27 feb.
„Sonetul nestematelor” de Alexandru Macedonski
| Aci sunt giuvaiere ce-mpart cu dărnicie. Cristalizate fost-au de mine-n focul vieţii, Şi-n apa lor răsfrânt-am minunea tinereţii, Iar de-artă şlefuite sunt azi pentru vecie. |
Here lavishly these jewels among all men I share; In the high fire of living I crystallised their truth, And in their depths I mirrored the miracle of youth, And Art has stroked them gently to make them shine for‘er. |
| Făcut-am cea mai aspră şi grea ucenicie, Dar tot le-am smuls din suflet în faptul dimineţii, Mai limpezi decât ochii de vis ai frumuseţii, Şi tot le-am dat, în urmă, nespusă trăinicie. |
Like a devout apprentice I bent and toiled and tried Till from my soul I plucked them when daybreak is agleam, And pure were they, yeah, purer than Beauty‘s eyes of dream; Enduring , too, I made them, forever to abide. |
| De-acuma, vârsta poate pecetea să-şi pună Pe omul de-azi şi mâine, iar moartea să-l răpună. Aceste nestemate cu apa neclintită, |
Now let Age set its signet upon the man that is And will be for some time yet – and then let Death set his: These gems of the first waters, profound and motionless, |
| Sfidând a clevetirii pornire omenească, Şi stând într-o lumină mereu mai strălucită, Să piară n-au vreodată şi nici să-mbătrânească. |
Defying human meanness and human envious rage And standing out in ever more brilliant sacredness, Shall ne‘er be lost to ages, nor bear the stain of age. |
| Alexandru Macedonski | traducere de Dan Duţescu |