05 iul.
„A London Fête” de Coventry Patmore
| All night fell hammers, shock on shock; With echoes Newgate’s granite clang’d: The scaffold built, at eight o’clock They brought the man out to be hang’d. Then came from all the people there A single cry, that shook the air; Mothers held up their babes to see, Who spread their hands, and crow’d for glee; Here a girl from her vesture tore A rag to wave with, and join’d the roar; There a man, with yelling tired, Stopp’d, and the culprit’s crime inquired; A sot, below the doom’d man dumb, Bawl’d his health in the world to come; These blasphemed and fought for places; Those, half-crush’d, cast frantic faces, To windows, where, in freedom sweet, Others enjoy’d the wicked treat. At last, the show’s black crisis pended; Struggles for better standings ended; The rabble’s lips no longer curst, But stood agape with horrid thirst; Thousands of breasts beat horrid hope; Thousands of eyeballs, lit with hell, Burnt one way all, to see the rope Unslacken as the platform fell. The rope flew tight; and then the roar Burst forth afresh; less loud, but more Confused and affrighting than before. A few harsh tongues for ever led The common din, the chaos of noises, But ear could not catch what they said. As when the realm of the damn’d rejoices At winning a soul to its will, That clatter and clangour of hateful voices Sicken’d and stunn’d the air, until The dangling corpse hung straight and still. The show complete, the pleasure past, The solid masses loosen’d fast: A thief slunk off, with ample spoil, To ply elsewhere his daily toil; A baby strung its doll to a stick; A mother praised the pretty trick; Two children caught and hang’d a cat; Two friends walk’d on, in lively chat; And two, who had disputed places, Went forth to fight, with murderous faces. |
În Newgate toată noaptea-au bocănit Ciocane şi-a răspuns, ritmic, granit. Tacâmul fiind gata, la opt – bang! – L-au scos pe omul bun de pus în ştreang; Şi, iată, toată gloata adunată A scos un urlet, unul, dintr-o dată, Pe prunci mămicile-i săltau în sus Şi ei vedeau şi gângureau nespus; O fată-şi rupse din jupon un petic Şi-l flutura mereu, strigând bezmetic; Un tânăr, de strigare răguşit, Se informa ce crime-a săvârşit. Beat mort, cutare îi ura de zor La mulţi ani pe tărâmul viitor. Făcându-şi loc, mulţi înjurau pe şleau; Mulţi, ofensaţi, striviţi, se-ngrămădeau Pe la ferestre, unde-n voie-atâţi Priveau spectacolul, înnebuniţi. Se-apropie momentul aşteptat; Bătaia pentru locuri a-ncetat; Nu mai auzi cumplite-njurături, Nu se mai văd decât căscate guri; În mii de piepturi nerăbdarea creşte, Mii de orbite ard diavoleşte; Privirea tuturor e îndreptată Spre trapa care va cădea îndată. Şi cade. Şi frânghia se întinde. Re-ncepe larma, mai puţin fierbinte Dar mai spăimântătoare ca-nainte. Un răget, două, vor să-ndrume iar Tumultul gloatei, însă e-n zadar Căci de-nţeles nu înţelege nimeni. Aşa cum a damnaţilor mulţime Se bucură când mai câştigă-un suflet, S-au veselit şi-acele glasuri sparte Cât încă leşul s-a bălăbănit Pân-a înţepenit într-un sfârşit. Sfârşită piesa, setea stâmpărată, Mulţimea s-a împrăştiat pe dată: Un hoţ a şters-o, încărcat de pradă, De meserie-n alte părţi să-şi vadă; O copiliţă şi-a legat păpuşa De-un băţ, isprava-nduioşând mătuşa; Doi puşti au gâtuit un biet cotoi; Perechi s-au îndreptat către zăvoi; Doi concurenţi pentru locul întâi Rânjeau; păreau, dar nu erau momâi. |
| Coventry Patmore | traducere de Leon Leviţchi |
