Verbul a (se) ascunde este vechi de când lumea… Lumea noastră, vreau să zic, pentru că vine din latinescul abscondere, motiv pentru care are extrem de multe utilizări, chiar dacă sensurile lui sunt relativ puține (de pildă, DEX-ul precizează doar două). Poate fi tranzitiv și reflexiv – „a (se) sustrage intenționat vederii, a (se) pune într-un loc ferit, a (se) așeza într-un loc în care să nu poată fi văzut și găsit”. Sensul figurat se referă la „a face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții” – atunci când complementul este un abstract (faptă, gând, sentiment, emoție etc.).

Găsite prin dicționare, derivatele acestor sensuri sunt, de exemplu, cele care oferă explicații suplimentare, indicând cauza („a se feri de cineva din pricina sfielii, fricii, rușinii”), referindu-se exclusiv la anumite circumstanțe („a intra în nori”, despre soare, lună, stele) ori având utilizări regionale („a pune bine, la păstrare ceva” în Bucovina).

Foarte faină este expresia a se ascunde după deget „a încerca să se dezvinovățească cu argumente nevalabile, a căuta să-și tăinuiască o vină evidentă, a-și ascunde o vină în chip stângaci; a recurge la tot felul de pretexte și subterfugii în încercarea de a se eschiva de la o sarcină / de la o responsabilitate”. Există, de asemenea, și expresii care echivalează sensul verbului – a pune batista pe țambal, a ține (pe cineva) sub obroc.

Sinonimele sunt destul de numeroase: a acoperi, a blătui, a disimula, a (se) dosi, a minți, a mușamaliza, a (se) pitula, a tăinuia, a (se) mistui, a (se) tăinui, a palma, a (se) piti, a (se) pitula, a (se) mătrăși, a (se) mitoși, a se băga, a (se) feri, a masca, a voala, a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca, a înăbuși. Dintre antonime, dicționarele menționează a arăta, a destăinui, a etala, a evidenția, a manifesta, a mărturisi.

Pisicii mele îi place teribil să se ascundă în plicul de la palpumă. Imediat cum termin de pregătit patul pentru culcare, se strecoară prin deschizătura lenjeriei, se refugiază într-un colț și rămâne nemișcată acolo. Uneori adoarme buștean, alteori pare să mă pândească, cu urechile atente la orice mișcare din cameră, iar dacă încerc să-mi bag nasul în plapuma ei, sare cu agilitatea unei sălbăticiuni să mă pedepsească. Mă distrează teribil joaca asta a noastră de fiecare seară și mă întreb, uneori, care dintre noi e jucăria și care-i jucătorul!

Verbul a (se) comprima vine din limba franceză (comprimer) și este destul de des folosit, având câteva sensuri, în general cunoscute. Prima utilizare pare a veni din fizică – „a micșora volumul unui corp (mai ales a unui gaz) cu ajutorul unei forțe sau presiuni exterioare, a apăsa cu putere spre a micșora volumul”, sinonim cu a condensa, a presa. De aici derivă sensul figurat al verbului, folosit cu privire la sentimente și stări sufletești – „a împiedica să se manifeste, a stăvili printr-un efort de voință”, echivalent al lui a înăbuși, a înfrâna, a reprima.

O accepție a termenului, care mie îmi era mai puțin cunoscută, este „a reduce personalul unei întreprinderi sau instituții, a face mai mic ca urmare a limitării statelor”… Mai puțin cunoscută pentru că, așa cum mi-am dat imediat seama, îmi lipsea din minte asocierea cu mult mai cunoscutul său sinonim în această situație – a restrânge. Dicționarele susțin că referirea la o singură persoană, cu sensul de „a pune în cadru disponibil”, este improprie (ceea ce nu o împiedică să circule, se pare).

În momentul în care am început căutările pentru acest verb, aveam în minte altă semnificație, pe care nu am găsit-o însă menționată decât în Noul dicționar explicativ din 2002. Este vorba despre cea cu privire la comprimarea unor texte – „a micșora prin reducerea numărului de cuvinte”. Și m-a surprins lipsa lui din dicționare, întrucât acestui sens i-am găsit, paradoxal, cele mai numeroase sinonime: a concentra, a prescurta, a reduce, a rezuma, a scurta. Ai fi zis că e imposibil să găsești echivalente pentru un sens pe care un cuvânt nu-l are, nu?

Motivul pentru care l-am căutat inițial are legătură cu lucrarea de doctorat la care mă tot chinui. Pardon – care mă tot chinuie. Pentru că am tot adunat materiale peste materiale de-a lungul anilor (căci am luat-o de la daci și de la romani cu partea teoretică a cărții), m-am trezit acum că e destul de amplă. Și, mai ales, că nu tot ce e acolo îmi este necesar. Prin urmare, m-am apucat de comprimare: scot ce nu-mi folosește, sintetizez ce-am lungit peste măsură, periez și reorganizez. E o muncă plăcută, care mă ajută să mă reconectez la esența lucrării și să-mi limpezesc scopurile. În plus, parcă și stilistic dă bine comprimarea asta… Vom vedea.

Verbul a upercuta este atât de neobișnuit, încât simt nevoia să-l adaug la verbele mele, deși l-am găsit din pură întâmplare. Căutam a updata, care nu este prezent în DOOM, în ciuda faptului că se folosește – după știința mea – destul de des. Interesant e că există, menționat în dicționarele de neologisme, englezismul update (citit apdeit), dar verbul nu vrea să se impună.

În fine, nu despre el e vorba, oricum. Pentru că, tot căutându-l, am dat peste a upercuta, care – zice și DOOM-ul – se folosește rar (spre deloc, aș adăuga). Dar apare în suficiente surse, deși eu nu l-am auzit nicăieri, nici măcar în transmisiunile sportive. Evident, nu sunt vreun specialist, deci e posibil să mă înșel.

Verbul este intranzitiv și înseamnă „a aplica adversarului (la box) un upercut”. Este, în fapt, chiar un derivat al substantivului care vine din engleză (uppercut) și care s-a naturalizat la noi, renunțându-se și la pronunția, și la grafia de origine. Mi se pare interesantă aici o comparație cu ofsaid, care a suferit o modificare grafică generată de pronunția din limba engleză, atunci când a ajuns la noi.

Prin urmare, acum că știți că există, dacă vă apucă vreun dor de confruntări fizice, puteți să declarați, preventiv, „ai grijă, că te upercutez de nu te vezi” sau, ulterior, „l-am upercutat de-a văzut stele verzi”. După caz și nevoi.

Verbul a mușca este un termen cu origine necunoscută, dar foarte des folosit și cu foarte multe semnificații. Înseamnă, în sens general, „a-și înfige colții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind)”. Termenul se folosește și pentru insecte, cu sensul de „a pricinui durere, usturime”. Poate avea și o semnificație complet nevinovată, fiind o acțiune necesară în procesul de hrănire – „a rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca)”.

Sensurile figurate sunt foarte interesante – fie „a provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.)”, fie „a ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice”. Dintre sinonime, sunt menționate a împunge, a înghimpa, a înțepa, a pișca, a critica, a încolți, a ațâța, a chinui, a consuma, a frământa, a îmboldi, a îndemna, a munci.

Expresiile sunt de-a dreptul grozave: a-și mușca mâinile sau degetele („a avea remușcări, a regreta, a se căi amarnic; a se înfuria”), a-și mușca limba sau buzele („a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni”), a-l mușca pe cineva de inimă să… („a se lăsa ispitit să…, a fi cât pe-aci să…”), a mușca pământul („a cădea la pământ rănit sau mort; a muri”), a-l mușca șarpele invidiei („a fi cuprins de invidie”).

Pisica mea mușcă. „Te crezi cățel?”, o întrebam când era mică – atât de des, încât probabil se gândea că așa o cheamă. La început eram plină de zgârieturi și răni pe mâini, pentru că, puiuț fiind, Irish nu știa că-mi face rău. Încet-încet, a învățat. Întâi, nu și-a mai folosit gheruțele atunci când ne jucam, iar apoi a descoperit și mușcăturile fără urme.

Nu a renunțat la ele, pentru că pisoiul e pisoi, na! Dar e extraordinar de simpatică atunci când trece ușurel pe lângă piciorul meu, de parcă ar avea vreo treabă pe undeva… răsucește brusc capul și mă prinde ușor de degete, lasă repede și fuge. Nu contenește să mă uimească felul în care pricepe ce are voie și ce nu. Iar dacă face vreun lucru nepermis, îmi pare că știe exact ce face, în ciuda mea!

Verbul a admonesta vine din limba franceză – admonester, și se referă, în sens larg, la acțiunea de „a mustra pe cineva cu severitate, a face observații, a dojeni aspru”. Termenul are însă o conotație suplimentară, pentru că cele mai multe dintre explicațiile date de dicționare subliniază faptul că acțiunea se face în calitate oficială (verbal sau în scris) și este suportată de către un subaltern care, în principiu, s-a făcut vinovat de ceva.

Evident că sensul termenului s-a deplasat foarte mult, întrucât este folosit, mi se pare, la scară destul de largă, cu valențe mai puțin oficiale. Iar sinonimele înregistrate de dicționare par să susțină această idee. În afară de faptul că sunt extrem de numeroase, multe dintre ele funcționează în registrul familiar și regional.

Astfel încât, pe lângă a certa, a dăscăli, a dojeni, a moraliza, a mustra, apar și verbe ca a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, a sfădi, a sudui, a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, a cîrti, a tolocăni, a(-i) bănui, a docăni, a mogorogi, a moronci, a puțui, a șmotri, a vrevi, a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a săpuni, a scutura. Cu antonimele, lucrurile sunt mai simple – este menționat doar a lăuda.

Seria sinonimică este însă mult prea relaxat construită, cred. În mod evident, niciunul dintre termenii menționați nu are… prestanța pe care originea i-o conferă lui a admonesta (exceptându-l,  poate, pe a moraliza). Astfel încât, pare logică specializarea termenului în sfera oficială, atâta vreme cât există alternative extrem de expresive pentru toate celelalte situații.

Verbul a valorifica este un derivat de la substantivul valoare (cu sufixul -ifica), iar toate sensurile lui au legătură cu acesta. Înseamnă, mai întâi de toate, „a pune în valoare ceva, a scoate în evidență, în relief valoarea unui lucru, a unui înscris etc.”, dar și „a face ca un lucru să primească o anumită valoare”.

Termenul poate avea în vedere și simpla acțiune de „a schimba o hârtie de valoare sau un obiect cu contravaloarea lui în bani”, iar un sens special este cel referitor la „a folosi în procesul de producție anumite materii prime care duc la realizarea unor produse de valoare mai mare”. Dicționarele de neologisme adaugă la sensuri „a selecta din valorile anterioare ale culturii pe acelea care răspund noilor cerințe ale epocii”.

Sinonimele nu sunt foarte numeroase, cel mai apropiat din punct de vedere fonetic fiind livrescul a valoriza, care vine din franceză prin împrumut (valoriser). De asemenea, dicționarele mai menționează și a exploata, a fructifica.

Ultima dată când am vizitat Statele Unite, pe lângă New York, unde aveam cazarea, am făcut câteva excursii în orașele apropiate. Am văzut Washington, Philadelphia și Boston – locuri încărcate de istorie, impecabil valorificate pentru a pune la dispoziția vizitatorilor cele mai interesante informații despre una dintre cele mai insolite culturi ale lumii moderne.

Traseele turistice dovedesc preocuparea pentru a menține în atenția noilor generații, dar și a străinilor, evenimentele legate de lupta americanilor pentru a-și obține independența, pentru a acorda cetățenilor săi drepturi civile, pentru a se reinventa.

Multe dintre punctele de interes sunt gratuite pentru public – marele complex Smithsonian este, de pildă, deschis oricui dorește, cu acces gratuit prin lege. A fost o călătorie pasionantă, captivantă, în care am simțit preocuparea gazdelor noastre de a păstra vie amintirea vremurilor glorioase, de a valorifica fiecare urmă a trecutului.