28 mart.
„Solitude” de Byron
| To sit on rocks, to muse o’er flood and fell, To slowly trace the forest’s shady scene, Where things that own not man’s dominion dwell, And mortal foot hath ne’er or rarely been; To climb the trackless mountain all unseen, With the wild flock that never needs a fold; Alone o’er steeps and foaming falls to lean; This is not solitude, ‘tis but to hold Converse with Nature’s charms, and view her stores unrolled. |
Să şezi visînd pe ţărm, pe lunci, pe stînci, să mergi unde-i pădurea mai obscură, în locuri unde tainele-s adînci şi unde tu eşti cea dintîi făptură; să vezi de sus ce alţii nu văzură, s-ajungi pe culmi cu fiarele a sta, s-admiri un pisc, un hău, o apă pură nu-i a fi singur, ci a conversa cu farmecul Naturii, cu măreţia sa. |
| But midst the crowd, the hurry, the shock of men, To hear, to see, to feel and to possess, And roam alone, the world’s tired denizen, With none who bless us, none whom we can bless; Minions of splendour shrinking from distress! None that, with kindred consciousness endued, If we were not, would seem to smile the less Of all the flattered, followed, sought and sued; This is to be alone; this, this is solitude! |
Dar în mulţime, forfotă, foială, s-auzi, să vezi, să simţi şi să posezi, pierdut, pribeag, muncit de îndoială, lipsit de ale dragostei dovezi, neadecvat, scăzut, lovit de boală! Să n-ai un prieten, un ortac, un frate, să n-ai pe nime-n care să te-ncrezi, cu milioane-n faţă şi în spate e a fi singur, e singurătate! |
| Byron | traducere de Paul Abucean |