Cel puţin la prima vedere

Verbul a (se) entuziasma se lămureşte prin „a fi sau a face pe cineva să fie cuprins de entuziasm”, explicaţie ce acoperă atât starea interioară, cât şi o posibilă sursă exterioară, dând nume acestui sentiment puternic, copleşitor şi molipsitor. Sinonimele sunt destul de variate şi au o gamă amplă de grade de intensitate, pare-se, întrucât se referă fie la sensul propriu – a (se) antrena, fie la cel figurat, făcând frumos trimitere la suflet – a (se) însufleţi, a (se) anima, a (se) pasiona, ori la emoţie – a (se) încălzi, a (se) aprinde, a (se) înflăcăra, a (se) învăpăia.

Continuare »

* date apare ca noutate în DOOM2, substantiv feminin plural, cu sinonimul „informaţii”

* a se datora funcţionează alături de forma învechită a se datori – cu sensul de „a avea drept cauză”, deci diferit de mai vechiul a datora/datori „a avea o datorie materială sau morală”); formele sunt identice cu ale acestuia din urmă, numai că noul verb este reflexiv – indicativul prezent este se datorează/datoreşte, imperfectul se datora/datorea, conjunctivul prezent să se datoreze/datorească, iar gerunziul datorându-se/datorindu-se

! dayác apare ca adjectiv şi substantiv masculin, cu pluralul dayaci şi femininul dayacă-dayace; termenul se referă, probabil, la o „populaţie băştinaşă din Borneo”, aşa cum am găsit în alte surse. Din aceeaşi familie lexicală, se introduce *dayacă (limbă), substantiv feminin cu genitiv-dativul dayacei.

! a dăinuí (dăi-nu-i) îşi modifică formele (pe ici, pe acolo, prin părţile esenţiale); avem deci indicativ prezent el dăinuie, imperfectul el dăinuia şi conjunctivul prezent el să dăinuie. Lucru pe care îl găsesc în mod special isteţ este faptul că nu mai e dat indicativul prezent pentru persoana I, deşi anterior avea precizate două variante acceptate – eu dăinuiesc/dăinui… Observând formele acceptate de noua normă, nu pot decât să deduc faptul că azi, şi de-a pururea-n vecie – eu dăinui!

! a dăngăni lucrează însă după legea compensaţiei – scoatem dintr-una, punem în alta; prin urmare, el dăngăneşte/dăngăne la indicativ prezent, dăngănea la imperfect şi să dăngănească/dăngăne la conjunctiv prezent; eu nu doresc, mulţumesc!

Verbul a (se) amăgi înseamnă, în primul rând, „a lua un neadevăr drept adevăr”. Şi de la această idee, merge pe două coordonate: pornind de la neadevărul venit din afară, al altora care „spun minciuni”, ori de la cel născut în noi înşine. Prin urmare, sinonimele pot avea dublă valenţă, tranzitivă şi reflexivă: a (se) înşela, a (se) păcăli, a (se) minţi. Extrem de surprinzător mi s-a părut antonimul indicat de dicţionare – a dezamăgi. Căci din ce-am spus până acum despre a amăgi, nu-mi sare în ochi vreo conotaţie pozitivă. Deci antonimul unui negativ e tot negativ? O fi bună dezamăgirea ori amăgirea atunci?

Metodele prin care se realizează amăgirea unora de către alţii sunt extrem de diverse, iar efectul este cu atât mai reuşit cu cât inventivitatea este mai mare. Dicţionarele vorbesc despre recurgerea la mijloace necinstite, despre promisiuni false, despre minciuni profitând de încrederea cuiva. Însă una dintre cele mai interesante trimiteri ale termenului se referă la dimensiunea magică a vieţii, apărând astfel sinonime ca – a atrage, a îmbia, a ispiti, a ademeni, a momi, a seduce, a tenta, a vrăji, a fermeca, ori mai vechile a aromi şi a năpăstui (care include şi rezultatul concret, lipsit de echivoc).

Continuare »

* dance este un anglicism ce denumeşte un tip comercial de muzică, cu pronunţia dens şi silabaţia dan-ce; substantivul neutru se articulează dance-ul (pronunţat densul). Din aceeaşi familie, îl găsim pe !dancing „local de petrecere unde se dansează”, substantiv neutru căruia i se schimbă pronunţia – densing (anterior era dansing), cu pluralul dancinguri.

! dandy revine la forma etimologică (dispare varianta dandi), anglicism pronunţat dendi, substantiv masculin cu pluralul dandy şi articularea dandy-ul/dandy-i

! dansant este adjectiv masculin (în norma veche intra la neutre) cu pluralul dansanţi şi femininul dansantă-dansante

! daravelă/daraveră acceptă acum ambele variante (anterior era preferat cel de-al doilea); termenul funcţionează în registrul arhaic, popular şi familiar, substantiv feminin cu genitiv-dativul daravelei/daraverii şi pluralul daravele/daraveri; în ceea ce priveşte semnificaţia, înţelegem „afacere, belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, nevoie, pacoste, pocinog”, dar şi o foarte surprinzătoare utilizare argotică referitoare la „organ sexual”

* dare de mână (bogăţie) este o locuţiune substantivală nouă (anterior funcţiona în registrul argotic) de gen feminin, cu genitiv-dativul dării de mână. Din aceeaşi familie, !dare de seamă (raport) îşi modifică valoarea morfologică (din substantiv + prepoziţie + substantiv) în locuţiune substantivală de gen feminin, cu genitiv-dativul dării de seamă şi pluralul dări de seamă.

Verbul a pedepsi apare ca un răspuns firesc la eroarea umană, cu grade diferite de gravitate. Înseamnă „a aplica cuiva o pedeapsă”, fie pentru o greşeală, fie pentru o infracţiune săvârşită. Termenul se poate referi la „a supune unor chinuri” ce pot fi de natură fizică sau morală, dintre toate acestea cea mai dură fiind (dacă e făcută bine şi cu reale remuşcări) auto-pedepsirea – a se chinui, a se tortura, a suferi. Foarte interesante mi s-au părut a fi sinonimele, extrem de numeroase şi diferite din punct de vedere semantic, în funcţie de domeniul de aplicabilitate.

Cea mai răspândită utilizare se circumscrie spaţiului juridic, mergând de la a sancţiona, până la a condamna, a osândi. Una dintre cele mai aprige instanţe de pedepsire este însă cea divină, motiv pentru care, foarte des, Dumnezeu bate, ceartă, obliceşte, răsplăteşte ori răzbună. Iar sinonimele utilizate în spaţiul sacrosanct al Bisericii sunt a canoni, chiar a chinui şi a căzni. Forme extreme ale pedepselor pot face trimitere la termeni având conotaţii mai dure, precum a schingiui sau a tortura. E ciudat… într-o religie în care verbul fundamental este a ierta, cu întoarcerea celuilalt obraz – deci antonimul perfect…

Continuare »