10 oct.
„Dover Beach” de Matthew Arnold
| The sea is calm to-night. The tide is full, the moon lies fair Upon the straits; on the French coast the light Gleams and is gone; the cliffs of England stand; Glimmering and vast, out in the tranquil bay. Come to the window, sweet is the night-air! Only, from the long line of spray Where the sea meets the moon-blanched land, Listen! you hear the grating roar Of pebbles which the waves draw back, and fling, At their return, up the high strand, Begin, and cease, and then again begin, With tremulous cadence slow, and bring The eternal note of sadness in. |
În seara asta marea-i calmă. E flux şi luna a-mbrăcat strâmtoarea În strai bogat; pe ţărmul Franţei, Lumina licăreşte şi se stinge; Faleza Angliei se-nalţă clar. Aprinsă, vastă,-n golful liniştit. Vin‘ la fereastră, aerul e blând! Doar dinspre franjul spumei unde marea Atinge malul argintat de lună Se-aude hârşâitul ce îl face Pietrişul smuls de valuri şi din nou Zvârlit pe ţărm, un veşnic du-te-vino În ritm încet şi larg ce sugerează Tristeţea nesfârşită-a lumii. |
| Sophocles long ago Heard it on the A gaean, and it brought Into his mind the turbid ebb and flow Of human misery; we Find also in the sound a thought, Hearing it by this distant northern sea. |
Pe ţărmul egean, Sofocle — Sunt mii de ani de-atunci — l-a ascultat Şi s-a gândit la fluxul şi refluxul Mizeriei umane; noi Găsim ecoul cugetării sale Când ascultăm aceste mări din nord. |
| The Sea of Faith Was once, too, at the full, and round earth‘s shore Lay like the folds of a bright girdle furled. But now I only hear Its melancholy, long, withdrawing roar, Retreating, to the breath Of the night-wind, down the vast edges drear And naked shingles of the world. |
Şi Mările Credinţei Erau cândva în flux şi-ntreg uscatul Îl încingeau cu scumpă cingătoare. Acum aud Doar vuietul lor trist ce se retrage În urletul furtunilor de noapte Spre marginile-acestui veac. |
| Ah, love, let us be true To one another! for the world, which seems To lie before us like a land of dreams, So various, so beautiful, so new, Hath really neither joy, nor love, nor light, Nor certitude, nor peace, nor help for pain; And we are here as on a darkling plain Swept with confused alarms of struggle and flight, Where ignorant armies clash by night. |
Iubito, unul altui să ne fim Tari în credinţă! Lumea-n faţa noastră Se-ntinde ca un ţărm de vis — e nouă, Frumoasă, felurită; dar, de fapt, Nu ştie tihnă, dragoste, lumină, Convingeri, fericire, ajutor În ceasul suferinţei; stăm aici Ca pe un câmp al soarelui-apune Surzit de corni şi tobe, unde, noaptea, Se-ncaieră neştiutoare oşti. |
| Matthew Arnold | traducere de Leon Leviţchi |