a cere
Verbul a cere are foarte multe sensuri şi foarte multe sinonime, fiinţând în limbă încă de la începuturile sale. Se referă, în primul rând, la „a-şi manifesta dorinţa de a avea ceva, a se adresa cuiva pentru a obţine ceva, pentru a-l convinge să îndeplinească o dorinţă”, apoi la „a face unei fete propuneri de căsătorie” (adică a peţi). Cel de-al treilea sens trimite la „a cere de pomană, a implora”, stabilind sinonimie cu a cerşi, şi abia spre finalul articolului explicativ apare şi ideea „a pretinde ceva în baza unui drept, pornind de la prevederile legii”, cu sinonime ca a exige, a reclama, a revendica, a solicita. Presupun că ordinea este stabilită de evoluţia pe axa temporală şi de răspândirea sensului, însă rămâne interesant faptul că termenul e mai curând asociat cu cerşetoria decât cu revendicarea.
Dintr-un alt punct de vedere privind lucrurile, verbul poate avea între conotaţii obligativitatea, adică „a impune, a face să fie necesar”, cu sinonime ca a comporta, a implica, a necesita, a reclama, a pretinde (în structuri precum „copilul cere atenţie” ori „se cere să…”). Ori dimpotrivă, se poate referi, pur şi simplu, la simplul moft – a dori, a pofti, a voi, a vrea. Foarte interesante sunt expresiile, dintre care folosim des a cere voie – „a stărui pe lângă cineva, a ruga pe cineva pentru a obţine permisiunea”, a cere socoteală/cont/seamă – „a trage la răspundere, a pretinde lămuriri de la cineva”, a cere satisfacţie – „a pretinde compensaţie morală în urma unei jigniri sau a unei insulte”, ori celebra vorbă ochii văd, inima cere – structură care traduce dorinţa, pofta, voinţa de ceva ori de cineva.
Continuare »