Rezultate

14 apr.

În caz de incendiu

Ei, da’ cum să ratezi momentu’?! :)

21 mart.

Dicţionarul Sideways ne învaţă termeni din tehnologie prin analogie

Compania părinte a motorului de căutare Google, Alphabet, şi The Washington Post au anunţat un nou instrument conceput pentru a ajuta publicul larg să înţeleagă termenii de multe ori inducători în eroare folosiţi atunci când se discută de securitatea cibernetică.

Denumit Dicţionarul Sideways, acesta a fost realizat ca parte dintr-o colaborare între incubatorul Jigsaw de la Google şi Washington Post. Dat fiind că firmele şi cercetătorii în securitate nu au reuşit să informeze publicul ce înseamnă de fapt „DDoS”, „zero-day” şi „backdoor”, echipa s-a decis să construiască un instrument care îi ajută pe utlizatori să fie informaţi cu privire la definiţiile termenilor cheie.

Dicţionarul Sideways este accesibil online. Puteţi naviga printr-o listă de termeni incluşi sau începe să introduceţi o anumită definiţie. În jur de 75 de cuvinte sunt prezentate acum pe site, dar numărul va creşte în timp.

Continuare »

21 feb.

1.000 de termeni au fost adăugaţi în Dicţionarul Merriam-Webster

Merriam-Webster a adăugat mai mult de 1.000 de termeni în dicţionar din toate domeniile limbii engleze, termeni din domeniul ştiinţei, sportului, tehnologiei, argoului şi alţii îşi ocupă locul în lexicograful american. Iată o primă listă de 10 termeni care au primit statut special azi:

Echipa de la Webster-Merriam declară că acestea sunt cuvinte care au demonstrat folosirea frecventă şi crescătoare într-o varietate de surse şi prin urmare e foarte probabil să fie întâlniţi de către cititor şi trebuie să fie incluşi în dicţionar.

Continuare »

09 mai

a păți

Verbul a păți pare a veni din latinescul pati(ri) și înseamnă, mai întâi de toate, „a i se întâmpla cuiva ceva, a da peste ceva neașteptat” – de obicei, neplăcut. Termenul are și o utilizare populară, situație în care este sinonim cu a se chinui, a îndura, a pătimi, a suferi, iar în Oltenia înseamnă a o împătra, în vechime – a o împlini, iar în registrul familiar este echivalent al lui a o sfecli sau a o pârli.

Dincolo de acestea, verbul funcționează într-o serie de expresii extrem de des folosite. Prin urmare, avem la dispoziție a o păți – „a avea neplăceri, a intra într-un bucluc, a da peste o belea” sau a o păți cu cineva – „a întâlni pe cineva care îți produce neplăceri, a-și găsi beleaua cu cineva”. Tot astfel, se spune a fi pățit multe – „a fi trecut prin multe necazuri”, în timp ce din pățite este echivalent al lui „din experiență”, pentru că – nu-i așa? – tot pățitu-i priceput. Iar familiarul ce-ai pățit? cred că nu mai are nevoie de nicio precizare.

Continuare »

01 feb.

a legumi

Verbul a legumi este unul pe care eu nu-l cunoșteam până mai ieri. Este un regionalism despre care dicționarele spun că înseamnă „a mânca sau a bea în cantități mici, de ici și de colo, înghițind câte puțin; a mânca sau a bea cu măsură, cumpătare sau fără poftă; a sorbi cu încetul”, stabilind sinonimie cu a ciuguli, a (de)gusta, a frunzări, a savura.

Este un derivat al substantivului legumă și, într-adevăr, un alt sens a termenului se referă la „a mânca bucate gătite cu legume”. Interesant este faptul că nu toate dicționare asociază acțiunea de a legumi cu nevoia de a economisi – deși subliniază că acțiunea se poate face „cu măsură”, nu se indică și cauza… măsurii.

Continuare »

15 sept.

Miratico – cum ţi-ar plăcea să citeşti o enciclopedie

Sunt multe enciclopedii grozave. Enciclopedia Britannica şi Wikipedia sunt cele mai cunoscute. Mai sunt însă multe altele, precum Scholarpedia sau CIA The World Factbook.

Poţi afla multe lucruri interesante răsfoind prin enciclopedii, fără să ai un motiv anume. Doar că nu prea îţi vine. Oare de ce? Cel mai probabil, din cauza stilului de redactare. Este foarte potrivit când studiezi pentru o lucrare, dar cam plicticos când doar vrei să-ţi lărgeşti cunoştinţele generale.

Nu ar fi grozav să poţi citi informaţii interesante, bine documentate, dar într-un stil amuzant? Tocmai asta îţi aduce Miratico!

Proiectul este relativ nou, dar deja poţi citi zeci de articole în urma cărora rămâi cu ceva, fără să te plictiseşti. În ciuda stilului relaxat, totul este studiat temeinic, iar referinţele îţi indică de unde poţi afla mai multe. Din câte ştim, este o abordare unică, cel puţin în România.

Publicaţia este 100% gratuită. Ca să nu ratezi niciun articol, te poţi abona prin e-mail. Este foarte simplu şi merită.

Vrei chiar mai mult? Dai un Like pe pagina de Facebook şi primeşti „bonusuri” – doar materiale foarte atent alese. O să-ţi placă!

© 2024 blog.ro-en.ro