Rezultate

« Previous Entries
Next Entries »
23 ian.

„I Hear an Army” de James Joyce

I hear an army charging upon the land,
And the thunder of horses plunging; foam about their knees:
Arrogant, in black armour, behind them stand,
Disdaining the reins, with fluttering whips, the Charioteers. 		Aud o oaste atacând pământul dinspre mare.
Tunet de cai prin ape. Ei calcă spuma în picioare.
Provocători, prin valuri, căruţaşii-n negre zale,
Biciuri îşi fâlfâie, dispreţuind hamuri şi frâne.
They cry into the night their battle name:
I moan in sleep when I hear afar their whirling laughter.
They cleave the gloom of dreams, a blinding flame,
Clanging, clanging upon the heart as upon an anvil. 		Ostaşii-şi strigă-n noapte chiotul de bătălie.
În somn eu gem, subt râsul lor din depărtare.
Noaptea din vis ei mi-o despică. Ce văpaie orbitoare!
Lovită, inima, lovită, se preface-n nicovală.
They come shaking in triumph their long grey hair:
They come out of the sea and run shouting by the shore.
My heart, have you no wisdom thus to despair?
My love, my love, my love, why have you left me alone? 		Îşi scutură-n triumf ostaşii părul verde.
Din mare ies, gonind, pe ţărmul fără nume.
Vai mie, disperez aşa fără de-un strop de-nţelepciune?
Dragostea mea, dragostea mea, de ce m-ai părăsit?
James Joyce traducere de Lucian Blaga

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

02 ian.

„Fra Lippo Lippi” de Robert Browning

I am poor brother Lippo, by your leave!
You need not clap your torches to my face.
Zooks, what‘s to blame? you think you see a monk!
What, ‘tis past midnight, and you go the rounds,
And here you catch me at an alley‘s end
Where sportive ladies leave their doors ajar?
The Carmine‘s my cloister: hunt it up,
Do,‒harry out, if you must show your zeal,
Whatever rat, there, haps on his wrong hole,
And nip each softling of a wee white mouse,
Weke, weke, that‘s crept to keep him company!
Aha, you know your betters! Then, you‘ll take
Your hand away that‘s fiddling on my throat,
And please to know me likewise. Who am I? 		Îngăduiţi! sunt bietul frate Lippo!
Nu-mi scoateţi ochii cu aceste torţe!
Ce naiba! Nu arăt eu a călugăr?
Cum? E trecut de miezul nopţii
Şi voi vă faceţi rondul şi m-aţi prins
Aici, la capătul aleii unde uşa
O las‘ crăpată fetele sprinţare?
Sunt din Carmine. ‒ Scotociţi, dar ‒ hai!
De vreţi să v-arătaţi zeloşi, stârpiţi
Orice guzgan ieşit din vizuină
Şi gâtuiţi ‒ chiţ! ‒ şoricelul alb
Deprins cu-asemenea tovărăşie!
Aha! Ţi-e teamă de superiori?
Atunci ia mâna de pe beregată,
Că nu e scripcă şi ‒ să mă prezint.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

10 oct.

„Dover Beach” de Matthew Arnold

The sea is calm to-night.
The tide is full, the moon lies fair
Upon the straits; on the French coast the light
Gleams and is gone; the cliffs of England stand;
Glimmering and vast, out in the tranquil bay.
Come to the window, sweet is the night-air!
Only, from the long line of spray
Where the sea meets the moon-blanched land,
Listen! you hear the grating roar
Of pebbles which the waves draw back, and fling,
At their return, up the high strand,
Begin, and cease, and then again begin,
With tremulous cadence slow, and bring
The eternal note of sadness in. 		În seara asta marea-i calmă.
E flux şi luna a-mbrăcat strâmtoarea
În strai bogat; pe ţărmul Franţei,
Lumina licăreşte şi se stinge;
Faleza Angliei se-nalţă clar.
Aprinsă, vastă,-n golful liniştit.
Vin‘ la fereastră, aerul e blând!
Doar dinspre franjul spumei unde marea
Atinge malul argintat de lună
Se-aude hârşâitul ce îl face
Pietrişul smuls de valuri şi din nou
Zvârlit pe ţărm, un veşnic du-te-vino
În ritm încet şi larg ce sugerează
Tristeţea nesfârşită-a lumii.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

12 sept.

„The Blessed Damozel” de Dante Gabriel Rossetti

The blessed damozel leaned out
From the gold bar of Heaven;
Her eyes were deeper than the depth
Of waters stilled at even;
She had three lilies in her hand,
And the stars in her hair were seven.
Her robe, ungirt from clasp to hem,
No wrought flowers did adorn,
But a white rose of Mary’s gift,
For service meetly worn;
Her hair that lay along her back
Was yellow like ripe corn.
Herseemed she scarce had been a day
One of God’s choristers;
The wonder was not yet quite gone
From that still look of hers;
Albeit, to them she left, her day
Had counted as ten years.
(To one, it is ten years of years.
…Yet now, and in this place,
Surely she leaned o’er me — her hair
Fell all about my face. . . .
Nothing: the autumn-fall of leaves.
The whole year sets apace.)
It was the rampart of God’s house
That she was standing on;
By God built over the sheer depth
The which is Space begun;
So high, that looking downward thence
She scarce could see the sun.
It lies in Heaven, across the flood
Of ether, as a bridge.
Beneath, the tides of day and night
With flame and darkness ridge
The void, as low as where this earth
Spins like a fretful midge. 		Slăvita doamnă desfăcu
A cerului perdele;
Îi erau ochii mai adânci
Ca apa din cişmele;
Trei crini avea în mâna ei
Şi-n păru-i şapte stele.
De flori nempodobit, veșmântul
Ea îl purta descins;
Un alb răsur dat de Maria
De gât îi era prins
Şi părul ei bălan ca grâul
Se revărsa aprins.
O zi i se părea c-a fost
În ceruri cântăreaţă;
Uimirea tot mai stăruia
Pe liniştita-i faţă;
Măcar că pentru cei din jur
O zi era o viaţă.
(Iar pentru mine, vieţi şi vieţi…
…Acum, aici, odată
M-a-mbrăţişat şi-mi era faţa
În păru-i îngropată.
Frunzişul toamnei cade. Anul
Va asfinţi îndată).
În casa din vecii zidită
A Domnului stătea,
În tinda unde-ncepe spaţiul
Peste genunea grea
Şi soarele, din înălţime,
I se părea o stea.
Încinge tinda ca o punte
Eterul temerar;
Jos, zi şi noapte se îngână
Şi-şi caută hotar
Pân-spre pământul ce se-nvârte
Cu zumzet de bondar.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

18 apr.

„Sonet CLXIV” de Vasile Voiculescu

Perechea este ţelul, porunca sacră-a firii:
Stârniţi de ea, vulturii se caută prin spaţii,
Delfinele iau marea-n piept, să-şi afle mirii,
Chiar stelele în ceruri se-njugă-n constelaţii…
Ca viţa către mândrul stejar, spre tine-ntind
Ciorchinii-mi plini de patimi cu sevă-mbătătoare;
În mrejele-adorării te-nfăşur, te cuprind,
Şi orice vers îţi scriu e înc-o-mbrăţiţare.
Noi doi suntem victime ale suavei legi,
Căci dragostea nu cată la forme-ntâmplătoare:
Dac-ai fi fost femeie, te-aş fi ales eu oare?
De ce mă laşi acuma? Te smulgi şi te dezlegi?
Tăiat în jumătate şi-n pulberea zdrobirii,
Cum am să port eu singur poverile iubirii? 		Nature’s sacred command is: mating be the aim,
Stirred by it, in space, eagles seed for mates;
To find bridegrooms, dolphins offer their chest to the waves,
Even stars in the skies team into constellations…
Like a vine twig I tend towards you, proud oak,
My grapes full of passions with heady zest;
I entrap you in alluring adoration
And every verse I offer is but one more embrace.
We are both victims of the same sweet law,
Because love does not care for the fortuitous form;
Were you a woman, would I have chosen you?
Why do you leave me now tearing yourself away?
Halved and thrown in the dust of defeat,
How shall I carry alone love’s heavy burden?
Vasile Voiculescu traducere de Margareta Sterian

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

28 mart.

„Solitude” de Byron

To sit on rocks, to muse o’er flood and fell,
To slowly trace the forest’s shady scene,
Where things that own not man’s dominion dwell,
And mortal foot hath ne’er or rarely been;
To climb the trackless mountain all unseen,
With the wild flock that never needs a fold;
Alone o’er steeps and foaming falls to lean;
This is not solitude, ‘tis but to hold
Converse with Nature’s charms, and view her stores unrolled. 		Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci,
să mergi unde-i pădurea mai obscură,
în locuri unde tainele-s adînci
şi unde tu eşti cea dintîi făptură;
să vezi de sus ce alţii nu văzură,
s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta,
s-admiri un pisc, un hău, o apă pură
nu-i a fi singur, ci a conversa
cu farmecul Naturii, cu măreţia sa.
But midst the crowd, the hurry, the shock of men,
To hear, to see, to feel and to possess,
And roam alone, the world’s tired denizen,
With none who bless us, none whom we can bless;
Minions of splendour shrinking from distress!
None that, with kindred consciousness endued,
If we were not, would seem to smile the less
Of all the flattered, followed, sought and sued;
This is to be alone; this, this is solitude! 		Dar în mulţime, forfotă, foială,
s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi,
pierdut, pribeag, muncit de îndoială,
lipsit de ale dragostei dovezi,
neadecvat, scăzut, lovit de boală!
Să n-ai un prieten, un ortac, un frate,
să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi,
cu milioane-n faţă şi în spate
e a fi singur, e singurătate!
Byron traducere de Paul Abucean

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

« Pagina precedenta
Pagina urmatoare »

© 2024 blog.ro-en.ro