23 dec.
Mine eye hath played the painter and hath stelled
Thy beauty’s form in table of my heart.
My body is the frame wherein ‘tis held,
And perspective it is best painter’s art; |
Ochiul, pe placa inimii mi-a scris,
pictor timid, întreaga-ţi frumuseţe
şi-o rană-i trupu-nconjurând ca-n vis
mirajul perspectivei cu dulci feţe |
For through the painter must you see his skill;
To find where your true image pictured lies,
Which in my bosom’s shop is hanging still,
That hath his windows glazèd with thine eyes. |
că numai pictoru-ar putea afla
adevăratul chip pictat, cel care
în inima-atelier va sta
al cărui geam, privirea ta îmi pare. |
Now see what good turns eyes for eyes have done:
Mine eyes have drawn thy shape, and thine for me
Are windows to my breast, wherethrough the sun
Delights to peep, to gaze therein on thee. |
Vezi, ochii mei li-s ochilor robiţi,
pictează-ai mei şi-ai tăi, vitrai de temple
ţin loc ferestrei mele, străjuiţi
de soarele ce vine să-i contemple. |
Yet eyes this cunning want to grace their art:
They draw but what they see, know not the heart. |
Şi totuşi, ochii spun numai ce văd,
ei nu citesc al inimii prăpăd. |
| William Shakespeare |
traducere de Gheorghe Tomozei |
Publicat de Silvia Velea in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
16 dec.
aş vrea să mă aşez pe marginea trotuarului,
să aştept să se facă noapte la capătul străzii singurătatea
mea de acuma mai are
ceva la fel cu cea din copilărie,
când nu ştiam că trece pentru totdeauna
vremea? nu se poate răscumpăra
cu nimic vremea de atunci? nu mai rămâne
adevărat nici un gest, chiar aşezat
pe stradă cu capul în mâini?
şi lumina, care se spulberă pe obiecte,
şi obiectele se fac frunze,
şi se fac frunze. |
I would like to sit on the edge of the sidewalk
and wait for night to fall at the end of the street.
The loneliness
I now feel resembles still
the loneliness of my childhood,
when I did not know that time
is lost forever. Is there nothing that can redeem
that time? Is there not a single gesture
that remains true, even as I sit in the street,
my head buried in my hands?
The light crumbles on objects,
the objects turn into leaves,
they turn into leaves. |
Publicat de Lucian Velea in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
09 dec.
When thou commandest me to sing it seems that my heart would break with pride; and I look to thy face, and tears come to my eyes.
All that is harsh and dissonant in my life melts into one sweet harmony — and my adoration spreads wings like a glad bird on its flight across the sea.
I know thou takest pleasure in my singing. I know that only as a
singer I come before thy presence.
I touch by the edge of the far-spreading wing of my song thy feet
which I could never aspire to reach.
Drunk with the joy of singing I forget myself and call thee friend
who art my lord. |
Când îmi porunceşti să cânt, îmi pare că mi se frânge inima de mândrie; privesc chipul tău şi lacrimile mă podidesc.
Tot ceea ce în viaţă este colţuros ori fals se topeşte într-o dulce armonie, iar iubirea mea îşi desfăşoară aripi asemeni unei păsări ameţite de bucurie în zborul său deasupra mării.
Ştiu că mi-e primit cântecul. Ştiu că numai ca un izvoditor de vers vin dinaintea ta.
Cu marginea aripei larg desfăşurate, a cântului meu, ţi-ating piciorul pe care altcum nicicând nu l-aş putea atinge.
Beat de bucuria cântecului, uit de mine însumi şi te numesc prieten, pe tine care eşti stăpânul meu. |
| Rabindranath Tagore |
traducere de George Popa |
Publicat de Silvia Velea in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
02 dec.
Those hours, that with gentle work did frame
The lovely gaze where every eye doth dwell
Will play the tyrants to the very same,
And that unfair which fairly doth excel; |
Acele ore care cu nesaţii
au făurit privirea-ţi nepereche,
vor fi tiranii propriei creaţii
şi-o vor sluţi ca pe o mască veche. |
For never-resting time leads summer on
To hideous winter, and confounds him there,
Sap checked with frost, and lusty leaves quite gone,
Beauty o’er-snowed, and bareness everywhere. |
Că timpul mişcător târăşte vara
şi în hidoasa iarnă va s-o-ndrume,
seve-nfrânează cu, de gheaţă, gheara
şi-i frumuseţea ninsă, gol e-n lume. |
Then were not summer’s distillation left
A liquid prisoner pent in walls of glass,
Beauty’s effect with beauty were bereft,
Nor it nor no remembrance what it was. |
Din distilarea verii ne rămâne,
fluid captiv între pereţi de sticlă,
al frumuseţii duh, ajuns fărâme
şi-apoi şi el prelins în marea frică. |
But flowers distilled, though they with winter meet,
Lose but their show; their substance still lives sweet. |
Dar florile ce iernii-i înfrâng casna
doar chipu-şi pierd. Rămâne-le mireasma… |
| William Shakespeare |
traducere de Gheorghe Tomozei |
Publicat de Silvia Velea in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
25 nov.
If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don’t deal in lies,
Or being hated don’t give way to hating,
And yet don’t look too good, nor talk too wise; |
De poţi fi calm când toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar când omenirea
Nu crede, dar să-i crezi şi ei cumva;
S-aştepţi, dar nu cu sufletul la gură;
Să nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
Să nu răspunzi la ură tot cu ură,
Dar nici prea bun să pari, nici prea-nţelept; |
Continuare »
Publicat de Silvia Velea in Paralele, Poezie, Traduceri
1 comentariu - Comenteaza! Recomanda!
18 nov.
Thou hast made me endless, such is thy pleasure. This frail vessel thou emptiest again and again, and fillest it ever with fresh life.
This little flute of a reed thou hast carried over hills and dales,
and hast breathed through it melodies eternally new.
At the immortal touch of thy hands my little heart loses its limits
in joy and gives birth to utterance ineffable.
Thy infinite gifts come to me only on these very small hands of
mine. Ages pass, and still thou pourest, and still there is room to fill. |
Fără de moarte m-ai făcut, asemeni bucuriei tale.
Vasul acesta plăpând tu îl goleşti iarăşi şi iarăşi şi necontenit îl umpli cu viaţă neîncepută.
Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cântece nepieritoare.
La atingerea nemuritoare a mâinilor tale, inima ea firavă îşi pierde ţărmurile în bucurie şi naşte cuvântul de negrăit.
Prin mâinile mele nevrednice îmi vin nesfârşitele tale daruri.
Vârstele trec şi tu torni mereu, şi încă să umpli mai este loc. |
| Rabindranath Tagore |
traducere de George Popa |
Publicat de Lucian Velea in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!