it takes one to know one
Când eram copil şi mă jignea cineva, răspunsul standard, păstrat din moşi strămoşi şi cunoscut parcă înainte să mă nasc, era: „Cine zice ăla este, ca măgarul din poveste!” Şi nu oricum, ci cu toată fiinţa şi din toţi rărunchii. Habar n-aveam ce măgar avea datoria să mă răzbune în felul acesta şi n-am idee nici azi, om mare fiind, la ce poveste se presupune că trebuia să se fi gândit cel care mă înfuria aşa rău încât aruncam anatema pe el. Presupun că partea cu măgarul e, de fapt, o completare rimată a vreunui năstruşnic ce a îmbogăţit astfel folclorul copiilor. Mi se pare, însă, că e una dintre cele mai evidente expresii ale libertăţii pe care o avem numai la vârsta mică, fără a fi prea aspru sancţionaţi de lege sau de codul bunelor maniere, aceea de a-i întoarce vorba celui care te ofensează şi de a-i zice, cât te ţin curelele de verde, că nu-ţi place faţa lui. Nu spun că aprob cutuma, ci doar că există şi, demult, m-am bucurat din plin de ea.
Continuare »