05 iun.
„To One in Bedlam” de Ernest Dowson
| With delicate, mad hands, behind his sordid bars, Surely he hath his posies, which they tear and twine; Those scentless wisps of straw that, miserable, line His strait, caged universe, whereat the dull world stares. |
El rupe și-mpletește mănunchi de flori de câmp După zăbrea, cu degete subțiri și șui, Flori seci, fără mireasmă, biet smalț al lumii lui Cea strâmtă, către care se-nhoalbă gloata tâmp. |
| Pedant and pitiful. O, how his rapt gaze wars With their stupidity! Know they what dreams divine Lift his long, laughing reveries like enchanted wine, And make his melancholy germane to the stars’? |
Semețe și blajine, privirile-i (haihui) Cum luptă cu nătângii! știu ei ce vis divin I-nseninează veghea precum un magic vin, Îngemănând aleanul cu aștrii cerului? |
| O lamentable brother! if those pity thee, Am I not fain of all thy lone eyes promise me; Half a fool’s kingdom, far from men who sow and reap, All their days, vanity? Better then mortal flowers, Thy moon-kissed roses seem: better than love or sleep, The star-crowned solitude of thine oblivious hours! |
Biet frate-al meu! Ce haruri îmi tot promiți tu mie Cu ochii rătăciți, nu mă îmbie: Vătaf să fiu în țara demenței? Nu plugar? Dar, sărutat de lună, mai scump măceșu-ți pare Ca muritoarea roză; mai dulci ca somnul par, Sub nimb de stele, anii, sihaștri, de uitare! |
| Ernest Dowson | traducere de Tudor Dorin |