Dintre toate verbele limbii române, a deveni are o particularitate morfologică unică: este singurul verb prin excelenţă copulativ. Mai simplu spus: nimeni nu poate deveni; trebuie să se precizeze ce anume devine. Îl presupune în acelaşi timp, paradoxal, şi pe a începe, dar şi pe a ajunge să fie ceva. Presupune ca obligatoriu nu numai traseul de parcurs (adică schimbarea, transformarea, prefacerea, preschimbarea, modificarea), dar şi existenţa fără dubiu a punctului terminus – finalul devenirii. Principiul fundamental este, prin urmare, imperativul schimbării, structurale sau superficiale (asta e alegerea noastră, presupun, pentru că verbul acoperă şi pe a căpăta altă formă, şi pe a căpăta alt conţinut). Sinceră să fiu, am impresia că aici e breşa în plan faptic: planul devenirii, mental sau fizic, îl stabilim noi. Nimeni nu devine altceva decât ceea ce hotărăşte singur, ceea ce alege să fie, întrucât singurul lucru pe care îl putem controla este înlăuntrul nostru. De-asta au importanţă gesturile mărunte care îi lovesc pe alţii. Chiar dacă unele dintre ele nu sunt intenţionate, dacă există, înseamnă că e voinţă adâncă în ele, deşi inconştientă. Iar dacă ies la suprafaţă, înseamnă că răul e deja acolo, iar neglijarea lui nu face decât să adâncească prăpastia. Tocmai de-asta, nu spun că e uşoară treabă povestea asta cu a stăpâni ce e în noi. Dimpotrivă, este cel mai greu lucru pe care îl avem de făcut în zilele ce ne sunt date.

Continuare »

* break – în prima sa accepţie – este un anglicism care denumeşte un tip de automobil; substantiv neutru se pronunţă brec şi are pluralul breakuri – cu pronunţia brécuri şi silabaţia brea-kuri

! break/brec – în cea de-a doua accepţie (cu aceeaşi origine şi aceeaşi pronunţie ca şi omonimul lui); substantivul neutru se foloseşte în tenis şi are pluralul breakuri/brécuri

! breakfast este un alt anglicism cu pronunţia brécfăst, substantiv neutru cu pluralul breakfasturi

! breáza e un dans cu formă feminină articulată, cu genitiv-dativul brézei; termenul vine de la numele localităţii *Breáza, substantiv propriu feminin – nou introdus în normă

! breteá primeşte doar câteva lămuriri suplimentare din punct de vedere semantic – „fâşie de susţinere la îmbrăcăminte, ramificaţie rutieră”; în rest, flexiunea este neschimbată femininul breteáua, genitivul bretélei şi pluralul bretéle/bretelele

Poate lucrul care m-a surprins cel mai mult învăţând lingvistica, a fost arbitrarul numelor pe care le au lucrurile. Pentru cei care nu şi-au bătut capul cu aşa materie în şcoli (de mare bătaie de cap aţi scăpat!), trebuie spus faptul că, după toate probabilităţile, numele lucrurilor au fost date la întâmplare, posibil de către indivizi mai creativi, iar procesul a avut la bază pura necesitate (presupun că nu se putea spune „aia” la toate). Misterul numelor este lămurit în Biblie, efortul denominativ aparţinând în parte lui Dumnezeu, în parte lui Adam. Precizarea mi se pare că este chiar un motiv în plus să validăm ipoteza lingvistică precizată la început: acolo unde omul nu are explicaţie, e loc de miracol biblic. Prin urmare, felul în care numim masa „masă” si casa „casă” e o pură întâmplare. Darul lăsat moştenire de Adam este, însă, la îndemâna noastră, pentru că ne exercităm acest drept în fiecare zi. A numi înseamnă a pune sau a da cuiva un nume. Acesta poate avea chiar forma unui calificativ sau a unei porecle, cu scopul de a intitula, a boteza.

Continuare »

* Brándenburg intră ca noutate (nume de loc), substantiv propriu neutru ce denumeşte un land al Germaniei; celebra poartă care se cheamă astfel este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Berlinului şi ale ţării

* brandy este un anglicism care păstrează pronunţia bréndi; substantivul neutru primeşte însă articulare românească – brandy-ul şi pluralul brandy-uri, atunci când are sensul de „sorturi, porţii”

! braţétă nu mai este privit drept substantiv feminin, aşa cum era menţionat în vechile norme; cuvântul nu mai funcţionează decât în locuţiunea adverbială „la braţetă”; în limbaj familiar găsim expresii precum „a merge cu cineva (sau a lua pe cineva) la braţetă”

! brấnză de iépure este una dintre acele descoperiri care îmi încântă plimbările prin DOOM; expresia este una populară şi semnifică un „lucru imposibil”; anterior era un substantiv feminin obţinut prin alăturare cu cratimă, dar astăzi este o structură alcătuită din substantiv feminin + prepoziţie + substantiv masculin. Un alt compus din aceeaşi familie de cuvinte este !brấnză-n-stíclă, un termen care numeşte o „persoană zgârcită”; în varianta nou, termenul e fie de gen masculin, fie de gen feminin, cu genitiv-dativul lui brấnză-n-stíclă şi pluralul brấnză-n-stíclă.

! a se brânzí face parte dintre verbele ce trec în clasa reflexivelor, cu indicativul prezent se brânzéşte, imperfectul se brânzeá şi conjunctivul prezent să se brânzeáscă

Trebuie să angajeze pe cineva care nu face excepţii de la corectitudine

Verbul a posti are două dimensiuni fundamentale. Înseamnă, mai întâi, „a respecta posturile prescrise de biserică, a se abţine de la alimente interzise”, a ţine post deci, iar apoi, printr-un soi de ironizare, acoperă orice răbdare de foame, nemâncare sau flămânzire din sărăcie. Mai mult chiar, prin extindere de sens, verbul lămureşte, nediferenţiat, pe „a se abţine de la ceva, a duce lipsă de ceva”. Extrem de frumos îmi sună sinonimul a ajuna, sau expresiile ca mâncare de post, a nu mânca de frupt, şi mai cu seamă minunatele mare cât o zi de post (cu referire la lucruri care par să nu se mai termine ori nu ne fac plăcere) sau nu lipseşte martie din post – trântită cuiva care-i nelipsit dintr-un loc unde-i rost de ceva profit (tot mă-ntreb, ce-are postul cu profitul?).

Continuare »