09 nov.
„Mai am un singur dor” de Mihai Eminescu
| Mai am un singur dor În liniştea serii Să mă lăsaţi să mor La marginea mării; Să-mi fie somnul lin Şi codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu bogat, Ci-mi împletiţi un pat Din tinere ramuri. |
One wish alone have I: In some calm land Beside the sea to die; Upon its strand That I forever sleep, The forest near, A heaven clear Stretched o’er the peaceful deep. No candles shine, Nor tomb I need, instead Let them for me a bed Of twigs entwine. |
| Şi nime-n urma mea Nu-mi plângă la creştet, Doar toamna glas să dea Frunzişului veşted. Pe când cu zgomot cad Isvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. Pătrunză talanga Al serii rece vânt, Deasupră-mi teiul sfânt, Să-şi scuture creanga. |
That no one weeps my end, Nor for me grieves, But let the autumn lend Tongues to the leaves, When brooklet ripples fall With murmuring sound, And moon is found Among the pine-trees tall, While softly rings The wind its trembling chime And over me the lime Its blossom flings. |
| Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. Luceferi, ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prietini, O să-mi zâmbească iar. Va geme de patemi Al mării aspru cânt… Ci eu voi fi pământ În singurătate-mi. |
As I will then no more A wanderer be, Let them with fondness store My memory. And Lucifer the while, Above the pine, Good comrade mine, Will on me gently smile; In mournful mood, The sea sing sad refrain. . . And I be earth again In solitude. |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |