Rezultate

27 aug.

a (se) acomoda

Verbul a (se) acomoda este un neologism, ajuns la noi pe filieră franceză – accommoder, din latinescul accommodare, și înseamnă (atunci când are în vedere oameni, persoane) „a se deprinde cu noi condiții (de viață, de muncă etc.)”, sinonim cu a se adapta, a se obișnui. Adaptatea la o nouă situație, ce nu poate fi modificată, poate să necesite un efort de voință în acceptarea condițiilor, sinonimele fiind, în acest caz, a se împăca, a se învoi, a se potrivi.

De fapt, semnificația aceasta este una figurată, căci, în sensul propriu, atunci când este reflexiv și urmat de determinări introduse prin prepoziția cu sau la, verbul presupune și „a suferi unele modificări în sensul adaptării la noi condiții fiziologice și de mediu; a se obișnui cu climatul nou”, un posibil echivalent fiind a (se) aclimatiza. În funcție de context, alte sinonime sunt a (se) deda, a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța ori regionalul a (se) hârsi.

Continuare »

09 aug.

What are they doing?

Timpul prezent continuu

18 iun.

a (se) zvoni

Verbul a (se) zvoni este un derivat al substantivului zvon. Verb impersonal, acesta se referă la „a se răspândi un zvon, a circula vestea”. Un al doilea sens al termenului, când acesta are valoare tranzitivă, are legătură cu zgomotele produse de obiecte de metal sau de sticlă – „a face să sune, să răsune ceva”, adică a dăngăni.

Intranzitiv, de pildă, se folosește despre fenomene naturale – ape sau vânt, însemnând „a produce un zgomot lin, continuu și plăcut, fiind sinonim cu a bate, a clipoci, a murmura, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti.

Când are valoare reflexivă și se utilizează despre vești, știri sau vorbe, apare în structuri în care subiectul gramatical este exprimat printr-o propoziție subiectivă. Sinonimele lui sunt a afirma, a se anunța, a se auzi, a se comunica, a se răspândi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zice, putând fi, de asemenea, echivalent cu a se scorni, cu sensul de a inventa și a face să circule minciuni.

Continuare »

27 dec.

What’s your family doing now?

Propoziții la prezent continuu

31 aug.

Whatcha doin’? (III)

Verbe la prezent continuu

30 aug.

Whatcha doin’? (II)

Verbe la prezent continuu

© 2024 blog.ro-en.ro