Arhiva categoriei 'Limba română'

02 apr.

DOOM 2: boy – brainstorming

* boy este un anglicism, substantiv masculin cu articulare românească bóy-ul; pluralul este iarăşi un hibrid – bóy cu articularea bóy-i [pronunţat bó-iĭ]; conform dicţionarelor explicative, termenul are două accepţii „servitor indigen din colonii; liftier (în hoteluri)” sau „dansator dintr-un ansamblu de music-hall”

* a bracá apare ca verb nou, cu indicativul prezent el/ei bracheáză – persoana I nu este menţionată, dar pare să fie eu brachéz; termenul este un franţuzism care înseamnă „a îndrepta un obiect către un punct”, folosit mai ales în sfera tehnică – „a orienta roţile directoare ale unui automobil pentru a vira sau a înclina comenzile unui avion pentru viraj”

* brad-négru (-ne-gru) / brad-róşu (molid) sunt menţionate împreună, precizându-se că este vorba despre substantiv masculin cu pluralul brazi-négri / brazi-róşii

* Bráhma – substantiv propriu masculin, nume al unei zeităţi – intră, în sfârşit, în cartea de căpătâi a unui popor care a dat lumii pe Eliade şi pe Eminescu, etern îndrăgostiţi de misterul indic; cuvântă se adaugă mai vechiului feminin acceptat Bráhma care e o „rasă de găini”… Din aceeaşi familie lexicală, !brahmán primeşte ceva modificări în declinare: forma de masculin funcţionează atât ca adjectiv, cât şi ca substantiv, cu pluralul brahmáni, în timp ce femininul brahmánă/brahmáne are doar valoare adjectivală. Adăugăm la acestea *Brahmáne (scrieri indiene), substantiv propriu feminin care are numai formă de plural.

* brain drain, pronunţat bréĭndreĭn, este un substantiv provenit din engleză, care denumeşte „emigrarea în masă a savanţilor europeni spre Statele Unite ale Americii şi Canada”; termenul mi se pare extrem de plastic şi ciudat metaforic prin asocierea neaşteptată. Dintr-o altă dimensiune (mai constructivă pentru noi), găsim în terminologia psihologiei *brainstorming, pronunţat bréĭnstorming, substantiv neutru ce dă nume unei „tehnici de stimulare dirijată a creativităţii individuale şi mai ales a unor indivizi organizaţi în grupe”.

30 mart.

a predestina

A predestina este un verb pe care fiinţa mea modernă, superficială şi lipsită de fineţe în receptarea subtilităţilor, îl asimilează – într-o primă accepţie nenuanţată – tragediei greceşti. Termenul este cantonat undeva în sfera superstiţiilor şi a creaţiei folclorice, şi se referă la divinitate şi destin, subliniind o hotărâre anterioară a sorţii cuiva, stabilind sinonimie cu menirea şi ursirea. Cel mai drag dintre echivalente îmi este însă a hărăzi, care mi se pare mie că presupune, într-un fel implicit şi obligatoriu, ideea de har (lucru ce schimbă definitiv nuanţa exterioară şi invazivă, abuzivă, silnică a cuvântului). La fel, a soroci îl presupune pe soroc – timp al împlinirii, al întregirii, al desăvârşirii. Iar preferinţa pentru ele se naşte din faptul că îmi repugnă oarecum ideea de pre-stabilire, de pre-determinare, cea care nu prea lasă drum de ales şi posibilitate de înlăturat…

Continuare »

26 mart.

DOOM 2: bou-de-baltă – box-office

! bou-de-báltă este un substantiv masculin ce denumeşte în registrul popular fie un bâtlan, fie un gândac; cuvântul compus primeşte, pe lângă pluralul deja acceptat bói-de-báltă, şi forme accentuate: bóul-de-báltă/bóii-de-báltă. Din aceeaşi familie lexicală şi cu aceleaşi înnoiri, remarcăm !bou-de-máre (peşte) cu articularea bóul-de-máre şi pluralul boi-de-máre/bóii-de-máre.

! bourél apare în două accepţii, ambele cu modificări subtile; adjectivului masculin îi este precizată silabaţia (bo-u), pluralul bouréi, dar şi femininul boureá/bouréle. Ca substantiv, !bourél are doar masculin, cu pluralul bouréi, denumind „un bou mic, melc”

! bovidéu este un substantiv neutru, care până acum exista numai în varianta de plural – bovidée; termenul numeşte „o familie de mamifere rumegătoare: bovinele, ovinele, caprinele etc.”

* bóxer e o rasă de câine, substantiv masculin cu pluralul bóxeri

* bóx-office păstrează pronunţia din varianta originală [office = ofis], fiind la noi substantiv neutru cu articularea bóx-office-ul; înseamnă „ansamblul încasărilor realizate de un film sau o piesă de teatru, o carte etc.”

23 mart.

a dărui

Unul dintre cele mai extraordinare lucruri de care oamenii sunt capabili este acela de a dărui. Verbul are ca primă explicaţie sinonimia cu a da în dar ceva cuiva şi cu a face un dar cuiva, două acţiuni prin excelenţă creative şi benefice. Atunci când sensul sintagmei se extinde, iar implicaţiile darului cresc, având o mai puternică relevanţă, conotaţiile încep să facă referire la însemnătatea pe care gestul îl are pentru cel căruia i se oferă darul; se foloseşte verbul cu sensul de a cinsti pe cineva cu ceva, a acorda cuiva ceva, a înzestra pe cineva cu ceva sau a dota, moment în care primitorul fie primeşte dovada stimei de care se bucură, fie primeşte cele necesare pentru a-şi începe viaţa sub cele mai bune auspicii. Venind vorba de bani, există obiceiul de a dona pentru ca lucrurile în care credem sau în care ne regăsim interesele să poată demara sau merge înainte. Poate cel mai apropiat, din punct de vedere semantic, este a oferi, care mi se pare că are, în plus, legătură cu ofranda religioasă, văzută ca obligativitate şi necesitate. Iar cea mai complexă şi mai dificilă dimensiune a termenului este cea reflexivă, care presupune dăruire de sine, care presupune pe a se consacra, a se dedica, a se face pe sine dar.

Continuare »

19 mart.

DOOM 2: a se bosumfla – Bouarul

! a se bosumflá trece în clasa verbelor reflexive, cu indicativul prezent el/ei se bosúmflă; termenul funcţionează în registrul familiar şi înseamnă „a-şi manifesta supărarea încruntându-se şi strângând buzele”, având etimologie necunoscută, cu sinonimul a se îmbufna. Deşi nu fac obiectul DOOM-ului, foarte frumoase şi expresive sunt regionalismele a se drâmboi, a se bârzoia prin Bucovina, a se dăbălăza în Transilvania şi Maramureş, a se îmbonţa în Oltenia şi Banat, a se răzbuza în Muntenia. Aceeaşi trecere în categoria reflexivelor se petrece şi cu *a se boşorogí, cu indicativul prezent el se boşorogéşte, imperfectul el se boşorogeá şi conjunctivul prezent el să se boşorogeáscă.

* boşimánă este numele limbii vorbite de boşimani/boşimane (substantive şi adjective deja cunoscute); substantivul feminin are genitiv-dativul boşimánei

* botoşél, sinonim al lui botoş şi sinonim al lui papucel, substantiv masculin cu pluralul botoşéi şi articularea botoşéii

! botróş primeşte două silabaţii acceptate bo-troş/bot-roş; substantivul masculin are pluralul botróşi şi articularea botróşii; „pasărea cântătoare cu ciocul foarte scurt, cu pene roşii închise pe piept, negre pe cap, cenuşii pe spate şi albe la coadă” are drept sinonime regionale pe căldăraş, domnişor, lugaci, pasăre-domnească

* Bouarul este numele unei constelaţii; substantivul propriu masculin vine de la popularul bouár/bouári – „păstor de boi”

17 mart.

Învăţaţi limba română în România!

În perioada 12 iulie – 2 august 2009, Institutul Cultural Român organizează cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cetatea transilvană de secol XII – Braşov. Spaţiu multicultural, Braşovul (Corona, Kronstradt, Brassó) are renumele unui mare centru comercial medieval, dar şi al unui „bastion“ cultural şi academic, precum şi al locului în care a izbucnit scânteia primelor revolte anticomuniste româneşti.

Programul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania“ din Braşov, Muzeul „Casa Mureşenilor“, Grupul de Iniţiativă Locală „Corona“, Biblioteca Judeţeană Braşov.

Continuare »

© 2026 blog.ro-en.ro