20 mart.
The dews drop slowly and dreams gather; unknown spears
Suddenly hurtle before my dream-awakened eyes,
And then the clash of fallen horsemen and the cries
Of unknown perishing armies beat about my ears.
We who still labour by the cromlech on the shore,
The grey cairn on the hill, when day sinks drowned in dew,
Being weary of the world‘s empires, bow down to you,
Master of the still stars and of the flaming door. |
Roua picură încet şi visuri de adună; necunoscute paloşe
Deodată se ciocnesc în faţa ochilor mei treziţi din vis.
Apoi zgomotul surd de călăreţi căzuţi şi ţipetele
Necunoscutelor oşti pierind, îmi loveşte auzul.
Noi care arăm azi, lângă piatra druizilor, pe ţărm,
Cairnul cenuşiu de pe deal când ziua cade înecată în rouă
Obosiţi de împărăţiile lumii, ne închinăm ţie,
Stăpâne al stelelor tăcute şi al porţii înflăcărate. |
| William Butler Yeats |
traducere de Ion Pillat |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
13 mart.
Prin vegherile noastre — site de in —
vremea se cerne, şi-o pulbere albă
pe tâmple s-aşază. Aurorele încă
se mai aprind, şi-aşteptăm. Aşteptăm
o singură oră să ne-mpărtăşim
din verde imperiu, din raiul sorin. |
Strained through our waking hours —
linen sieves —time passes, and a white dust
settles on our temples. Auroras still
gleam, and we are waiting. Waiting
to share one hour of green empire,
of the sun‘s heaven. |
Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide
lungi zile pierduţi şi străini.
Oaspeţi suntem în tinda noii lumini
la curţile dorului. Cu cerul vecini. |
With wooden spoons we linger near platters
long days lost and strangers.
We wait in the courtyard of our desires,
guests on the verandah of new light, neighbours of heaven. |
Aşteptăm să vedem prin columne de aur
Evul de foc cu steaguri păşind,
şi fiicele noastre ieşind
să pună pe frunţile porţilor laur. |
We wait to see through golden columns
the century of fire, flags flying
as our daughters run to decorate
the lintel and the arch with laurel. |
Din când în când câte-o lacrimă-apare
şi fără durere se-ngroaşă pe geană.
Hrănim cu ea
nu ştim ce firavă stea. |
From time to time a tear comes
swelling below our lashes.
With it we feed some
fragile unimportant star. |
| Lucian Blaga |
traducere de R. MacGregor-Hastie |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
06 mart.
About suffering they were never wrong,
The Old Masters; how well, they understood
Its human position; how it takes place
While someone else is eating or opening a window or just walking
dully along;
How, when the aged are reverently, passionately waiting
For the miraculous birth, there always must be
Children who did not specially want it to happen, skating
On a pond at the edge of the wood:
They never forgot
That even the dreadful martyrdom must run its course
Anyhow in a corner, some untidy spot
Where the dogs go on with their doggy life and the torturer‘s horse
Scratches its innocent behind on a tree.
In Breughel‘s Icarus, for instance: how everything turns away
Quite leisurely from the disaster; the ploughman may
Have heard the splash, the forsaken cry,
But for him it was not an important failure; the sun shone
As it had to on the white legs disappearing into the green
Water; and the expensive delicate ship that must have seen
Something amazing, a boy falling out of the sky,
Had somewhere to get to and sailed calmly on. |
Despre suferinţă nu greşeau niciodată,
Ei, Vechii Maeştri: ce bine înţelegeau
Rostul ei omenesc; cum are loc
În timp ce altul mănâncă, deschide fereastra sau doar merge apter
înainte;
Cum, în vreme ce bătrânii aşteaptă respectuoşi, pasionaţi
Naşterea miraculoasă, trebuie să fie prin preajmă
Şi nişte copii care n-ar fi vrut să se-ntâmple, patinând
Pe baltă la margine de pădure:
Ei n-au uitat niciodată
Că martiriul cel mai cumplit trebuie dus pân‘ la capăt
Chiar şi-ntr-un colţ, în ungherul necurăţat
Unde câinii îşi continuă viaţa câinească şi calul călăului
Îşi scarpină nevinovatul dos de-un copac.
În Icarul lui Breughel, de pildă: cum întorc toate spatele
Destul de lesne nenorocirii; ţăranul ce ară poate c-a auzit
Un clipocit, strigătul deznădejdii,
Dar pentru el n-a fost un eşec important; soarele lumina
Cum se cuvine picioarele albe dispărând în apa cea verde;
Iar delicata, costisitoarea corabie care desigur o fi văzut ea
Ceva uimitor, un băiat care cade din cer,
Avea de ajuns undeva şi-a navigat, calm, înainte. |
| Wystan Hugh Auden |
traducere de G. Tartler |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
27 feb.
Aci sunt giuvaiere ce-mpart cu dărnicie.
Cristalizate fost-au de mine-n focul vieţii,
Şi-n apa lor răsfrânt-am minunea tinereţii,
Iar de-artă şlefuite sunt azi pentru vecie. |
Here lavishly these jewels among all men I share;
In the high fire of living I crystallised their truth,
And in their depths I mirrored the miracle of youth,
And Art has stroked them gently to make them shine for‘er. |
Făcut-am cea mai aspră şi grea ucenicie,
Dar tot le-am smuls din suflet în faptul dimineţii,
Mai limpezi decât ochii de vis ai frumuseţii,
Şi tot le-am dat, în urmă, nespusă trăinicie. |
Like a devout apprentice I bent and toiled and tried
Till from my soul I plucked them when daybreak is agleam,
And pure were they, yeah, purer than Beauty‘s eyes of dream;
Enduring , too, I made them, forever to abide. |
De-acuma, vârsta poate pecetea să-şi pună
Pe omul de-azi şi mâine, iar moartea să-l răpună.
Aceste nestemate cu apa neclintită, |
Now let Age set its signet upon the man that is
And will be for some time yet – and then let Death set his:
These gems of the first waters, profound and motionless, |
Sfidând a clevetirii pornire omenească,
Şi stând într-o lumină mereu mai strălucită,
Să piară n-au vreodată şi nici să-mbătrânească. |
Defying human meanness and human envious rage
And standing out in ever more brilliant sacredness,
Shall ne‘er be lost to ages, nor bear the stain of age. |
| Alexandru Macedonski |
traducere de Dan Duţescu |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
20 feb.
Had I the heavens‘ embroidered cloths,
Enwrought with golden and silver light,
The blue and the dim and the dark cloths
Of night and light and the half-light,
I would spread the cloths under your feet:
But I, being poor, have only my dreams;
I have spread my dreams under your feet;
Tread softly because you tread on my dreams. |
De aş avea hainele împodobite ale cerului
Cusute cu rază de soare şi de argint,
Albastrele, ştersele şi negrele haine
Ale nopţii, ale luminii şi ale penumbrii,
Aş întinde hainele sub picioarele tale;
Dar eu, săracul de mine, n-am decât vise;
Mi-am întins visele sub picioarele tale.
Calcă uşor, căci păşeşti peste visele mele. |
| William Butler Yeats |
traducere de Ion Pillat |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
13 feb.
Elected Silence, sing to me
And beat upon my whorlèd ear,
Pipe me to pastures still and be
The music that I care to hear. |
Tăcere nobilă, strecoară-ţi tactul şi melodia, gingaş,
în spirele auzului meu, condu-mă negreşit,
în cântece de fluier, spre paşnicul imaş,
fii muzica de care-s etern îndrăgostit. |
Shape nothing, lips; be lovely-dumb:
It is the shut, the curfew sent
From there where all surrenders come
Which only makes you eloquent. |
Buze, nu rotunjiţi cuvinte; amuţiţi de drag:
doar zvonul clopotului vestitor al stingerii de seară,
vuind din spaţiul unde se macerează orice cheag
al sinelui, vă face vorbirea grăitoare, clară. |
Be shellèd, eyes, with double dark
And find the uncreated light:
This ruck and reel which you remark
Coils, keeps, and teases simple sight. |
Ochi, adăpostiţi-vă sub brâul îndoit şi negru.
Aflaţi astfel lucoarea luminii increate:
mosorul, cutele ivite-n faţa voastră menţin integru
văzul, îl înfăşoară, îl mântuie de-ariditate. |
Palate, the hutch of tasty lust,
Desire not to be rinsed with wine:
The can must be so sweet, the crust
So fresh that come in fasts divine! |
Tu, cer al gurii, palat al poftei de savoare;
să nu doreşti să fii stropit şi răsfăţat cu vin:
şi, decât „poate”, vorba „trebuie” să-ţi pară mai îmbietoare,
aidoma dulceţii unei coji de pâine-n post divin. |
Nostrils, your careless breath that spend
Upon the stir and keep of pride,
What relish shall the censers send
Along the sanctuary side! |
Iar uşuraticului vostru suflu, nări pripite,
frânt de-aţâţarea falei, a vieţii ei focoase,
ce-arome de cutremur îi vor trimite
cădelniţele din sanctuare ca prinoase! |
O feel-of-primrose hands, O feet
That want the yield of plushy sward,
But you shall walk the golden street
And you unhouse and house the Lord. |
O, mâini suave ca primula, tălpi ce tânjesc
după velurul din poiana verde,
veţi colinda în schimb un drum împărătesc,
case-ale Domnului fiind, ori aer în care El se pierde. |
And, Poverty, be thou the bride
And now the marriage feast begun,
And lily-coloured clothes provide
Your spouse not laboured-at nor spun. |
Şi-ntruchipează-te mireasă, tu, Sărăcie,
la sărbătoarea nunţii ce tocmai a-nceput,
tu dăruie-i perechii tale o mantie liliachie
la care nimeni n-a tors, nici n-a ţesut. |
| Gerard Manley Hopkins |
traducere de S.G. Dima |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!