06 feb.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină —
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i ne-nţeles
se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari
sub ochii mei —
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte. |
I do not crush the petal cup of magic of the world
nor do I kill
with reason the mystery I meet
on my way
in flowers, in eyes, on lips, in graves.
The light of others
strangles the inexplicable spell hidden
in the depth of darkness.
But I
who add with my own light to the magic of the world
and as the moon‘s white rays
not diminishing but trembling
make even greater the mystery of night
so I increase the shadowy horizon
with wide shivers of holy mystery
and everything not yet understood
changes into things even less understood
before my eyes
because I love
flowers, eyes, lips and graves. |
| Lucian Blaga |
traducere de R. MacGregor-Hastie |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
1 comentariu - Comenteaza! Recomanda!
03 feb.
Let me be to Thee as the circling bird,
Or bat with tender and air-crisping wings
That shapes in half-light his departing rings,
From both of whom a changeless note is heard.
I have found my music in a common word,
Trying each pleasurable throat that sings
And every praisèd sequence of sweet strings,
And know infallibly which I preferred. |
Îngăduie-mi roată să-ţi dau, ca pasărea, întruna,
ori ca liliacul molcom ce dăruie văzduhului un glas,
să-ngâne, prin fâlfâiri înfiorate, în amurg, un bun-rămas –
din mine-aceeaşi notă s-ar auzi – ce sunt mi-ar fi totuna.
O vorbă simplă mi-a dăruit fiorul şi cununa,
după ce-n toate izvoarele de melos, neostoit, am mas,
făr-a le cădea în mreajă, când am făcut popas –
iar astăzi ştiu exact de ce-i fără egal doar una. |
The authentic cadence was discovered late
Which ends those only strains that I approve,
And other science all gone out of date
And minor sweetness scarce made mention of:
I have found the dominant of my range and state—
Love, O my God, to call Thee Love and Love. |
Târziu descoperit-am cadenţa aceea preavie şi reală
ce pune capăt singurei sforţări pe care-o socotesc de preţ,
în vreme ce-alte ştiinţe în faţa mea s-au scuturat de fală
şi foarte rar mai pomeneşte cineva mărunte frumuseţi.
Mi-am revelat a gamei mele dominantă, emblema seniorială:
Iubire, Doamne, repetând, doar Ţie îţi rămân de-a pururi cântăreţ. |
| Gerard Manley Hopkins |
traducere de S.G. Dima |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
30 ian.
În salonul plin de vise,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint,
Bate toamna,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint. |
In the drawing-room full of dreams,
In the wide-oval mirror framed in silver,
Knocks autumn
And the gangrened garden,
In the wide-oval mirror framed in silver. |
În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,
Pe când cade violetul,
Tu citeşti nazalizând
O poemă decadentă, cadaveric parfumată,
Monotonă. |
In an armchair, tired, in wide folds of silk,
While the violet falls,
You read nasalizing
A decadent poem, cadaverously scented,
In monotone. |
| Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare… |
I foresee the rosy poem of future love… |
Dar pierdută, cu ochi bòlnavi,
Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.
Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală,
Pe grădina cangrenată,
Peste toamna din oglindă —
Adormind… |
But lost, with sick eyes,
You take in ironically the scented drawing-room‘s surrounds.
And your glance falls vaguely over the wide-oval water,
On the gangrened garden,
Over autumn in the mirror —
Falling asleep… |
| Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare… |
I foresee the rosy poem of future love… |
Însă pal mă duc acuma în grădina devastată
Şi pe masa părăsită — alba marmură sculptată —
În veşmintele-mi funebre,
Mă întind ca şi un mort,
Peste mine punând roze, flori pălite-ntârziate
Ca şi noi… |
But pale I walk now in the ravaged garden
And on the abandoned table — white sculpted marble —
In my mourning garments,
I stretch out like a dead man,
And place roses over myself, withered belated flowers
Like ourselves… |
Zi, finala melodie din clavirul prăfuit,
Or ajunge plânsul apei din havuzele-nnoptate.
Vezi, din anticul fotoliu —
Agonia violetă,
Catafalcul,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint… |
Speak, the final melody fom the dusty piano,
Or the weeping of water from benighted fountains suffices.
See, from the antique armchair —
The violet agony,
The bier
And the gangrened garden,
In the wide-oval mirror framed in silver… |
| George Bacovia |
traducere de P. Jay |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
23 ian.
I hear an army charging upon the land,
And the thunder of horses plunging; foam about their knees:
Arrogant, in black armour, behind them stand,
Disdaining the reins, with fluttering whips, the Charioteers. |
Aud o oaste atacând pământul dinspre mare.
Tunet de cai prin ape. Ei calcă spuma în picioare.
Provocători, prin valuri, căruţaşii-n negre zale,
Biciuri îşi fâlfâie, dispreţuind hamuri şi frâne. |
They cry into the night their battle name:
I moan in sleep when I hear afar their whirling laughter.
They cleave the gloom of dreams, a blinding flame,
Clanging, clanging upon the heart as upon an anvil. |
Ostaşii-şi strigă-n noapte chiotul de bătălie.
În somn eu gem, subt râsul lor din depărtare.
Noaptea din vis ei mi-o despică. Ce văpaie orbitoare!
Lovită, inima, lovită, se preface-n nicovală. |
They come shaking in triumph their long grey hair:
They come out of the sea and run shouting by the shore.
My heart, have you no wisdom thus to despair?
My love, my love, my love, why have you left me alone? |
Îşi scutură-n triumf ostaşii părul verde.
Din mare ies, gonind, pe ţărmul fără nume.
Vai mie, disperez aşa fără de-un strop de-nţelepciune?
Dragostea mea, dragostea mea, de ce m-ai părăsit? |
| James Joyce |
traducere de Lucian Blaga |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
16 ian.
| I
Happy are men who yet before they are killed
Can let their veins run cold.
Whom no compassion fleers
Or makes their feet
Sore on the alleys cobbled with their brothers.
The front line withers,
But they are troops who fade, not flowers
For poets‘ tearful fooling:
Men, gaps for filling
Losses who might have fought
Longer; but no one bothers. |
I
Ferice de acei ce pân-a fi ucişi
Îşi seacă vinele. De-acei
Pe care campasiunea nu-i batjocoreşte
Nici nu-i sileşte să-şi rănească talpa
Pe-aleile pavate cu atâţia fraţi.
Când nu mai face faţă linia întâi,
Ei sunt ostaşi ce mor, nu flori
Jelite de poeţi hilari;
Spărturi ce trebuiesc umplute
Şi pierderi ce-ar mai fi putut lupta;
Dar nimănui nu-i pasă. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
09 ian.
Porumbii-prooroci îşi scaldă
aripile înnegrite de funingine
în ploile de sus.
Eu cânt —
semne, semne de plecare sunt. |
Prophetic doves bathe in the rain
up there, wings blackened
by soot.
I sing —
signs, they are signs of leaving. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!