Arhiva categoriei 'Limba română'

10 feb.

România pe scurt 2009

Institutul Cultural Român continuă cursurile intitulate „România pe scurt”, destinate străinilor care doresc să înveţe limba română din necesitate sau de plăcere. Cursurile sunt pentru toate nivelurile, de la începători la avansaţi. Grupele sunt formate din 8-10 cursanţi. Durata este de 2 luni – 36 de ore de curs (în zilele de marţi şi joi, cu începere de la ora 6.30 PM până la 8.30 PM). Cursurile se desfăşoară la Liceul „Alexandru Vlahuţă“, Str. Şcoala Floreasca nr. 5 (zona Calea Dorobanţi).

Continuare »

09 feb.

a zăcea

Verbul a zăcea se referă în egală măsură la o poziţie a corpului fizic, dar şi la o stare mentală care presupune lipsa de ocupaţie sau oboseala; în această accepţie, stabileşte sinonimie cu „a sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ” sau cu „a fi doborât”. Pe de altă parte, termenul poate face referire o boală grea, mai mult decât atât, chiar la moartea fizică a unei persoane, la aşezarea într-un mormânt. În oricare dintre aceste situaţii, verbul acesta denumeşte o suferinţă extremă, care pare să ceară repaos absolut, chiar pe cel definitiv. Se asociază, referindu-se şi la sentimente, calităţi, idei sau defecte, cu ascunderea sau cu latenţa, ori cu părăsirea – dacă e vorba de inanimate, mai ales. Dicţionarele precizează minunate sinonime regionale precum a boli, a piroti, a gogi, a zălezi, a târomi, sau nepreţuitele a tânji şi a lâncezi.

Continuare »

09 feb.

Creier măcelăresc

Meniu cu „stil” :)

macelaresc

05 feb.

DOOM 2: bluziţă – boare

* bluzíţă este un substantiv feminin diminutival, cu genitiv-dativul articulat bluzíţei şi pluralul bluzíţe; cuvântul se alătură mai rar folositului bluzuliţă (existent anterior)

* BMW e denumirea unei mărci de automobile; pronunţia recomandată este beemvé, iar substantivul neutru se articulează BMW-ul şi are pluralul BMW-uri

* boácănă apare notat în registrul familiar, substantiv feminin cu genitiv-dativul boácănei şi pluralul boácăne; cuvântul denumeşte gesturi sau fapte „care vădesc lipsă de inteligenţă; absurde; stupide; prosteşti”

* board este un anglicism cu pronunţia bord, substantiv neutru cu pluralul boarduri

! boáre, substantiv feminin, primeşte în noul dicţionar formă de genitiv-dativ: boárei

02 feb.

a împiedica

Am avut întotdeauna impresia că verbul a împiedica este un derivat al substantivului piedică. DEX-ul indică însă la etimologie „lat. impedicare”, lucru ce are după părerea mea implicaţii psihologice, oferind şi un soi de explicaţie despre obiceiurile noastre de naţie. Că nu te joci cu moştenirea, ci te conformezi!

Continuare »

29 ian.

DOOM 2: blindat – bluff

* blindát apare în DOOM2 ca substantiv masculin nou, cu pluralul blindáte

* blíster este un substantiv neutru cu pluralul blístere, denumind o „carcasă de plastic transparent, lipsită de carton, în care se ambalează unele mărfuri”

* blocstárt e un neutru cu pluralul blocstárturi, care înseamnă „dispozitiv ce serveşte alergătorilor pentru luarea startului în cursele de viteză”; explicaţia am găsit-o cu greu în variante mai vechi de dicţionar, alături de o ortografiere folosind cratima

! bluejeans a pătruns la noi din limba engleză, varianta ortografică anterioară fiind blue-jeans; în afară de noua grafie, sunt precizate şi două variante de pronunţie engl. blugínz şi rom. blugíns; substantivul neutru are numai formă de plural

! bluff vine din aceeaşi zonă, ca substantiv neutru cu pluralul bluffuri, dar cu o altă variantă grafică (anterior avea un singur f) şi altă pronunţie – blaf

© 2026 blog.ro-en.ro