| Oh what can ail thee, knight-at-arms, Alone and palely loitering? The sedge has withered from the lake, And no birds sing. |
„Ce suferinţă, cavaler în zea. Te face, palid, să te pierzi? În lac rogoz şi trestii s-au uscat, Cu păsări nu te mai dezmierzi. |
| My heart aches, and a drowsy numbness pains My sense, as though of hemlock I had drunk, Or emptied some dull opiate to the drains One minute past, and Lethe-wards had sunk: ‘Tis not through envy of thy happy lot, But being too happy in thine happiness, – That thou, light-winged Dryad of the trees, In some melodious plot Of beechen green and shadows numberless, Singest of summer in full-throated ease. |
Mi-i somn în simţuri… Inima mă doare Şi pare-se cucută doar şi opiu De-o clipă c-am băut cu însetare; M-afund în Lethe, de neant m-apropiu. Nu pizmuindu-ţi neamu-n aste ore, Ci-n fericirea ta prea fericită, Driada-n crâng, cu aripi jucăuşe, În melodii sonore, Prin fagii verzi, de umbre-nvăluită, Cânţi vara din cu drag umflată guşe. |
| I shall forget you presently, my dear, So make the most of this, your little day, Your little month, your little half a year, Ere I forget, or die, or move away, |
Presimt c-am să te uit curând, iubite. Profită deci de scurta-ţi dimineaţă, de anii-ţi iuţi, de lunile-ţi grăbite, până mă mut din zonă – ori din viaţă. |
| And we are done forever; by and by I shall forget you, as I said, but now, If you entreat me with your loveliest lie I will protest you with my favorite vow. |
Adio bucurii şi suferinţe. Am să te uit. (Vezi supra.) Dar ‘nainte, vrăjeşte-mă cu dulci făgăduinţe, iar eu voi riposta cu jurăminte. |
| I would indeed that love were longer-lived, And vows were not so brittle as they are, But so it is, and nature has contrived To struggle on without a break thus far, |
Mi-ar fi plăcut să fac ce-mi zise gura, şi-amorul să-mi dureze cât destinul. Dar vezi, aşa ne-a rânduit natura, să treacă omul, nu să treacă chinul. |
| Whether or not we find what we are seeking Is idle, biologically speaking. |
Şi dacă ne-mplinim după speranţă e biologic fără importanţă. |
| Edna Saint Vincent Millay | traducere de Paul Abucean |
| I went to the Garden of Love, And saw what I never had seen: A Chapel was built in the midst, Where I used to play on the green. And the gates of this Chapel were shut, And `Thou shalt not‘ writ over the door; So I turn‘d to the Garden of Love, That so many sweet flowers bore, And I saw it was filled with graves, And tomb-stones where flowers should be: And Priests in black gowns were walking their rounds, And binding with briars my joys and desires. |
Am fost în Grădina Iubirii Şi-am văzut ce nicicând n-am văzut: O capelă zidită în iarba Unde mă jucam la-nceput. Şi pe poarta închisă-a capelei Era-nscrisul „Să nu…” şi „Să nu…” Şi atunci m-am întors în grădina Ce flori minunate avu. Plină-i acum cu morminte Şi pietre, unde altcândva flori Şi preoţi în negre vestminte Cu mohor îmi legau orice dor. |
| William Blake | traducere de G. Tartler |
| – „Ce te legeni, codrule, Fără ploaie, fără vânt, Cu crengile la pământ?” – „De ce nu m-aş legăna, Dacă trece vremea mea! Ziua scade, noaptea creşte Şi frunzişul mi-l răreşte. Bate vântul frunza-n dungă – Cântăreţii mi-i alungă; Bate vântul dintr-o parte – Iarna-i ici, vara-i departe. Şi de ce să nu mă plec, Dacă păsările trec! Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele, Ducând gândurile mele Şi norocul meu cu ele. Şi se duc pe rând pe rând, Zarea lumii-ntunecând, Şi se duc ca clipele, Scuturând aripele, Şi mă lasă pustiit, Veştejit şi amorţit Şi cu doru-mi singurel, De mă-ngân numai cu el!” |
„Why do you wail, o forest trees, Forest, without rain or breeze, Your branches ill at ease?” „How indeed should I not wail When the hours of summer fail! Nights grow longer, days get short, On my branches few leaves caught, And the winds with bitter sword Drive my chorister abroad; Autumn winds that forest flay, Winter near, spring far away. How indeed should I not groan When my singing birds have flown, And across the frozen sky Flocks of swallows hurry by, And with them my fancies fly Leaving me alone to sigh; Hurry on as time in flight Turning day half into night, Time that o’er the forest rings With a fluttering of wings… And they pass and leave me cold, Nude and shivering and old; For my thoughts with them have flown, And with them my gladness gone!” |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |
| My mother bore me in the southern wild, And I am black, but O, my soul is white! White as an angel is the English child, But I am black, as if bereaved of light. |
Măicuţa-n sudul crâncen mi-a dat viaţă, Şi-s negru, dar la suflet, crin curat! Copilul de englez e alb la faţă, Eu, negru: de lumină par furat. |
© 2026 blog.ro-en.ro