sunet accentuat”; este adjectiv masculin, cu femininul posttonică și pluralul posttonice

* posttotalitar apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul posttotalitari și femininul posttotalitară-posttotalitare

! postuniversitar are acum două variante corecte pentru despărțirea în silabe - pos-tu-ni-ver-si-tar/post-u-ni-ver-si-tar; adjectivul masculin are pluralul postuniversitari și femininul postuniversitară-postuniversitare

! postverbal (post-ver-bal) este adjectiv masculin cu femininul postverbală-postverbale („format prin derivare regresivă de la un verb”)

16 iul.

DOOM 2: postnatal - postrevoluționar

! postnatal este adjectiv (anterior neutru), care are acum forme pentru masculin, cu pluralul postnatali, și feminin - postnatală-postnatale

! postnominal („care provine dintr-o formație nominală”) primește drept de existență și ca adjectiv (anterior trimitea la nominal); forma de feminin este postnominală, iar cea de plural - postnominale

! postoperatoriu (despărțit pos-to-pe-ra-to-rĭu/post-o-pe-ra-to- rĭu) este adjectiv, cu femininul postoperatorie și o singură formă de plural - postoperatorii

! postpalatal este adjectiv masculin, cu femininul postpalatală și pluralul postpalatale -„(sunet) care este articulat în partea posterioară a vălului palatului; gutural, velar”

* postrevoluționar (post-re-vo-lu-ți-o-nar) apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul postrevoluționari și femininul postrevoluționară-postrevoluționare

09 iul.

DOOM 2: postgaranție - postmodernist

* postgaranție apare ca noutate, substantiv feminin cu genitiv-dativul postgaranției („perioadă de după expirarea garanției unui produs”)

! postliceal se desparte post-li-ce-al și este adjectiv masculin cu pluralul postliceali și femininul postliceală-postliceale

! postludiu se desparte post-lu-diu și este un termen muzical („episod final al unei compoziții muzicale, care evocă teme din cuprinsul ei”), substantiv neutru cu pluralul postludii

! postmeridian (post-me-ri-di-an) este adjectiv masculin cu postmeridiani și femininul postmeridiană-postmeridiane; se abreviază p.m. Interesant este că dicționarul consemnează și structura *post merídiem, locuțiune adverbială venită din limba latină („în cursul după-amiezii”), care se abreviază la fel - p.m.

* postmodernism („curent artistic, tendință care urmează după modernism”) este substantiv neutru. Din aceeași familie lexicală, este menționat ca noutate și adjectivul *postmodernist, masculin cu pluralul postmoderniști și femininul postmodernistă-postmoderniste.

02 iul.

DOOM 2: postdecembrist - posterior

* postdecembrist apare ca noutate, adjectiv masculin cu pluralul postdecembriști și femininul postdecembristă-postdecembriste

* postelectoral are valoare adjectivală, masculin cu pluralul postelectorali și femininul postelectorală-postelectorale; are două variante corecte pentru despărțirea în silabe - pos-te-lec-to-ral/post-e-lec-to-ral

! posteminescian este adjectiv masculin cu pluralul posteminescieni și femininul posteminesciană/posteminesciene; se desparte fie pos-te-mi-nes-ci-an, fie post-e-mi-nes-ci-an

* poster este un anglicism, substantiv neutru cu pluralul postere

* posterior are, pe lângă valoarea mai veche, adjectivală, una nouă: este substantiv neutru cu pluralul posterioare - se folosește în registru familiar și se desparte pos-te-ri-or

25 iun.

DOOM 2: posomorâre - postdatare

! posomorâre este substantiv feminin cu genitiv-dativul posomorârii și pluralul posomorâri. Din aceeași familie lexicală, apare și !posomoreală, substantiv feminin și el, cu genitiv-dativul posomorelii și pluralul posomoreli.

! postaprindere este un echivalent mai rar utilizat al lui autoaprindere; vechiul dicționar trimitea la aprindere, dar acum termenul este menționat ca atare - substantiv feminin cu genitiv-dativul postaprinderii și pluralul postaprinderi, cu două variante corecte pentru despărțirea în silabe pos-ta-prin-de-re/post-a-prin-de-re („aprindere întârziată a combustibilului în cilindrii unui motor cu ardere internă”)

! postată / postață apare ca termen regional cu două variante corecte (anterior era considerată corectă doar prima); substantivul feminin are genitiv-dativul postatei/postății și pluralul postate/postăți

* postcomunism apare ca noutate, substantiv neutru. Din aceeași familie lexicală, tot nou este și adjectivul *postcomunist, masculin cu pluralul postcomuniști și femininul postcomunistă-postcomuniste.

* postadatare este substantiv feminin, obținut prin conversiune din verbul a postdata; are genitiv-dativul postadatării și pluralul postdatări

© 2026 blog.ro-en.ro