Una dintre cele mai interesante experienţe „de dicţionar” pe care le-am încercat a fost cea legată de verbul a certa. L-am căutat într-o doară, fără mari intenţii de a dezvolta un subiect oarecum neplăcut, însă definiţiile găsite mi-au stârnit o curiozitate reală: cuvântul acesta are incredibil de multe sinonime, cele mai multe dintre ele în registru popular-familiar şi regional. Începând cuminte cu explicaţiile, notez „a se lua la ceartă cu cineva, a discuta cu glas ridicat, cu aprindere”, „a face (concomitent) schimb de vorbe de ocară” sau chiar mai mult, „a rupe relaţiile de prietenie, a se învrăjbi cu cineva, a se supăra”. Există apoi expresii care reflectă ieşirea din matca legilor scrise sau nescrise ale vremurilor, precum „a fi certat cu morala” (a se abate sistematic de la principiile de etică), ori „a fi certat cu justiţia” (a nesocoti legile în mod repetat); mai interesante mi se par cele ironice, de genul „certat cu bunele maniere” sau „certat cu apa şi săpunul”. Sunt des folosite sinonimele a se ciorovăi, a se ciondăni, iar pentru registrul popular – a se bălăbăni, a se gâlcevi, a se sfădi. Cu nuanţă învechită şi regională, răsar, din substantivul pricină, a se pricinui si a se pricini, iar dintr-un obicei prost – a pârî. Am găsit şi cuvinte care s-au retras de multă vreme de pe scena lingvistică, precum a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, a probozi, a stropoli, a toi. Există, bineînţeles, variante folosite în limbajul oficial (a admonesta, a apostrofa, a moraliza, a mustra) sau în cel familiar (a dojeni, a dăscăli, a muştrului, a săpuni, a scutura). Şi, dacă vreţi, putem preciza în câte feluri se ceartă oltenii: a se rohoti, a docăni; bănăţenii: a vrevi; sau bucovinenii: a moronci, a putui. Fără umbră de îndoială, campionii sunt moldovenii, care se tolocănesc, se mogorogesc, se smotresc, se cârcotesc, se beştelesc, se ocărăsc, se sfădesc, se suduie şi se oropsesc. Cu mare spor şi – să recunoaştem – cu o inventivitate lingvistică de invidiat.

Continuare »

! canal ne simplifică teribil existenţa, rămânând unul singur, şi cu doar o formă de plural indiferent de accepţie; trăiască (deci) canale!

! candíd / cándid urmează aceeaşi lege a minimului efort, aşa că vorbitorul poate să opteze pentru oricare dintre cele două variante accentuale; observaţia este valabilă pentru toate formele – pluralul candízi/cándizi şi femininul candídă/cándidă – candíde/cándide

* canísă este un substantiv feminin cu genitiv-dativul canísei şi pluralul caníse; termenul denumeşte o „crescătorie de câini” şi câştigă în faţa lui caníşă, deşi acesta din urmă este mai aproape de etimonul francez caniche

* cannellóni intră din bucătăria italiană (un soi de paste-rulou, din câte am priceput), substantiv masculin cu formă numai pentru plural

* cantábric (ştiaţi, nu ştiaţi, eu acum am aflat pentru prima dată că există, spre ruşinea mea) este un adjectiv masculin cu pluralul cantábrici şi femininul cantábrică-cantábrice; din câte am putut să mă lămuresc, se referă la o regiune din nordul Spaniei, cu mare, ceva munţi, şi ce-i mai trebuie ca să constituie atracţie turistică, inclusiv celebra Peşteră Altamira (Despre care auzisem multe… bine că m-am trezit şi eu!)

Verbul a descumpăni m-a surprins în primul rând prin profunzimea semantică pe care o are. Înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă echilibrul sufletesc sau a-şi pierde echilibrul moral ori mental”; ceea ce mi se pare un lucru foarte serios, la care trebuie meditat. Este, în principiu, afectat tot sistemul de repere pe care fiecare dintre noi şi-l construieşte pentru a se putea descurca în lume şi pentru a se putea înţelege pe sine. Echivalenţele stabilite cu a dezorienta, a dezechilibra, a deconcerta, a dezaxa şi a zăpăci vorbesc de la sine.

Continuare »

* Cameră este denumirea generic recunoscută pentru Camera Deputaţilor; substantivul feminin are genitiv-dativul Camerei şi pluralul Camere; DOOM-ul nu precizează, dar pluralul se poate folosi numai cu referire la ambele instituţii parlamentare (deci şi la Senat), motiv pentru care aş sesiza o oarece incongruenţă în paradigma cuvântului…

! camionáj rămâne fără plural, camionáje ieşind din uz; nu că singularul ar fi extrem de des folosit, dar atunci când apare, înseamnă fie „transport (de mărfuri) cu camioanele”, fie „întreprindere, serviciu care face astfel de transporturi”

* campus, substantiv neutru cu pluralul campusuri, este definit de noua normă ca „ansamblu universitar”; în afară de faptul că explicaţia este departe de a fi lămuritoare şi completă (ne putem edifica prin consultarea documentelor explicative), îmi apare evident faptul că structura „campus universitar” este pleonastică…

* canábis apare ca substantiv neutru cu o singură specificaţie de sens – „drog”

* canadiancă intră în dicţionare cu referire strictă la persoane feminine (spre deosebire de canadiană – persoană sau haină); substantivul are genitiv-dativul canadiencei şi pluralul canadience

Verbul a noroci face parte dintre cele foarte rar folosite în limba română, probabil pentru că termenul de la care se formează, noroc, este prea larg utilizat şi intră în atâtea combinaţii lingvistice expresive. Însă, căutându-l şi temându-mă că DEX-ul nu-mi va fi de mare folos, am descoperit că mă înşelasem; este destul de bine reprezentat acolo, iar numărul de sinonime este impresionant.
Prima observaţie a fost aceea că aria sa de răspândire este registrul popular şi familiar, lucru pe care l-am găsit parţial justificat de conotaţia folclorică, de superstiţie, pe care o are cuvântul. Pentru că ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost faptul că, în ciuda credinţei unora dintre noi că norocul înseamnă bunăstare financiară, verbul acesta se leagă de două noţiuni prin excelenţă metaforice şi filozofice: fericirea şi predestinarea. Cea dintâi explicaţie dată este echivalentă cu „a face pe cineva fericit” sau „a aduce cuiva noroc”, insistând apoi pe „a ferici”, „a deveni fericit”, „a avea norocul, fericirea să…”. Cea de-a doua dimensiune se referă la aranjamente stelare şi este extrem de bogată în sinonime: „a ursi”, „a meni”, „a hărăzi”, „a sorti”, „a (pre)destina”, „a hotărî”, „a rândui”. Iar când lucrurile nu vin de la sine sau cum ne-am fi dorit noi, se poate apela la vrăji, prestabilind viitorul, verbul folosit fiind acelaşi. În ultimă instanţă, cele trei concepte, care pot funcţiona perfect independent unul de altul, dau cele mai bune rezultate când se ţin de mână: destinul e obligat să-ţi fie favorabil, că de-asta e al tău şi nu al vecinului, iar norocul te-ar putea ajuta să ţi-l împlineşti, adică să-ţi găseşti fericirea. Dar, aşa cum spune înţelepciunea populară, norocul ţi-l poţi găsi sau ţi-l poţi ocoli.

Continuare »

Şi dacă nu vine?…